Organizatorii Galei "Zece pentru Romania" au decis să-l premieze pe Traian Băsescu pentru "curajul de a propune cele mai nepopulare măsuri de reformare a Statului Român". Întrucât Traian Băsescu nu era prezent, o femeie de vârstă mijlocie, care s-a recomandat drept verişoara preşedintelui, a ridicat în numele acestuia premiul. Mai târziu, s-a dovedit că femeia era o impostoare şi nu este ruda lui Băsescu.
La Gala „Zece pentru România” organizată de Realitatea TV, Traian Băsescu a primit un premiul special pentru „curajul de a propune cele mai nepopulare măsuri de reformare a Statului Român”. Deşi nimeni nu se aştepta, o femeie a urcat pe scenă pentru a ridica trofeul. Prezentatorul Mihai Tatulici s-a declarat surprins că Traian Băsescu a trimis pe cineva la festivitate. „Incredibil! E primul semn pe care ni-l dă preşedintele în acest an!”, a spus Tatulici, care le-a chemat pe hostesse să aducă trofeul şi diploma pentru preşedinte, pe care i le-a înmânat apoi femeii.
Aceasta a spus că se numeşte Daniela Alexandra Zanfirescu şi că este verişoara lui Traian Băsescu. A motivat că a venit să ridice premiul în numele preşedintelui, întrucât este foarte ocupat.
„Eu cred că România va prinde rădăcini sigur şi îi rog pe toţi cei din sală să aibă încredere în preşedinte, deoarece şi el are în dumneavoastră”, a spus femeia pe scenă. Aceasta a completat: „Sunt absolventă de Conservator! Sunt verişoara lui Traian Băsescu şi cred că multă lume din sală mă cunoaşte”.
Când şi-au dat seama că ar putea fi o impostoare, femeia a fost poftită să coboare de pe scenă de către organizatori.
Femeia are probleme psihice
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Se pare că Zanfirescu a fost profesoară de muzică în Constanţa şi a predat până recent, deşi fusese diagnosticată cu probleme psihice. Femeia, care pare să fi făcut o obsesie pentru preşedinte, a fost chiar şi la înmormântarea mamei acestuia, unde s-a dat din nou drept rudă a familiei Băsescu. (Monica Stan)