Iată declarația intergrală a lui Călin Geambașu:
„Legat de primele afirmații apărute în presă, au fost niște presupuneri inițiale în momentul în care am găsit-o cu toții pe Malina căzută pe asfalt, o impresie greșită colectivă a tuturor celor ajunși la locul tragediei, neexistând probe concrete care să indice un act suicidal. Ceea ce a fost găsit acolo era doar trupul neînsuflețit al Mălinei întins pe asfalt și atât. Mă refer aici la primul om ajuns la fața locului, la SMURD, la Poliție, la Presă și într-un final la noi, cei apropiați care am ajuns după ce deja cei menționați anterior își formase o primă opinie, pe care am preluat-o și noi, fără argumente fondate. Mălina era deja în mașină IML-ului și nu ni s-a permis a o vedea. Era normal că cineva să transmită o primă reacție, niște prime gânduri din momentul aflării tragediei și mi-am asumat eu acest rol, în calitate de prieten al ei de la vârstă de 3 ani și de conducător al orchestrei unde Malina cântă. Au fost însă niște supoziții total greșite transmise mai departe ca atare, toți fiind sub efectul șocului și nefiind timp pentru o judecată clară! Imediat însă,luni seară, au apărut indicii care duc spre o altă direcție și am aflat lucruri care arată că nu ar fi fost vorba deloc despre un act premeditat. Circumstanțele și condițiile în care s-a produs tragedia nefiind la îndemână nimănui în acele momente! Doar părerea colectivă! În baza acestei păreri colective, mama Mălinei, Doina Spătaru, din credința de Dumnezeu, s-a dus în dimineața zilei de luni la Patriarhie unde a declarat că fiică ei s-a sinucis și a cerut o derogare ca măcar să fie primită în capela.

Referitor la „posibilele tentative anterioare”, Mălina ne-a spus câtorva apropiați ai ei că a făcut un gest la furie în urmă cu câțiva ani, nu știm exact ce și când, nu ne-a povestit concret, însă, e important că imediat a sunat după ajutor. Deci nu dorea să-și pună capă zilelor! Oricum, în urmă acelei întâmplări, Mălina a mers la un consult psihiatric unde i s-a pus un diagnostic. În rest, când se vorbea la modul general despre actul suicidal, spunea că ea niciodată nu ar avea curaj să facă așa ceva, sau că i-ar fi rușine și groază de ipostaza în care ar fi găsită de către familie, prieteni, de alți oameni. Ba mai mult, alteori critica acest posibil gest al unui om, considerându-l ca un gest de lașitate. Un singur moment a existat când Mălina a vorbit într-o nuanță melodramatica despre sinucidere, la moartea Mădălinei Manole, însă era marcată de tristețea momentului”, ne-a declarat Călin Geambașu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.