Adela Popescu și Radu Vâlcan aniversează 10 ani de căsnicie. Cum și-au început cei doi ziua de astăzi. „Să împlinim și 80!”

Comentează

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt căsătoriți de 10 ani și formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Au împreună trei băieți și o legătură specială, admirată de toți cei care îi cunosc. Astăzi, cei doi aniversează 10 ani de la cununia civilă și le-au dezvăluit fanilor cum și-au început această zi specială.

Cei doi și-au început dimineața într-un mod sănătos. Adela Popescu a fost cea care a împărtășit pe rețelele sociale un fragment dintr-o conversație cu soțul ei.

„Radu: Hai la mișcare!
Eu: Nu și azi când împlinim 10 ani de la cununia civilă!!
Radu: Păi, tocmai de-aia. Să împlinim și 80”, a fost conversația făcută public de Adela Popescu.

Într-un interviu acordat recent, vedeta a dezvăluit că la începutul relației nu a fost prea convinsă că prezentatorul Insula Iubirii are intenții serioase cu ea. În cele din urmă și-au construit o familie frumoasă și se iubesc enorm.

Întrebată dacă au existat momente grele în relația cu Radu, Adela a răspuns sincer că au fost și încă există.

„Chiar începutul a fost în sensul că mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că intențiile lui sunt serioase, că el era recunoscut ca fiind crai. Și nu știi niciodată când e strategie și când nu la un bărbat. Și mi-a luat un pic să mă lămuresc de lucrul ăsta. Iar apoi, acum avem perioade de când cu copiii. Sunt momente grele, pentru că ne solicită ei”, a declarat Adela Popescu pentru Cancan.

Adela Popescu spune că atunci când Radu a primit propunerea de a face parte din proiectul Insula Iubirii și a aflat despre ispitele feminine aflate în cadrul show-ului, vedeta nu a simțit gelozie și asta pentru că relația lor este foarte strânsă și specială.

Mai mult, de fiecare dată când Radu se află la filmări, soția lui îl vizitează, petrecând timp împreună în Thailanda. „Nu. Noi geloși, chiar nu… Asta nu ni s-a întâmplat. Adică eu am mers de fiecare dată în Thailanda pentru că el m-a chemat. Pentru că noi suntem legați așa. Adică avem nevoie unul de celălalt ca să fim în siguranță, să fim în liniște, să fim prolifici ca să zic așa”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
08:25
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct online, anunță Pentagonul
08:24
Un agent ICE în civil a tras 7 focuri asupra unei mașini în care era un copil de 5 ani, în New York. Mamdani îi cere lui Trump să își retragă trupele: „Strada era plină de familii și copii”
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-9 noiembrie 2026
08:01
Guvernul promite 3.000 de profesori în plus, dar protestele din educație continuă în Franța: peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește