Cât costă rochia roz purtată de Andreea Antonescu la botezul fetiței sale. E făcută din mătase naturală

 3 comentarii

Andreea Antonescu a purtat două ținute la botezul fiicei sale, Venice Victoria, eveniment care a avut loc sâmbătă, 24 iunie. În priva rochie, cea roz, cântăreața a atras toate privirile.

Andreea Antonescu s-a pregătit luni de zile pentru botezul fiicei sale și a lui Victor Vrînceanu. Cântăreața a fost cea care s-a ocupat de toate detaliile, însă s-a bazat și pe ajutorul tatălui fiicei sale. „Andreea s-a ocupat de tot! Era cumva firesc…vă dați seama cât mă pricep eu la baloane si culori de decor. Riscam o catastrofă dacă le alegeam eu (n.r. – râde). Ea are foarte mult bun gust, a trăit toată viața pe scenă și știe cel mai bine ce trebuie la astfel de evenimente.

Andreea Antonescu s-a ocupat de organizarea botezului

Așa că am convenit împreună să se ocupe ea, iar eu să o ajut cu tot ce are nevoie. A organizat totul la virgulă, ireproșabil. Nu pot spune că am emoții, dar simt niște sentimente speciale, foarte frumoase. Sentimente pe care nu le-am înțeles până în momentul în care am devenit tată. Alături de noi vor fi familiile noastre și prietenii apropiați cu care vom sărbători acest moment unic”, a declarat Victor Vrînceanu sâmbătă, înainte de botez, pentru Click.

Alături de stilista Anda Crăpătureanu, Andreea Antonescu și-a ales și ținutele de la botez. La biserică, ea a îmbrăcat o rochie de la brand-ul Oui-Da Fee, lungă, foarte decoltată și cu crăpătură adâncă pe picior. Rochia se numește Soraia, este făcută din voal mătase naturală și se găsește pe site-ul brandului la prețul de 3.950 lei, scrie Unica.

„Elegantă și fină, rochia Soraia are un corset construit cu balene, cu un design din pliseuri din voal metalizat de mătase naturală, aranjate complex pentru a potența formele feminine, decolteu în V, în timp ce prețiosul voal cade elegant din talia fixă. Prezinta un șliț înalt, iar lungimea e una confortabilă și chic”, e descrierea rochiei pe site-ul brand-ului.

Andreea Antonescu, declarații după botezul fiicei sale

„Cea mică a plâns și ea un pic în biserică, că așa trebuie să facă un copil, să plângă. Ea este foarte curioasă și, după cu îmi place mie să îi zic, căpuțul ei se întoarce așa la 360 de grade, este foarte atentă la absolut orice, la toate detaliile, și la un moment dat, când a fost pusă pe măsuță, pentru a fi dezbrăcată și ulterior băgată în cristelniță, a început să plângă, pentru că ea de acolo de jos nu mai vedea decât câteva capete aplecate deasupra ei și a început să plângă, după care s-a liniștit.

În cristelniță nu a plâns absolut deloc. Ce-i drept, părintele a ascultat rugămintea mea și, totodată, a nașului, de a nu băga copilul cu totul în cristelniță. Știu, sunt tradiții, dar asta e, sunt mamă și mă ia și pe mine panica în anumite momente.

Arhiva foto

„Fetițele mele sunt minunile vieții mele”

În rest, foarte cumințică, se uita și chiar m-a impresionat faptul că, în momentul în care am mers în fața altarului cu toții, era captată de tot ce era acolo și am sperat și îmi doresc ca și Venice să fie o fetiță spirituală, credincioasă, pentru că despre asta e într-un final.

Momentele în biserică au fost wow și mereu am susținut că fetițele mele sunt minunile vieții mele și sunt cele mai importante ființe de pe fața pământului, ele îmi dau putere, deși n-aș vrea să spun că principala mea caracteristică este puterea, ci aș vrea să știu că sunt o mamă, ca toate celelalte, care știe că înainte de orice, viitorul copiilor, sănătatea mentală și bucuriile lor sunt scopul vieții noastre.”, a spus Andreea Antonescu pentru WOWbiz.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    pikpik 26.06.2023, 16:06

    Rochie? Credeam cå e furou, asa avea bunica candva, azi a ajuns rochie de petrecere. Cu timpul va fi suficient doat o frunzå de brad

  • Avatar comentarii

    Elye 01.11.2023, 23:48

    Foarte frumoasă rochia, specifică anotimpului, acuma vara are 40 de grade, în urmă cu 30 de ani avea doar 20 de grade, e ceva normal, cu cât mai cald cu atât mai gol, în plus de asta este mătase naturală și mătasea este scumpă, un lux.

  • Avatar comentarii

    Gabryella 12.12.2023, 15:47

    E superba rochia și poza e super.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
05:00
Cum funcționează sistemul Shudan Toko pentru copiii din școlile din Japonia: „Independență, punctualitate, orientare, responsabilitate”
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește