Maya este o fetiță foarte energică și îi place foarte mult să se joace. Începând din acest an, fiica lui Connect-R și a Mishei merge la școală, unde situația nu mai este la fel ca la grădiniță. Artistul a dezvăluit în cadrul unui interviu că fiica sa nu este așa încântată de ideea de a merge la școală și că simte altfel acum responsabilitățile și obligațiile pe care le are.

„Maya nu pare foarte bucuroasă că merge la școală. Poate exagerez și eu puțin, poate că nu. Cert este că școala, vrând, nevrând, îți ia ceva din bucuria copilăriei.

Nu mai poți să faci ce te taie capul, să te joci sau să uiți de tine. Adică ceea ce am putea numi nimicurile copilăriei, cum ar fi alergatul sau stropitul, ca să dau doar două exemple, atât de importante totuși, sunt ușor-ușor înlocuite de obligații.

Și iată de ce cred că Maya nu e atât de entuziasmată de noua sa postură, de elevă în clasa a întâia”, a spus Connect-R pentru impact.ro.

Cei doi părinți au ales pentru Maya o școală privată, care respectă modelul nord-american, iar aceștia sunt foarte mulțumiți de alegerea făcută. Fiica lui Connect-R este luată cu autobuzul la școală, așa cum se procedează în străinătate.

Cântărețul își înțelege fiica și declară că nici el nu a fost prea bucuros atunci când a mers la școală.

„N-aș putea spune nici eu că m-am omorât după școală. Poate seamănă cu mine și pe partea asta și atunci o înțeleg. Dar altfel, școala aleasă pentru Maya e formidabilă.

Nu ne facem niciun fel de griji, nici măcar în contextul răspândirii coronavirusului din ultima vreme.”, a mai zis Connect-R.

misha-si-connect-r-4Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Cum își răsfață Connect-R fetița

Deși acum Maya este în clasa I-a, artistul nu a renunțat la obiceiul pe care îl avea atunci când micuța mergea la grădiniță. Connect-R îi spune în fiecare seară câte o poveste fiicei sale înainte să adoarmă.

„Fetiței mele îi plac foarte tare poveștile. Am mai povestit asta. Iar mie îmi place să le spun. Așa s-a născut în casă tradiția ca fata să adoarmă ascultând povești spuse de tatăl ei. În primele zile a fost în regulă, fiindcă citisem ceva povești la viața mea.

Dar, odată cu trecerea timpului, mi s-a epuizat întreaga rezervă. Degeaba am căutat pe Internet sau prin diverse cărţi. Nu mai găseam şi pace.

Într-o bună zi, mi-am zis: «Măi, omule, dar ia să-ți pui mintea la contribuție!» Și, de câteva luni bune, am seara și povestea, care merg mână în mână!”, mai spune Connect-R pentru sursa mai sus menționată.

Citeşte şi:

Laura Giurcanu și iubitul s-au despărțit, deși erau logodiți. „Viața nu se va termina, dar nu voi fi niciodată aceeași”

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Mugur Mihăescu. Rodica și actorul de la „Vacanța mare” sunt împreună de 25 de ani

Claudia Pătrășcanu a spus dacă are sau nu iubit. Decizia luată de fosta soție a lui Gabi Bădălău: „Sunt un om foarte cerebral”

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie