Formează unul dintre cele mai solide cupluri, iar Adelina povestește cum se înțelege cu soțul ei, care de multe ori o numește pe aceasta „prietena cea mai bună”.

„Pe noi asta ne defineşte dintotdeauna – şi datorită faptului că am fost plecaţi singuri departe de prieteni şi familiile noastre şi am stat noi doi împreună atât de mulţi ani.

Nu că nu am avea prieteni aici. Dar la început, când noi ne-am căsătorit, el s-a mutat din Roma în Milano şi eu din Bucureşti în Milano, deci ne-am trezit noi doi singuri într-un oraş pe care nu-l cunoşteam şi unde nu cunoşteam pe nimeni – iar prietenia a fost fundamentul relaţiei noastre.

Detalii despre căsnicia Adelinei cu Cristi Chivu, după 14 ani de relație. „Pe noi asta ne definește”

Aşa a început, aşa a şi continuat. Adică eu lui îi povestesc toate prostiile, nici n-are chef uneori să le asculte, vorbesc cu el mai mult decât vorbesc cu prietenele mele. El la fel îmi povesteşte mie tot – sunt expertă în tehnici de joc, ştiu toate accidentările de la stadion.

Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”
Recomandări
Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”

Lucruri pe care le-ar vorbi cu un prieten de-al lui eu le ştiu pentru că le vorbeşte cu mine.

La început nu era el foarte comunicativ, dar aici pot să-mi asum acest lucru, că l-am făcut să fie foarte comunicativ cu mine. În rest, cu alţii, nu am reuşit să-l fac să fie aşa, dar cu mine este şi asta e bine”, a povestit Adelin Chivu pentru okmagazine.

„Noi în fiecare an avem o vacanţă singuri”

„Noi în fiecare an avem o vacanţă singuri, doar noi doi. Anul trecut, evident nu am reuşit cu pandemia.

Detalii despre căsnicia Adelinei cu Cristi Chivu, după 14 ani de relație. „Pe noi asta ne definește”

Am plecat trei săptămâni în Puglia cu fetele şi s-a nimerit să fim acolo de aniversare. Dar de obicei o aniversăm noi doi singuri sau cu prietenii printr-o vacanţă în care mergem fără copii.

Ne-am ţinut an de an de regula asta şi mă bucur foarte tare că abia aşteptăm amândoi perioada aia.

Chiar ieri ne organizam cum să facem şi unde să mergem – trebuie să lăsăm copiii, dar acum avem şi căţelul – iar pentru el trebuie să găsim o linie de avion care să îl accepte. E puţin mai complicată gestionarea situaţiei, dar ne descurcăm”, a mai spus Adelina despre relația cu soțul ei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
FANATIK.RO
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Viva.ro
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
GSP.RO
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
FANATIK.RO
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea
Știrileprotv.ro
Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Observatornews.ro
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Horoscop 2 mai 2024. Fecioarele intră într-o perioadă în care va conta orice gest pe care-l vor face pentru a-și proteja starea de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2024. Fecioarele intră într-o perioadă în care va conta orice gest pe care-l vor face pentru a-și proteja starea de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI