Dorian Popa a fost invitat la podcastul moderat de Radu Țibulcă, unde a vorbit sincer și despre viața sa amoroasă. Cântărețul a precizat că despărțirea de Claudia Iosif nu a fost una ca-n povești, însă au găsit echilibrul de a păstra o relație de prietenie civilizată și bazată pe respect reciproc. Separarea lor a venit după o relație de 11 ani, după ce și-au dat seama că nu mai urmează același drumuri și au hotărât de comun acord că este mai bine ca totul să se încheie.

„Eu cred că poate să existe prietenie. Poate nu e prietenia aia la cataramă, dar un soi de amiciție, bazată pe respect și pe anii ăia mulți care s-au consumat între două entități trebuie să existe. Ar fi penibil acum să vin să spun că lucrurile s-au terminat ca-n basme, nu s-au terminat ca în basme, dar asta nu înseamnă că după ce am realizat că s-au terminat nu putem să nu ne scuturăm un pic, să ne dăm două palme și să spunem dacă s-au terminat, de ce să continuăm?”, a declarat Dorian Popa, în podcastul moderat de Radu Țibulcă.

Babs și Dorian PopaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Noi am avut maturitatea necesară să înțelegem că drumurile noastre nu mai coincid la fel de bine”

Nu au încercat să se împace, pentru că și-au dat seama că a fost cea mai bună decizie pentru ei. Interesele lor nu mai erau comune, astfel că Dorian Popa și Claudia Iosif au considerat că singura soluție bună era despărțirea.

„Anii, de multe ori, trec peste noi și lucrurile nu mai coincid. Oamenii nu mai au interese comune, se schimbă, poate își doresc alte lucruri în viață și eu cred că noi am avut maturitatea necesară să înțelegem că drumurile noastre nu mai coincid la fel de bine”, a mai spus vloggerul.

Recent, Claudia Iosif și-a sărbătorit ziua de naștere în noua casă, unde a fost invitat și Dorian Popa. Artistul a îmbrățișat-o pe fosta iubită și i-a urat toate cele bune. Recunoaște că această situație nu ar fi confortabilă pentru mulți, însă ei au maturitatea de a înțelege că doi oameni se pot respecta și după ce încheie o poveste de dragoste care a durat 11 ani.

„Am fost la ziua ei pentru că m-am simțit bine atunci când am îmbrățișat-o, m-am simțit bine și m-am simțit bine pentru că știam că ne putem îmbrățișa fără să ne mușcăm de carotidă și îmi doresc și sunt sigur că și ea își dorește să fim fericiți și atunci când ne vedem, să ne zâmbim. E o altă chestie pe care o recomand tuturor celor care își găsesc sfârșitul relației. De ce să te uiți în urmă cu ură și încrâncenare, dacă lucrurile oricum s-au terminat? Zâmbește, că încheierea e acolo”, a declarat Dorian Popa, în podcastul moderat de Radu Țibulcă.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Cheluțu este când la mine, când la ea, este precum copilul nostru”

Deși nu au avut nimic de împărțit, Claudia Iosif i-a cerut lui Dorian Popa să-l lase pe Cheluțu, câinele lor, din când în când și la ea. Cântărețul a fost de acord cu cerința lui Babs.

„Cheluțu este când la mine, când la ea, este precum copilul nostru. Ar fi fost penibil să nu ne înțelegem bine, având în vedere că trebuie să îl dăm pe Cheluțu de la unul la altul. Ce era, să ne înjurăm când Cheluțu pleca de la unul la altul”, a mai spus artistul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

Lecoqsportif   •   19.01.2024, 19:26

Shaormarul suprem sufera in amor.

nicoleta1   •   19.01.2024, 18:47

Ar trebui sa stea in banca lui si sa nu mai dea sfaturi.

EmiM   •   19.01.2024, 14:44

nicaieri lucrurile nu sunt roz mereu

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI