Ştiu ca ai terminat facultatea de drept. Ţi-ai dori sa profesezi in acest domeniu?
O spun deschis că acum nu mi-aş mai dori. Am o grămadă de prieteni în domeniu, care muncesc pe rupte, la birou, zi de zi, cu capul în hârtii şi legi care se schimbă de la o lună la alta, coduri şi ordonanţe de urgenţă. Mi se pare mult mai vesel şi mai interactiv ce fac eu, plus faptul că munca la birou nu mi-a surâs niciodată. Dacă aş fi început atunci, poate era altfel, însă când ajungi să cunoşti televiziunea, viaţa ca spectacol, e foarte greu să faci altceva. Poate singurul lucru pe care l-aş face cândva ar fi să mă retrag în mijlocul naturii, să trăiesc într-o căsuţa mică, cochetă şi caldă, în niciun caz într-un birou.
2. Ce te-ai vedea făcând in afara de meseria pe care o practici acum?
Mi-ar plăcea să fiu psiholog. Vrand-nevrând am învăţat asta din emisiune, înţeleg cum acţionează oamenii în momente de tensiune maximă si cât de greu e să îţi stăpâneşti toate pornirile, temerile, ştiind că sunt atâţia oameni care te urmăresc. Emisiunea în sine mi-a dezvoltat foarte tare latura asta a interacţiunilor umane.
3. Ce ai alege daca ai fi nevoită sa alegi intre muzica si munca în televiziune?
E destul de greu să faci o asemenea alegere. Ambele sunt un microb, cu una te naşti, şi mă refer aici la pasiunea pentru muzică, un talent dat de la Dumnezeu, iar pe cealaltă o dobândeşti prin foarte multă muncă. E foarte greu să renunţi, atunci când simţi că ţi-ai intrat în pâine, când emisiunile în direct sunt viaţa ta zi de zi, aşa cum simt eu în ultimii 3 ani. Cred că doar cei din breaslă îmi pot da dreptate şi pot înţelege. Muzica te însoţeşte şi pe patul de moarte; cu ea te naşti, cu ea mori… în cele mai grele momente ale tale tot cânţi, pentru că asta îţi aduce alinare, in vreme ce în televiziune trebuie să ai energia să aduci rezultate bune, disponibilitatea să fii mereu în vervă, să îţi asumi faptul că la un moment dat or să vină alţi oameni din urmă şi trebuie să ai bunul simţ să ştii când să te retragi. Muzica nu-ţi cere asta.
4. Care este secretul unei cariere de succes precum a ta?
Secretul… nu ştiu dacă e neapărat un secret, însă e nevoie de foarte multă muncă, voinţă şi unele renunţări la micile plăceri. De exemplu, am învăţat că sâmbăta nu e weekend, că de sărbători, atunci când oamenii sunt liberi, vor să te vadă la tv şi asta nu face decât să mă bucure enorm. Ştiu că n-am o meserie oarecare, că intru zi de zi în casele telespectatorilor, iar faptul că ei ne urmăresc în număr atât de mare, nu face decât să ne onoreze, să ne oblige, să ne responsabilizeze mai mult şi să ne facă mândri.
5. Cum ţi-a influenţat viaţa emisiunea “ Mireasa pentru fiul meu” ?
M-am cunoscut pe mine cum n-am crezut că o să o fac vreodată. Daca aş fi trăit 80 de ani, cred că nu m-aş fi cunoscut cum am făcut-o trăind printre aceşti oameni.
6. Ce relaţie ai cu concurenţii emisiunii, având în vedere timpul pe care il petreceţi împreună?
Dincolo de micile tensiuni care mai apar într-o emisiune cu atâtea ore de direct zi de zi, şi dincolo de obligaţiile mele de moderator, avem o relaţie foarte frumoasă. Oamenii au înţeles că sunt om, ca şi ei, avem aceleaşi instincte şi am ajuns în punctul în care ne înţelegem dintr-o singură privire. Glumim mult şi lăsand deoparte obligaţiile care îmi revin, conform rolului meu, îmi place să cred că voi rămâne prietenă cu toţi când se va termina emisiunea.
7. Avand in vedere ca ai preferaţi printre concurentii emisiunii, cum reuşeşti sa fii imparţiala?
Nu am preferaţi…  Sunt oameni cu care îţi permiţi să glumeşti mai mult, pentru că aşa-s oamenii, unii mai introvertiţi, alţii mai extrovertiţi. Asta nu inseamnă că faci diferenţe, pentru că publicul te amendează imediat. Încerc să am o relaţie foarte relaxată, discuţii fără subiecte tabu, pentru că îmi doresc în primul şi în primul rând ca emisiunea să aibă şi un caracter educativ foarte puternic pentru noua generaţie. Mai ales că oamenii din casă, majoritatea lor, sunt exponenţii acestei generaţii. Fiecare are amprenta lui în show, sunt caractere diferite şi în niciun caz nu am partie pris-uri. Îi iau pe fiecare aşa cum sunt. Un lucru e cert, le voi atrage atenţia dacă sar anumite limite.
8. S-a întâmplat vreodată sa existe relaţii conflictuale intre tine si vreun concurent al emisiunii?
Sigur că da, au existat. Acelea sunt cel mai greu de manageriat. Simt tensiunea, însă mereu îmi spun că eu sunt cea care trebuie să aplaneze discuţiile. Nu pot să le amplific stările lor, mai ales că ştiu cât e de dificil să stai izolat de toate plăcerile vieţii. Mi se întâmplă şi mie să mai greşesc, să mă ambalez, dar îmi dau seama repede şi întorc macazul 
9. Cum reuşeşti sa-ţi imparţi timpul, cu toate activitaţile pe care le practici, atât la emisiune cat si la Teatrul de revista Constantin Tanase, dar si repetitiile si prezenta la eveimentele cu bandul tau, Vaida Show astfel încât sa ai timp si de familie?
Mereu am spus că sunt o fericită, pentru că nimic din ceea ce fac nu fac ca pe un job la care trebuie să fug la program, pentru că nu ştiu cum să îmi cresc veniturile acasă. Pentru mine şi televiziunea, şi teatrul, şi bandul meu sunt lucruri pe care le fac peste 85% din plăcere. Nu se anulează unul pe altul, nu se încarcă, ci doar se completează. Când faci totul cu plăcere, te întorci acasă cu inima uşoară şi chiar nu te simţi deloc obosit. Altfel, credeţi-mă că n-aş fi rezistat atâţia ani cu acest program.
10. Cum preferi sa iţi petreci timpul liber?
N-am fost niciodată omul care să doarmă mult dimineaţa sau să stea să lenevească în pijama până la prânz. Asta e firea mea, mă relaxez prin mişcare. Merg la echitaţie, mă plimb mult prin parc, merg la film, la sală…
11. Ştiu ca iţi doreşti foarte mult sa devii mamă. Ai prefera o fetiţa sau un baieţel?
Orice ar fi, să fie sănătos. Soţul meu îşi doreşte foarte mult un băiat, e tipul de ardelean care vrea un fecior care să-I ducă numele mai departe, iar eu m-am ataşat foarte mult de nepoţica mea, de doi ani şi jumătate, care îmi seamănă leit şi care mă face să îmi doresc puţin mai mult o fetiţă. Orice ar fi, îl aşteptăm cu mare drag şi nu vreau să bat foarte mult moneda pe această aşteptare, pentru că stresul dăunează. Las în voia Domnului acest moment.
12. Eşti mulţumită de aspectul tău fizic, ai avut vreodată un complex?
Sigur că am şi eu micile mele nemulţumiri, însă nu am pus niciodată accent pe acest lucru. Nu sunt o fashionistă, nu sunt înnebunită după tot felul de inovaţii în domeniul cosmetic; sunt un om normal, care duce o viaţă normală, care face piaţa în tenişi, jeans şi cu părul strâns în coadă.
13. Eşti adepta operaţiilor estetice?
Nu, dar asta nu însemnă că am ceva împotriva celor care apelează la ele. Personal am o mare teamă de bisturiu, seringi etc. Nu exclud ipoteza ca în sezonul cu numărul 64 al emisiunii Mireasă pentru fiul meu, dacă va fi nevoie de un mic lifting, să mă duc să-l fac cu tehnologia viitorului.
14. Care sunt calitaţile pe care trebuie sa le aibă un barbat pentru a fi pe placul tău?
Să fie barbat!
15. Ce planuri ai pentru aceasta vara?
Am planuri pentru toamnă, pentru că vara asta n-am vacanţă. În prima săptămână a lui septembrie mă găsiţi pe plajă în Sicilia, între cele două sezoane, însă emisiunea nu se va opri, colegii mei îmi vor tine locul 
16. Care este cel mai mare sacrificiu pe care ai fost nevoită sa-l faci in favoarea carierei tale?
N-am făcut sacrificii. Am lăsat să vină totul de la sine; nu mi-am dorit niciodată nimic din ce am, am îmbrăţişat totul cu mare bucurie. Dacă un lucru n-a  venit încă, înseamnă că nu a fost momentul lui.
17. Care sunt următorii paşi in cariera ta?
Da cine ştie?!
18. Te consideri o femeie implinită?
Da, singurul lucru care îmi lipseşte este acela de a vă anunţa că sunt şi o mamă împlinită.
19. Ce reprezintă, din punctul tau de vedere, cheia fericirii?
Să te mulţumeşti cu ce ai, să nu visezi la lucruri irealizabile, practic să nu îţi doreşti imposibilul.
 

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Copyright_Mihai_Stetcu_Antena_1_211113_Mirela_Boureanu_0009.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI