Părerea lui Mădălin Ionescu despre Ilie Năstase, după ce s-au întâlnit întâmplător într-un restaurant din București: „Nu regretă nimic”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mădălin Ionescu și Ilie Năstase sunt prieteni de aproximativ 20 de ani, iar zilele trecute ei s-au întâlnit întâmplător într-un restaurant italienesc din cartierul bucureștean Băneasa.
Pentru a marca momentul, Mădălin Ionescu s-a pozat alături de fostul jucător de tenis și a postat fotografia în mediul online, pe rețelele de socializare. Mai mult decât atât, fostul prezentator TV i-a făcut și o descriere lui Ilie Năstase în dreptul imaginii.
Printre altele, Mădălin Ionescu notează că Ilie Năstase este mult mai apreciat în străinătate, decât în România, dar și că întotdeauna în țara noastră lumea scoate în evidență mai întâi greșelile unui om, și abia apoi se vorbește și despre realizări.
Iată mai jos ce a scris Mădălin Ionescu pe Facebook despre Ilie Năstase:
„L-am întâlnit din întâmplare pe Ilie Năstase într-un restaurant italian din Băneasa. Îl cunosc de peste 20 de ani. Din prima mi-a spus să-l tutuiesc.
Astăzi, la aproape 80 de ani, arată incredibil. Poza nu-l avantajează prea tare, dar realitatea e aproape șocantă. Vital, prezent, cu aceeași privire de om care a trăit tot și nu regretă nimic. Un miracol.
În afara țării, Ilie Năstase este tratat ca un zeu. Nu metaforic. Real! Mulți români nu realizează dimensiunea fenomenului. Omul ăsta a făcut pentru imaginea României cât n-au reușit generații întregi de diplomați. A revoluționat tenisul. La propriu!
În anii ’70, când tenisul era încă un sport aristocratic, rigid și aproape inaccesibil, Ilie Năstase a intrat pe teren ca o furtună. A transformat eleganța în spectacol. A transformat disciplina în libertate. A transformat meciul într-un show. Nonconformism, șarm, scandaluri cu arbitrii, ironii tăioase, lovituri imposibile, «floricele», bucuria pură de a juca… Publicul nu mai venea doar pentru scor. Venea pentru Ilie Năstase!
În 1972 a devenit numărul 1 mondial. În 1973 a câștigat US Open. La Roland Garros, Wimbledon, peste tot unde apărea, tribunele se umpleau. Nu doar de spectatori, ci de fascinație. A fost Elvis al tenisului. Fără exagerare! Îl ajută și relațiile cu femeile. Multe! John McEnroe a încercat mai târziu să joace rolul rebelului genial. A reușit parțial. Dar carisma lui Ilie era altceva: latină, imprevizibilă, magnetică. Nu se putea copia.
Fără Năstase, tenisul ar fi rămas mult timp un sport de club select. El l-a coborât printre oameni. L-a făcut viu. Popular. Spectacol! Și totuși în România trece adesea aproape neobservat. Sau mai rău! E vânat, ironizat, judecat la sânge pentru orice derapaj… Avem o manie stranie de a ne umili valorile. Cu o voluptate aproape patologică. Da, a greșit uneori. Poate! Dar nu e un infractor. E un simbol! Știți ce înseamnă să fii numărul 1 în lume? În orice? Puțini pot înțelege presiunea, prețul, singurătatea și forța necesare.
La noi, Gică Popescu, fost căpitan de națională și al Barcelonei, a ajuns în închisoare, deși achitase integral prejudiciul înainte de finalizarea procesului. Mesajul extern? Dezastruos. Pentru comparație: Lionel Messi a fost condamnat în Spania pentru evaziune fiscală de aproximativ 4,1 milioane de euro. A primit o pedeapsă de 21 de luni cu suspendare și o amendă consistentă. Nu a făcut închisoare, iar statul spaniol a pus în balanță contribuția lui uriașă la imaginea și economia sportivă a țării, deși Messi e argentinian, nici măcar nu era unul de-al lor.
Sigur, suntem egali în fața legii. Dar legea nu e Dumnezeu. Legea e făcută de oameni și poate fi îmbunătățită, adaptată la un context. De asta simbolul justiției este balanța.
Avem tradiția de a ne umili valorile. Oricât am nega! Ne deranjează mai mereu performerii. Le găsim cusururi. Unii au murit săraci și respinși, doar pentru că erau înaintea unei întregi societăți. Pe alții îi urâm pentru că au reușit într-un domeniu și mai au și bani. Când un om care a făcut pentru imaginea unei țări mai mult decât un întreg aparat de stat, el este tratat cu un fel de jenă națională, nu mai vorbim despre dreptate…
Revin! Avem o tradiție tristă. Ne irită performerii. Le căutăm defecte. Îi coborâm. Îi judecăm cu voluptate și cu furie. Un popor mare își protejează valorile. Unul mai mic le suspectează, le ironizează și uneori, nu tot timpul, le demolează. De asta va fi dominat și dezbinat mereu de națiuni sau entități nu neapărat mai bune, ci mai organizate.
Ilie Năstase rămâne în istorie indiferent de judecățile și prejudecățile mărunte. Un simbol. Un pionier. Un număr 1 mondial. Iar asta nu se anulează niciodată”.
