Povestea de dragoste dintre Tavi Colen, 53 de ani, și Emma Ștefan, 34 de ani, a început în urmă cu mulți ani.

Emma l-a cunoscut pe Tavi în adolescență, pe când era o admiratoare a trupei Talisman. Drumurile li s-au intersectat din nou mai târziu, după ce solistul a trecut printr-o căsnicie.

„Astăzi e doar despre ea! Noi, bărbații, uzăm de tot felul de alinturi, cadouri, surprize ca să dăm bine la femeia pe care o iubim.

Mesajul lui Tavi Colen de la Talisman, după 10 ani de relație cu Emma Ștefan. „De unde atâta ambiție”

Ce vreau eu să zic e altceva… că stau câteodată într-un colț și mă uit la făptura asta frumoasă, care pare firavă și chiar nu mă prind de unde e atâta energie în ea. De unde atâta ambiție și voință de a reuși și cum naiba face să o iubească absolut toată lumea.

O admirație de necuprins mă face să mă înclin în fața ei văzând câte a reușit în viață până acum și mândria că a ales să stea lângă mine atâția ani e de nedescris!

A învățat să devină doamnă, copil zgubilitic fiind, câteodată mamă. A învățat că a dărui e un har, a învățat să cânte beton, dacă mă întrebați, deși, aici, n-am lăudat-o ca să nu și-o ia în cap. A învățat să țină o familie unită și chiar și o formație unită…

Pentru toate astea îți mulțumesc, te prețuiesc și te iubesc! La mulți ani, pipoțica mea!”, este mesajul emoționant scris de Tavi Colen.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.