Atunci când afacerea cu încălțăminte i-a fost afectată, Mihai Albu a fost nevoit să aducă bani de acasă, pentru că nu și-a dorit să își bage angajații în șomaj. Creatorul de modă a recunoscut că în ultimii doi ani a avut mari pierderi financiare din cauza faptului că nu mai avea atât de multe comenzi.
„A fost o perioadă extrem de dificilă, am mers pe pierdere în acești doi ani, sper că lucrurile se vor mai îndrepta, că va fi mai bine. Ca modele, au mers bine adidașii, adică încălțămintea de mai toată ziua, pentru că nu au fost nunți sau alte evenimente. Au început să mai vină cliente, să se intereseze, se simt ceva îmbunătățiri. Comenzile de peste graniță au fost făcute însă tot de români, de cei stabiliți în străinătate, de cei care mă cunosc, care au vrut probabil să susțină și să ajute firma. Aceste cliente au fost interesate și de tocuri, dar și de încălțămintea sport”, a declarat Mihai Albu pentru ego.ro.
Chiar dacă s-a confruntat cu o situație dificilă, fostul soț al Iuliei Albu este bucuros că nu a concediat pe nimeni în această perioadă. Mihai Albu a mărturisit că a echilibrat prețurile pentru a nu ajunge la faliment.
„Eu nu am reduceri, neapărat, însă am echilibrat prețurile, ca să fie mai accesibile. De obicei, lucrez la comandă, nu am stocuri, încălțămintea sport e în serie mică, aici am avut reduceri și de 50%. Mă bucur însă că, în urma eforturilor, am reușit să mențin angajații, să nu concediez pe nimeni”, a mai spus creatorul de modă.
„Mikaela are de foarte multe ori păreri”
Mikaela, fiica pe care o are din căsnicia cu Iulia Albu, a moștenit talentul la desen al tatălui ei, care la bază este arhitect. Mihai Albu recunoaște că i-ar plăcea ca fiica sa să ducă mai departe activitatea lui.
„Mikaela are de foarte multe ori păreri, am adus-o adesea, în vacanță, și la atelier. Desenăm când vine, are înclinație, îi place să alăture diverse texturi, culori, e mai exuberantă, încearcă însă culori mai tari, specifice vârstei. Are înclinație, mi-ar plăcea să se axeze pe desen, să ducă mai departe activitatea mea…”.