Adrian Enache a vorbit despre situaţia delicată prin care a trecut fiica lui. „Sportul a ajutat-o pe micuţa mea şi a reuşit singură să facă faţă unui nenorocit. A fost un atac premeditat asupra ei, voia să o violeze. A trecut printr-o mare dramă, rănile sunt superficiale, nu este nimic grav, la traumă se lucrează puţin mai mult acum. Încă ea nu realizează cum i-a putut face aşa ceva un om al casei, pentru că era vorba de paznicul care îi ajută pe toţi locatarii, nu numai pe noi. Era săritor tot timpul, se întâmpla ceva, el repara, şi de aia a şi apelat la el. Surprinzător, în dimineaţa în care ea a venit, numai apartamentul nostru nu avea curent. Ea crede că însuşi paznicul întrerupsese lumina. El se aştepta ca ea să-i ceară ajutorul şi probabil şi dea aceea a umblat la butoane. El a venit cu un briceag, deci clar e atac premeditat. Nimeni n-a auzit pentru că este un bloc privat. Ea are plamele tăiate, s-a apărat cu forţa ei. I-a pus mâna pe corp, pe fese, era disperat, i-a pus cuţitul la gât şi i-a spus să tacă. Sunt foarte mândru de ea şi abia aştept să-şi revină că ea are acum în pregătire cu primele ei piese la studio. S-a dus să cânte în nopaea aia că a fost la un karaoke Ea a şi sunat la studio şi sunat le-a zis :«vedeţi că n-am decât câteva zgaibe, pregătiţi studioul că vin să cânt!»”, ne-a declarat Adrian Enache.
Artistul a mai spus că în urmă cu trei luni, agresorul îi solicitase ajutorul întrucât patronul voia să-l dea afară: „Acum trei luni, paznicul a venit la mine să mi se plângă, să-mi spună: «domnul Adrian, vă iubesc mult, am două fetiţe de crescut, iar patronul vrea să mă dea afară». Şi am vorbit cu patronul şi i-am spus «te rog frumos, nu-l da afara, are doi copii şi nu are cu ce să şi-i crească!» Şi, paradoxal, el mi-a atacat fata”.
„Momentan este o anchetă în derulare, sperăm că justiţia îşi va face datoria aşa cum trebuie, n-am nici o îndoială. Diana cu psihicul este ok, e un copil puternic. Cred că sportul a ajutat-o extraordinar de mult, adică e genul care face sală şi aleargă pe stadion. S-a luptat cu el, deci a fost o luptă corp la corp. Acest individ i-a pus cuţitul la gât, lucru care se şi vede, semnul respectiv. S-a luptat cu el şi a reuşit să scape din mâinile lui, a reuşit să fugă la hotelul din apropiere. Va mai da în continuare nişte declaraţii la poliţie. Trimiţi un copil, du-te acolo că e păzit, deci n-a atacat-o nenea Grigore de pe stradă, a atacat-o paznicul complexului. Vă daţi seama că e inclusiv un abuz în serviciu. În toată scara era lumină, în apartamentul lui Adrian nu era lumină. Nu cred că vii cu un briceag ca să umbli la un tablou de comnandă. E rănită la palme şi mai are nişte răni superficiale în zona sânilor şi a toracelui. Are tensiunea un pic mai mică, aşa, doctorul a zis că vrea să o mai ţină un pic ca să se stabilizeze. Eu personal am luat rochia cu care era îmbrăcată şi pantofii şi i-am dat poliţistului. Consider că este un pericol public şi trebui să-şi ispăşească pedeapsa pe care o merită”, a declarat şi Corina Enache, mama Dianei.
O prietenă a familiei a povestit şi ea cum s-a întâmplat nefericitul incident, adăugând chiar că bărbatul ar fi vrut să o violeze pe Diana: „Nu e prima oară când Diana mergea la apartamentul lui Adrian, din Băneasa. Îl ştia foarte bine pe portar. A coborât să-i spună că nu are lumină. El i-a zis că la tabloul principal nu-i nimic în neregulă şi că trebuie să verifice şi la tabloul apartamentului. Pe scară, înainte să intre în casă, a vrut s-o violeze. Este înţepată până şi pe coapsă, e tăiată la mâni. Paznicul ştia a cui fată este Diana. Ei chiar vorbeau, lucra de câţiva ani buni acolo. Diana era îmbrăcată decent, cu o rochie la baza gâtului, până la genunchi. Ea s-a luptat cu el, a fugit apoi la la hotel. De acolo s-a sunat şi s-a chemat ambulanţa”.
Surse din Poliţia Capitalei au precizat şi faptul că Diana l-ar fi jignit pe bărbatul arab, care şi-a ieşit din minţi: „La ora 6 dimineaţa s-a primit un apel la 112 dat de o tânără foarte speriată care a apucat să spună că a fost tăiată. Poliţiştii au pornit la locul faptei într-un bloc de apartamente în spatele unui complex rezidenţial din Băneasa, a sosit şi ambulanţa care a acordat primul ajutor medical. Victima, o tânără în vârstă de 17 ani abia sosise acasă şi a constatat că nu are curent. A coborât în scara blocului unde se află paznicul un cetăţean de origine libanez conform declaraţiilor de la faţa locului, fata l-a jignit foarte urât. În această perioadă, lumea arabă sărbătoreşte ramadanul, omul şi-a ieşit din minţi şi a tăiat-o cu briceagul pe degete şi pe torace pe victimă. Fata a fost transportată la spital, iar cetăţeanul de origine libanez a fost prins în subsolul blocului şi arestat pentru 30 de zile”.