Actorul poartă conversaţii, primeşte vizite şi va mai sta în spital până vor fi scoase firele de la operaţie, au declarat reprezentanţii Spitalului „Bagdasar-Arseni” pentru Mediafax.
„Este bine. Mult mai bine decât la internare. Rămâne în spital până îi vor fi scoase firele de la operaţie. Iar acestea se scot, în general, la şapte zile de la operaţie”, a spus medicul Florian Bica, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. Iurie Darie a fost operat cu succes, luni, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală, pentru montarea unui sistem de drenaj care să ajute la eliberarea lichidului în plus care se acumulează în zona creierului. Intervenţia chirurgială trebuia să aibă loc în 16 mai, însă a fost amânată, din cauza unei infecţii urinare care trebuia tratată înainte de operaţie.
Actorul, în vârstă de 83 de ani, a fost adus pe 10 mai la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. Iurie Darie şi colegul său de breaslă Marin Moraru ar urma să primească, mâine, câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii programate pentru ora 12.00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.