Băile Govora au drumul lor balnear de pe la începutul secolului al XX-lea. De la parcul central și pavilionul principal de băi, prin pădure sau de-a lungul cursurilor de apă.
El conectează punctele-cheie ale stațiunii prin poteci amenajate, foișoare, poduri metalice și buvete acoperite de unde se pot consuma apele minerale. Rolul drumului era de a oferi o experiență terapeutică completă, combinând mișcarea în aer liber (promenada) cu cura de aer ozonat și hidroterapia.
La Băile Govora, județul Vâlcea, avem „oraș-parc” compact, de aproape 20 de hectare, unde aleile verzi conectează direct hotelul, stabilimentul de băi, cazinoul și izvoarele din pădure. Govora a devenit prima oprire dintr-un itinerar al Muzeului de Arhitectură din România.
Pini centenari. Băile Govora. Aer de iod, pucioasă și rășină. Băile Govora. Somnolență vâlceană. Băile Govora. Prima oprire dintr-un itinerar al Muzeului de Arhitectură din România MUZA. Sub coordonarea echipei din care face parte arhitecta Ilinca Păun Constantinescu, prima ediție a acestui proiect călător explorează un concept pe cât de poetic, pe atât de politic: fantezia.
Fantezia, așa cum o descrie Ilinca Păun Constantinescu, funcționează într-un mod similar cu începutul unei povești de dragoste. Este acel moment privilegiat în care îți proiectezi cele mai bune gânduri și cele mai înalte dorințe înainte de a intra într-o relație. Aplicat la scara orașului, conceptul măsoară tocmai distanța dintre proiectul ideal și realizarea lui concretă.
Tărâmul intermediar dintre ceea ce visăm că va fi un spațiu și modul în care ajungem să îl trăim. Din acest punct de vedere, Govora reprezintă un studiu de caz perfect, fiind o așezare născută nu din hazardul dezvoltării urbane, ci dintr-o fantezie pură a modernității de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când sănătatea, peisajul și arhitectura au fost gândite ca un organism unitar.
Fondată la adăpostul dealurilor, stațiunea nu s-a dezvoltat ca o simplă adunare de case, ci ca o rețea aliniată la marile modele europene ale vremii. Privești fațadele și parcul și înțelegi rapid că Govora dialoga de la egal la egal cu stațiunile franceze precum Vichy, ori cu elegantele stabilimente din spațiul central-european de la Karlovy Vary. Anatomia orașului-parc a fost riguros trasată în jurul a patru repere fundamentale.
Mai întâi a fost natura organizată, parcul balnear de peste douăzeci de hectare care oferă însăși structura spațială a stațiunii. Acest principiu al traseului de cură se regăsește în forme fascinante și în alte colțuri ale țării, cum este traseul liniar de la Călimănești-Căciulata, croit prin pădure și peste poduri metalice peste Olt.
Al doilea pilon a fost stabilimentul de băi, inima terapeutică proiectată la Govora de arhitectul Ernest Doneaud, o clădire care păstrează și astăzi, sub stratul de praf al abandonului, plăcuțele ceramice originale Villeroy & Boch și o rigoare spațială remarcabilă.
Alături de el s-a ridicat Marele Hotel, întruchipat de emblematicul Hotel Palace - o adevărată lume în miniatură ridicată pe o structură antiseismică cu plăci de plumb și orientată astfel încât fiecare cameră să prindă soare.
În cele din urmă, cazinoul proiectat de Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect diplomat din România, completa ansamblul prin funcțiunea sa de cultură și socializare, oglindind cazinourile imperiale precum cel de la Vatra Dornei.
MUZA
Pentru a aduce această istorie complexă în prezent, expoziția găzduită de Muzeul de Arhitectură desface fantezia în cinci secțiuni narative care curg firesc dintr-una în alta. Totul începe cu fantezia originară, axată pe natura văzută ca medicament primar, continuă cu fantezia modernității care a marcat perioada de aur de la 1900 și trece apoi prin fantezia extinsă a epocii comuniste.
Această din urmă etapă este ilustrată spectaculos prin filme de propagandă din arhivă, ce surprind turismul de masă și exploatarea resurselor termale - de la bazinele aglomerate de altădată până la izvoarele de la Balotești, peste care s-au suprapus astăzi complexurile contemporane de spa.
Trecerea spre prezent se face prin fantezia suspendată, o radiografie a anilor '90 și a privatizărilor fragmentate care au lăsat atâtea clădiri monumentale încremenite în degradare.
Cea mai optimistă zonă a expoziției este însă cea dedicată fanteziei reactivate, unde este prezentată munca echipei Studio Govora. Fondată de o generație tânără de arhitecți și cercetători - Radu Tîrcă, el însuși fiu al locului, Ștefania Tîrcă și Irina Leca -, asociația a transformat cercetările academice într-o metodologie concretă de salvare a orașului.
Ei au înțeles că schimbarea nu se produce prin miracole peste noapte, ci prin pași calculați: mai întâi o cercetare de profunzime a fiecărei vile istorice, urmată de proiecte educaționale și școli de vară unde tinerii învață să restaureze traforurile din lemn specifice arhitecturii de vilegiatură.
În paralel, tinerii arhitecți aplică o strategie pe două viteze, combinând proiectele mari de restaurare, care cer timp și birocrație, cu micro-intervenții rapide și vizibile, de care comunitatea se poate bucura imediat, cum a fost refacerea foișorului interbelic din parc. Totul este îmbrăcat într-un efort continuu de acțiune civică, menit să convingă administrația și proprietarii privați că patrimoniul nu este o sumă de parcele izolate, ci o resursă comună a întregului oraș.
La pas pe aleile umbrite ale Govorei, contrastele sunt vizibile la fiecare colț. Într-un oraș unde populația îmbătrânește, iar liceul local își restrânge activitatea, identitatea vizuală de oraș-parc rămâne surprinzător de puternică.
Pe fațadele unor clădiri precum Vila Popovici, proaspăt renovată, sau pe detaliile neoromânești ale Vilei Lili se citește încă eleganța de altădată. Până și legendele urbane din perioada comunistă își găsesc locul în memoria colectivă când treci pe lângă Vila Crizantema, cunoscută local drept Vila Ceaușescu.
Privind de pe terasa uneia dintre aceste vile spre pinii care îmbrățișează acoperișurile din țiglă, înțelegi de ce demersul inițiat de Ilinca Păun Constantinescu și colegii ei depășește granițele unui simplu eveniment cultural.
România deține o treime din izvoarele termale ale Europei, însă o mare parte din această zestre zace sub pecetea neimplicării. Experiența de la Băile Govora demonstrează că fantezia nu trebuie să rămână un simplu exercițiu de nostalgie.
Patrimoniul balnear poate deveni din amintire prăfuită un proiect viu, capabil să redea comunității nu doar sănătatea trupească, ci și sentimentul de apartenență la o resursă comună de visare: ce pot deveni eu și corpul meu. Cât de frumos mai sunt eu, scăldat în apele care nu mint, acele ape de iod.