Ce sunt Ecuatorul, tropicele și cercurile polare

Ce este Ecuatorul

Ecuatorul este linia imaginară care înconjoară Pământul la jumătatea distanței dintre Polul Nord și Polul Sud, la 0 grade latitudine, împărțind planeta în cele două emisfere: nordică și sudică. Este prima și cea mai lungă linie de latitudine geografică, care servește ca reper de bază în măsurarea Terrei. Datorită acestei poziții, Pământul este cel mai lat exact la nivelul Ecuatorului, unde circumferința sa atinge 40.075 km. Tot aici, diametrul planetei noastre este mai mare decât în restul globului, generând un fenomen cunoscut sub numele de bombare ecuatorială.

Diametrul unui cerc se calculează printr-o linie dreaptă care trece prin centrul acestuia și are capetele la limita lui, iar pe baza acestui principiu, oamenii de știință pot determina diametrul diverselor paralele, printre care Ecuatorul și Cercul Polar Arctic. Astfel, s-a stabilit că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 km, în timp ce, la cei doi poli, acesta scade la circa 12.714 km. Diferența de 42 km dintre cele două valori reprezintă chiar bombarea ecuatorială. Această bombare face ca persoanele aflate la nivelul mării, în apropierea polilor, să fie mai apropiate de centrul Pământului decât cele situate la nivelul mării, în apropierea Ecuatorului. Fenomenul se resimte și la nivelul oceanelor, nivelul mării fiind puțin mai ridicat în regiunile ecuatoriale decât în apropierea polilor.

De la poli la Ecuator: viteze de rotație diferite

Fenomenul de bombare ecuatorială este generat de rotația Pământului. Pe măsură ce paralelele cresc în dimensiune, un punct trebuie să se deplaseze mai rapid pentru a finaliza o rotație completă în același interval de timp. Viteza de rotație la Cercul Polar Arctic este mai mică comparativ cu cea de la Tropicul Racului, deoarece circumferința Cercului Arctic este mult mai redusă, iar un punct nu trebuie să parcurgă o distanță la fel de mare pentru a completa o rotație. Rrotația la Tropicul Racului este, la rândul ei, mult mai mică decât cea de la Ecuator. În apropierea polilor, viteza de rotație a Pământului este aproape zero, în timp ce, la Ecuator, această viteză este de aproximativ 1.670 km/h, potrivit National Geographic.

De ce rachetele preferă să decoleze de la Ecuator

Atracția gravitațională a Pământului este puțin mai slabă la Ecuator din cauza bombării ecuatoriale. Această gravitație ușor mai redusă, combinată cu impulsul generat de rotația Pământului, transformă regiunile ecuatoriale în locuri ideale pentru lansările spațiale. Este nevoie de o cantitate enormă de energie pentru a lansa un satelit sau o navă spațială dincolo de atmosfera terestră. În schimb, este necesară mai puțină energie (combustibil) pentru o lansare într-o zonă cu gravitație mai scăzută.

De asemenea, este nevoie de mai puțină energie atunci când rotația Pământului oferă deja satelitului un impuls de 1.670 km/h. De exemplu, Statele Unite folosesc Kennedy Space Center și Cape Canaveral Space Force Station din Florida, aflate printre cele mai importante baze americane de lansare.

Alte instalații de lansare a rachetelor situate în apropierea Ecuatorului sunt Centrul Spațial Guianez (Kourou, Guyana Franceză): cel mai important port spațial european, situat la doar 5° nord de Ecuator sau Platforma Ocean Odyssey: o platformă mobilă utilizată în trecut pentru a lansa cu succes sateliți pe orbită din zona ecuatorială a Oceanului Pacific.

La Ecuator există doar două anotimpuri

La Ecuator nu există cele patru anotimpuri pe care le știm cu toții. De două ori pe an, la echinocțiile de primăvară și de toamnă (în martie și în septembrie), soarele ajunge exact în dreptul Ecuatorului, însă, cu toate acestea, pe tot parcursul anului, regiunile ecuatoriale se caracterizează printr-un climat cald, fără variații sezoniere semnificative. De aceea, multe dintre culturile care trăiesc la Ecuator disting doar două anotimpuri, și anume unul ploios și celălalt secetos.

Deși primesc cea mai mare cantitate de radiație solară directă, regiunile ecuatoriale joase nu sunt cele mai fierbinți de pe glob (recordurile de temperatură se înregistrează în deșerturile tropicale), deoarece umiditatea ridicată și evaporarea intensă contribuie la formarea norilor și la moderarea temperaturilor.

Precipitațiile bogate combinate cu temperaturile ridicate, favorizează formarea pădurilor tropicale umede, precum pădurea amazoniană din America de Sud, cea din bazinul fluviului Congo, în Africa Centrală, și pădurea tropicală variată din Asia de Sud-Est, care se întinde din India până în Vietnam.

Umiditatea ridicată are un rol important în clima regiunilor ecuatoriale. Deși acestea se află printre cele mai apropiate zone de Soare, nu sunt și cele mai fierbinți de pe glob. Cantitatea mare de apă din atmosferă contribuie la răcirea aerului și atenuează efectul temperaturilor ridicate. În aceste zone trăiesc numeroase comunități umane, precum poporul Fang din Gabon care se bazează în mare parte pe agricultură, valorificând temperaturile ridicate și sezonul ploios prelungit pentru a cultiva porumb, igname și banane de plantain. Alături de culturi, oamenii cresc și animale bine adaptate condițiilor locale, printre care caprele și găinile.

Unde se află regiunile ecuatoriale reci

Totuși, nu toate regiunile situate la Ecuator au un climat cald și umed. Muntele Kilimanjaro, în Tanzania, se află la doar 330 km distanță de Ecuator, dar altitudinea sa determină un climat rece și secetos, cu ghețari alpini. Un alt exemplu îl reprezintă Munții Anzi, care traversează linia Ecuatorului în Ecuador și Columbia, oferind climate montane reci și vârfuri acoperite de zăpadă permanentă.

Climatele ecuatoriale susțin, de altfel, o biodiversitate remarcabilă a florei și faunei. Ecosistemele pădurii tropicale amazoniene și congoleze sunt printre cele mai bogate din lume. Un singur hectar de pădure tropicală braziliană poate găzdui sute de specii de arbori și de două ori mai multe specii de insecte. Savana ecuatorială din Kenya este habitatul unor mamifere precum leul, ghepardul și elefantul, în timp ce Anzii ecuatoriali sunt renumiți pentru speciile lor de camelide: lama, alpaca, vicuña și guanaco.

Mituri despre Ecuator, demontate

În ciuda importanței sale, Ecuatorul este adesea înțeles greșit. Experții geografi spun că mulți oameni cred, în mod eronat, că în jurul Ecuatorului este doar cald, în realitate altitudinile mai mari putând avea temperaturi mult mai plăcute.

O altă concepție greșită este aceea că Ecuatorul afectează doar vremea locală, deși este, de fapt, dificil de conștientizat modul în care o regiune a lumii poate influența vremea din partea complet opusă a planetei. În realitate, Ecuatorul are un impact global semnificativ asupra vremii, și nu doar la nivel local, în zona respectivă. De-a lungul Ecuatorului se înregistrează o activitate intensă de furtuni, existând zone în care fulgerele se produc aproape zilnic, notează wunderground.com.

Totodată, un detaliu mai puțin știut este acela că oamenii cântăresc mai puțin la Ecuator decât la poli, fenomen care se explică prin bombarea Pământului în zona ecuatorială, precum și prin viteza de rotație mai mare din această regiune, care determină o gravitație puțin mai slabă și, astfel, impresia unei greutăți corporale reduse.

Ce sunt tropicele

Termenul de tropice sau zonă tropicală se referă la regiunea Pământului situată între două linii imaginare care înconjoară planeta: Tropicul Racului și Tropicul Capricornului. La prima vedere, definiția poate lăsa impresia că tropicele sunt pur și simplu o regiune arbitrară de pe glob, cu frontiere trasate pe hartă pentru a forma niște dreptunghiuri ordonate. Ar fi ca și cum cineva ar fi ales, la întâmplare, să denumească astfel regiunea centrală a Pământului, cunoscută pentru clima caldă și pentru maimuțele care o populează. Realitatea este, însă, cu totul alta.

Limitele zonei tropicale sunt definite astronomic, aceasta fiind singura regiune de pe Terra unde soarele poate fi văzut exact în vârful capului unui observator. Oriunde altundeva, fie deasupra Tropicului Racului, fie sub Tropicul Capricornului, soarele poate fi văzut doar înclinat, niciodată la zenit, adică punctul de pe sfera cerească imaginară situat exact deasupra capului tău, la 90 de grade înălțime. De asemenea, soarele nu poate fi observat exact deasupra unui punct din zona tropicală în fiecare zi a anului. Acest fenomen se produce doar de două ori pe an sau o singură dată, în cazul celor care locuiesc chiar pe unul dintre cele două tropice.

Racul și Capricornul

Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă Tropicul Racului și Tropicul Capricornului este util să privim modul în care Pământul orbitează în jurul Soarelui, și anume, pe măsură ce planeta noastră se rotește în jurul propriei axe, el rămâne mereu înclinat în aceeași direcție.

Dacă ne-am imagina că înfigem o țepușă gigantică prin planeta noastră, cu un capăt roșu ieșind prin Polul Nord și un capăt verde ieșind prin Polul Sud, aceasta ar indica mereu aceeași direcție, indiferent de mișcarea Pământului. Această țepușă imaginară reprezintă, de fapt, axa de înclinare a planetei, iar capătul său roșu se orientează întotdeauna către o stea specifică, numită Steaua Polară.

Din cauza acestei înclinări, pe măsură ce Terra orbitează în jurul soarelui, locurile de pe planetă în care soarele poate fi observat exact la zenit se deplasează treptat între cele două tropice:

Limitele acestei mișcări sunt Tropicul Capricornului, unde fenomenul are loc pe 21 decembrie, și Tropicul Racului, unde soarele ajunge la zenit pe 21 iunie. Între aceste două date el poate fi văzut direct deasupra diverselor puncte situate în interiorul zonei tropicale. Concret, plecând de la Tropicul Capricornului pe 21 decembrie, poziția în care soarele strălucește exact deasupra observatorului avansează lent către nord.

Pe 21 aprilie, punctul se află la latitudinea Sri Lanka, iar traiectoria se încheie pe 21 iunie, la Tropicul Racului, relatează medium.com. De aici, direcția de deplasare se inversează – de altfel, termenul „tropic” înseamnă „întoarcere” în limba greacă – iar cel mai înalt de pe bolta cerească se îndreaptă din nou spre sud, trecând succesiv prin Sri Lanka, Singapore și Bali pentru a reveni, în final, la Tropicul Capricornului, pe 21 decembrie.

Ce sunt cercurile polare

Pe glob există linii invizibile care marchează cele mai reci zone ale planetei. Acestea se numesc cercuri polare și sunt repere geografice esențiale pentru înțelegerea zonelor climatice ale Terrei. Cele două cercuri polare principale, Cercul Polar Arctic, în nord, și Cercul Polar Antarctic, în sud, reprezintă paralele importante de latitudine, care se deplasează foarte lent în timp.

Astfel, Cercul Polar Arctic se deplasează ușor în fiecare an (cu aproximativ 14,5 metri pe an), aflându-se la o latitudine medie de circa 66,56 grade nord, în timp ce Cercul Polar Antarctic se deplasează lent spre sud, cu aceeași viteză, situându-se la o latitudine medie de circa 66,56 grade sud. Aceste cercuri sunt strâns legate de regiunile polare, caracterizate printr-un climat extrem de rece.

Cea mai mare parte a Cercului Polar Arctic este acoperită de ocean și are foarte puțini locuitori, în timp ce Antarctica, formată în principal din uscat și gheață, nu are populație permanentă. Poziția cercurilor polare depinde de „înclinarea axială” a Pământului. Aceasta reprezintă înclinarea axei Pământului pe măsură ce se rotește, comparativ cu orbita sa în jurul soarelui. Axa Pământului este înclinată cu aproximativ 23,5 grade, aceasta fiind cauza anotimpurilor noastre. Latitudinea cercurilor polare se calculează scăzând înclinarea axială a Pământului din 90 de grade. De exemplu, 90 de grade minus 23,5 grade este egal cu 66,5 grade, iar acesta este motivul pentru care cercurile polare se află la 66,5 grade nord și sud. Înclinarea Pământului se modifică foarte ușor de-a lungul timpului. Această mică schimbare face ca și poziția exactă a cercurilor polare să se deplaseze puțin, an de an.

Ziua polară și noaptea polară

În interiorul cercurilor polare apar două fenomene spectaculoase: ziua polară, când Soarele nu apune pentru cel puțin 24 de ore, și noaptea polară, când nu răsare pentru cel puțin 24 de ore. Acestea se produc din cauza înclinării axei Pământului.

În timpul zilei polare, soarele rămâne vizibil mai mult de 24 de ore, el putând rămâne pe cer săptămâni sau chiar luni întregi în apropierea polilor. Acest fenomen este cunoscut și sub numele de „soarele de la miezul nopții”.

În timpul nopții polare, soarele nu răsare timp de mai mult de 24 de ore, putând fi întuneric săptămâni sau chiar luni, conform kiddle.co.

Datorită fenomenului de refracție atmosferică (atmosfera Pământului curbează razele de lumină), Soarele poate fi văzut pe cer puțin înainte de răsăritul astronomic real și după apus. Din acest motiv, efectele luminoase ale zilei polare pot fi observate și la latitudini ușor mai scăzute decât linia exactă a cercurilor polare.

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE