Brânza, mâncarea care îți poate face pastilele toxice. Ce alte alimente devin periculoase în combinație cu medicamentele

 1 comentariu
Brânză feta cu ierburi și ulei de măsline.

Un aliment de bază în dieta românilor, brânza, a fost inclus de specialiști pe lista „neagră” a produselor care interferează periculos cu medicamentele comune. Calciul și tiramina din lactate pot bloca antibioticele sau pot provoca creșteri bruște de tensiune care pot fi letale. Un specialist explică pentru publicația Mirror care sunt acele alimente pe care trebuie să le eviți cu strictețe dacă ești sub tratament.

Brânza și lactatele pot reduce efectul unor antibiotice

De la brânză și lapte până la grapefruit sau alcool, anumite produse pot modifica modul în care medicamentele sunt absorbite sau metabolizate. Farmacistul Amir Bhogal, director al Pyramid Pharmacy Group, spune pentru Mirror că aceste interacțiuni sunt mult mai frecvente decât cred pacienții.

„Unele ingrediente pot modifica modul în care medicamentele sunt absorbite sau descompuse în organism, uneori fără semne evidente de avertizare”, explică specialistul.

Produsele lactate, precum laptele, brânza sau iaurtul, conțin calciu și alte minerale care pot bloca absorbția unor antibiotice.

Potrivit farmacistului, acest lucru este valabil în special pentru:

  • tetracicline, o clasă de antibiotice folosite pentru tratarea mai multor infecții bacteriene, mai ales respiratorii, urinare, cutanate
  • fluorochinolone, o altă clasă de antibiotice puternice, folosite mai ales pentru infecții mai severe, cum sunt cele urinare, respiratorii sau digestive.

Mineralele din lactate se pot lega de medicament în sistemul digestiv și pot împiedica absorbția acestuia în sânge. Rezultatul este simplu: antibioticul devine mult mai puțin eficient, iar infecția poate persista. De aceea, specialiștii recomandă ca lactatele să fie consumate la cel puțin două ore distanță de antibiotic.

Grapefruitul poate crește concentrația unor medicamente în sânge

Un alt aliment cu efect puternic asupra medicamentelor este grapefruitul. Acesta conține substanțe care blochează enzimele din ficat responsabile de metabolizarea unor medicamente. În aceste condiții, medicamentul poate rămâne în sânge în cantități mai mari decât cele prevăzute, crescând riscul de efecte adverse.

Printre medicamentele afectate se numără:

  • statinele pentru colesterol
  • unele medicamente pentru tensiune
  • anumite imunosupresoare

Important este că efectul grapefruitului poate dura până la 24 de ore după consum, chiar și dacă este băut sub formă de suc.

Legumele verzi pot influența tratamentele anticoagulante

Legumele cu frunze verzi, precum spanacul, kale sau broccoli conțin cantități mari de vitamina K, care poate reduce efectul unor anticoagulante, cum este warfarina.

Problema nu este că aceste alimente trebuie eliminate complet atunci când iei anticoagulante, spun specialiștii, ci că aportul trebuie să fie constant. Schimbările bruște în consumul de vitamina K pot afecta eficiența tratamentului.

Brânzeturile maturate pot provoca creșteri periculoase ale tensiunii

Alimentele bogate în tiramină, precum brânzeturile maturate, mezelurile sau unele produse fermentate, pot interacționa periculos cu medicamentele din clasa IMAO, folosite în tratamentul depresiei. În anumite cazuri, această combinație poate declanșa o criză hipertensivă, adică o creștere bruscă și severă a tensiunii arteriale.

Din acest motiv, pacienții care iau aceste medicamente primesc de obicei o listă clară de alimente pe care trebuie să le evite.

Alcoolul poate amplifica efectele medicamentelor

Și alcoolul poate interacționa cu numeroase medicamente. În funcție de tratament, el poate:

  • crește sedarea
  • crește riscul de sângerare
  • provoca scăderi periculoase ale tensiunii
  • accentua greața sau alte reacții adverse

Farmacistul spune că pacienții ar trebui să discute întotdeauna cu medicul sau farmacistul înainte de a consuma alcool în timpul tratamentului.

Merișoarele pot afecta tratamentele anticoagulante

Produsele din merișoare, inclusiv sucul sau suplimentele, pot amplifica efectul unor anticoagulante. Această interacțiune poate crește riscul de sângerare dacă aportul crește brusc.

Specialiștii recomandă ca persoanele care iau astfel de medicamente să mențină un consum constant și să evite introducerea bruscă a unor cantități mari de merișoare în dietă.

De aceea, specialiștii recomandă ca persoanele care urmează un tratament să citească atent prospectul medicamentelor și să întrebe medicul sau farmacistul dacă există alimente care ar trebui evitate. Uneori, diferența dintre un tratament eficient și unul care nu funcționează poate fi chiar ceea ce ai în farfurie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    PetruDoru 04.03.2026, 20:28

    Adica......faceti foamea si luati medicamente!😀😀😀lasati-o dracului de mancare, luati medicamente si fiti minunate mumii la 100 de ani,😀hai bre ca a inebunit lumea....pfiiiiiii

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!