Cine este și de ce trebuie urmărit Radu Pandele, artistul care combină pictura cu noile tehnologii: „În România este un teritoriu foarte bun pentru artă acum, o epocă de aur, în București cel puțin”

Pictor, sculptor, artist vizual și muralist

Radu Pandele face parte din noua generație de artiști români care redefinesc pictura în dialog cu tehnologia și cultura vizuală actuală. Născut la Arad în 1993, Radu Pandele a făcut liceul de artă din oraș, iar apoi și-a continuat studiile în București, la Universitatea Națională de Arte, la Universitatea de Arte și Design Cluj‑Napoca, cât și la Universitatea de Arte și Design Cluj‑Napoca. 

„Simt că provin dintr-o familie foarte bizară și nu am înțeles niciodată exact dacă mi-a fost utilă traiectoria în forma asta ori ba. Știu că m-a ajutat faptul că am stat foarte mult timp singur, mereu mă izolam, chiar dacă aveam 3 frați. Familia mea din partea bucureșteană era mai preocupată artistic. Bunica mea a lucrat toată viața la Muzeul Național de Artă, iar bunicul la Muzeul Satului. Ulterior, fratele meu a cochetat mereu cu a scrie ficțiune. Însă astea sunt legături pe care le-am reluat doar după ce am revenit în București, odată cu începutul facultății. Aradul îmi este ca un paradis pierdut, mereu îmi va fi în suflețel, ca și Coasta Boacii; sunt niște momente și locuri definitorii”, spune artistul despre anii care i-au format drumul în artă.

Parcursul său în domeniu a fost unul organic, de la activitatea de graffer din 2007 și până la cea de muralist, începută în 2015, unde, alături de Sweet Damage Crew (una dintre cele mai vizibile trupe de muralism din România), a pictat pe ziduri, în spitale, școli și orașe din România, dar și din Europa. Ulterior, Pandele s-a făcut remarcat la nivel național și internațional prin diferite expoziții solo și de grup, atât la Muzeul Național de Arta Contemporană București, Muzeul de Artă Recentă București sau în cadrul Art Safari, cât și la Institutul Cultural Român din Lisabona sau la Ancien Musée de Peinture din Grenoble. 

Pictor, sculptor, artist vizual, muralist, Pandele aduce în toate lucrările pe care le concepe un limbaj vizual nou, care îmbină pictura clasică cu modelarea 3D, desene minuțioase cu ironie subtilă, și o gândire profund contemporană despre imagine și lume. 

Cea mai recentă expoziție a lui (26 iunie – 4 septembrie), „Tigruletigrule”, un solo-show în cadrul Arsmonitor (prima galerie deschisă în Casa Presei) curatoriat de Silviu Pădurariu, a adus în fața publicului lucrări semnate de el din ultimii opt ani, o mini-retrospectivă care surprinde puncte-cheie din evoluția sa artistică. Selecția conturează un traseu coerent, dar și surprinzător, în care pictura devine teren de joacă pentru experimente vizuale aflate la granița dintre analog și digital. În lucrările lui, stilul personal este conturat printr-un limbaj vizual original, în care se împletesc straturi de autobiografie, reflecție filosofică și ironie culturală. Titlul „Tigruletigrule” funcționează ca un cod jucăuș al generației din care face parte: una care nu mai ia „arta înaltă” prea în serios, dar care o chestionează cu sinceritate și inteligență. „Este primul meu solo show la Arsmonitor, așa că a părut firesc să îl gândim ca pe o mică retrospectivă, o modalitate de a introduce publicul în practica mea picturală. Curatorul, Silviu Pădurariu, a făcut o selecție foarte precisă de lucrări din ultimii opt ani. Cele mai multe au fost alese pentru subiectivitatea lor autobiografică, aproape „inutilă”, dar mai ales pentru calitățile lor tehnice”, spune Radu pentru Libertatea.

În societatea românească, unde scena artistică contemporană devine tot mai vie, Pandele e unul dintre artiștii care merită urmăriți nu doar pentru talent, ci și pentru modul în care gândesc. Tânărul propune o formă de artă care discută direct cu prezentul, în timp ce îmbină pictura tradițională cu influențe din street-art, tatuaje și noile tehnologii.

De la graffiti și murale glorioase la nevoia unei schimbări

Radu Pandele și-a început cariera artistică prin graffiti, în 2007, și spune cum și în prezent are foarte mulți prieteni din zona asta și este încă foarte interesat de tot ce se produce solid. „Graffiti-literele le voi aprecia mereu, însă mutilate expresiv”, explică el. Așa cum povestește, a crescut în România imediat după căderea comunismului, într-o perioadă în care crede că am devenit o colonie culturală a Americii. „Am preluat obiceiurile lor ca pe ceva firesc – jucam baschet, mergeam pe skate, făceam graffiti. Toate acestea păreau naturale atunci, dar nu erau cu adevărat parte din cultura noastră. Treptat însă, am simțit nevoia unei schimbări: m-am reîntors către rădăcinile mele culturale, păstrând în același timp o perspectivă globală asupra câmpului artistic”, adaugă artistul.

Cu toate astea, așa cum precizează, prima lui vizibilitate a venit prin murale, pentru că erau directe, publice și palpabile. Bucuria cea mai mare îi era dată de reacția imediată a oamenilor care trăiau zi de zi lângă lucrările lui. „Totuși, odată ce interesul meu s-a mutat spre construcția imaginii și spre libertatea absolută asupra subiectelor, am avut nevoie de un spațiu mai controlat. Experiența în arta publică m-a învățat compoziția la scară mare, rapiditatea execuției și cum să lucrez în mijlocul haosului. Astăzi folosesc aceleași instincte, doar că pe alte suprafețe și în alte contexte”, spune Radu.

Perioada petrecută alături de Sweet Damage Crew o consideră o binecuvântare, deoarece i-a oferit independență financiară încă din anul doi de facultate, cât și pentru faptul că speră să fi avut un aport pozitiv asupra scenei locale, mai ales că au fost extrem de activi, cu proiecte peste tot prin țară și Europa. Apropo de asta, într-un interviu acordat celor de la Zile și Nopți, a vorbit despre cum simte că anul 2019 l-a petrecut în cartierul Berceni. „Gardul de la spitalul Obregia (2500 de metri pătrați și, pe partea cealaltă, alți 1.400 de metri pătrați) și Școala 194 (2.000 de metri pătrați). M-am simțit, pentru prima oară, depersonalizat. Sunt proiecte masive, însă cumva mi-au întărit disciplina”, a zis el. 

Referitor la perioada de atunci, artistul a subliniat pentru Libertatea, cum la acea vreme a descoperit că nu-i plac proiectele de anduranță sau de dimensiuni prea mari, ci preferă un proiect mic-mediu, dar intensiv. „Urăsc când se repetă zilele așa ca în Groundhog’s Day (n.r. Ziua Cârtiței). Mi-am lăsat mereu o marjă de libertate pentru a dinamiza procesul ulterior”, continuă el. Cât despre modul în care românii percep în prezent rolul unui mural în peisajul urban, Pandele aduce în discuție și modul în care simte că lumea artei a înțeles rolul spațiului public ca miză. „Adesea expozițiile sunt masiv produse și masiv ignorate. Picturile astea masive sunt oare niște exerciții de a intra în contact direct cu feedback-ul direct, cu oameni reali pe tematici artistice? Poate asta a fost mereu partea mea preferată din picturile publice”, spune artistul.

„Voi deconstrui și diseca natura mereu, promit”

Procesul lui creativ pornește de la notițele pe care le are în carnetul său sau în telefon, apoi, așa cum menționează, fiecare lucrare își urmează cursul. La nivel de tehnică, adaugă, în ultima vreme natura i-a fost inspirație. „M-a inspirat optica; faptul că privim prin doi ochi tot, a generat seria mea de lucrări simetrice. Natura este invincibilă în fața oricărui artist, de aia e ridicol să te pui cu ea. Însă, aș vrea mai mult să mă folosesc de talentele ei și tributar parcă. Paradoxal, mă folosesc încă foarte mult de modelajul 3D, de controlul specific pe care-l am asupra schiței. Voi deconstrui și diseca natura mereu, promit. Aș vrea ca privitorul să intre în contact cu energia exactă pe care o are fiecare lucrare și temă.”

Artistul vorbește despre cum, în ceea ce-l privește, pictura va fi mereu despre pictura însăși, despre deciziile luate în timpul procesului, despre momentele în care renunță la control și despre lanțul nesfârșit de consecințe posibile – nu atât despre ceea ce reprezintă. Printre temele abordate, natura super statică, cât și propria moarte au fost recurente. Despre relația dintre public și lucrările sale, Radu spune că, înainte să iasă din atelier orice lucrare, îi calculează impactul pe trei nivele: „Să atragă vizual estetic inițial, ulterior, la cercetări mai profunde, să poată să stea de la sine conceptual filosofic, iar la nivelul al treilea, să poată să fie «suficient de infinită», pentru a nu deveni niciodată plictisitoare pentru cine o ia acasă. Adică să poată trăi o viață întreagă împreună cu ea.”

„Cel mai frumos moment pentru artist îmi pare acum”

Pandele crede că fiecare artist își decide miza, dar cel mai important i se pare să aibă un sistem clar, ca filozofii, cât și o viziune asupra lumii. „Diferitele preocupări temporare se vor reflecta oricum în lucrări, conștient sau nu. Însă, opera per total e adesea mai clară decât o singură lucrare sau o singură serie.” L-am întrebat dacă e de părere că arta ar trebui să țină pasul cu timpurile pentru a supraviețui și mi-a mărturisit că nu vede nicio formulă posibilă prin care arta nu ar face asta. „Poate fix modernismul, când a fost pe cel mai înalt piedestal, a fost cel mai șocant moment pentru artefact în sine. Însă, cel mai frumos moment pentru artist îmi pare acum, deoarece poți recicla istoria, poți trăi prezentul sau inventa viitorul, nestingherit de rigorile nimănui.”

În raport cu arta contemporană, din motive de ego, așa cum declară, i-ar plăcea ca publicul să se bucure de aceleași revelații, dar știe că ar părea ca un cult, unde încearcă să-i convertească. Însă nu-și dorește să schimbe nimic la atitudinea societății vizavi de acest domeniu. „Nu știu dacă aș schimba ceva la nimeni, strict la mine însumi. Să îmi calibrez gândul, vorba și fapta în aceeași direcție.” Același lucru îl vede și când vorbim despre contextul provocărilor sociale și culturale actuale asupra artei lui sau dacă ar fi bine să fie explorate la nivel artistic: „Singurele schimbări pe care le vreau și le pot controla sunt la mine însumi. Asta ar putea fi revoluția principală, în individ întâi.”

Cu privire la noua generație, Pandele spune că-i plac artiștii noi cel mai mult, mai mult ca cei vechi, fără îndoială. „E o perioadă fix după facultate, care mi se pare cea mai fertilă. Timp de trei ani m-am ocupat de programul de expoziții de la Atelier 35 din Centrul Vechi, o galerie dedicată specific artiștilor până în 35 ani. Și publicul devine tot mai activ.” Cât despre modul în care ei abordează arta, față de generațiile trecute, artistul vede ca diferență cantitatea „suspicioasă” de artă ironică pe post de scut: „Ceea ce mi se pare bizar, deoarece fix vulnerabilitatea este cea mai suculentă.”

Radu Pandele consideră arta, în orice ramură a ei, fie că e fotografie, cinema, pictură, muzică, sculptură sau teatru, „cel mai magic teritoriu al planetei, dacă te arunci complet în el, fără colac de salvare.” Spune că trăiește cu „chiu, cu vai” doar din asta, dar o face asumat. În final, pentru artiștii la început de drum, el vede o soluție atât la nivel de țară, cât și prin social media. „În România este un teritoriu foarte bun pentru artă acum, o epocă de aur, în București cel puțin. Apar multe galerii și proiecte noi care pot fi rampe de lansare pentru artiști. Internetul a devenit o galerie infinită, normal că este momentan un instrument de care trebuie abuzat”, încheie el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.