«Ne-am certat şi i-am spus să plece din casă»

„Dragă Adriana, mă numesc Manuela. Soţul meu, cu care am un băieţel de opt luni, m-a minţit de multe ori. Am aflat că le dă părinţilor lui bani şi nu m-ar deranja lucrul acesta, dacă nu am rămâne noi fără bani. În urmă cu două luni ne-am certat şi i-am spus să plece din casă. Acum câteva zile, a venit să vadă copilul, cu mine nu a vorbit, doar la plecare mi-a spus că eu sunt vinovată că relaţia nu merge. Nu ştiu ce să fac: să divorţez sau nu?”
Dragă Manuela, pentru ca o relaţie să funcţioneze trebuie ca ambii parteneri să-şi dorească acest lucru. Din punctul meu de vedere, nu există un vinovat când vorbim de un cuplu. Faptul că soţul te acuză, spunând că tu eşti vinovată, înseamnă că el nu îşi asumă nici un fel de responsabilitate. Cred că ar fi bine să iei mai repede o decizie, oricare ar fi ea, fiindcă incertitudinea nu e bună pentru nimeni. Puteţi face terapie de cuplu, dacă tu crezi că mai e o şansă să-ţi salvezi căsnicia. Dacă el nu e dispus să facă nici un efort, desparte-te de el şi ia viaţa de la capăt cât eşti încă tânără.

«Cu amantul a fost mai bine decât cu soţul»

„Dragă Bahmu, mă numesc Maricica. Sunt căsătorită de cinci ani şi mi-am înşelat soţul. Am sentimente mult mai puternice pentru amant, decât pentru soţ. Am plecat de acasă, am locuit cu el trei luni, m-am întors la soţ, dar gândul meu e tot la amant. Cu amantul a fost mai bine decât cu soţul. Ce să fac, să plec sau să rămân?”
Dragă Maricica, gândeşte- te bine ce vrei să faci. Dacă pleci acum la amant, de unde ştii că peste câţiva ani nu vei ajunge în acelaşi impas în care eşti acum cu soţul? Şi atunci ce o să faci? O să-l părăseşti şi pe el pentru altul? Să ştii că viaţa nu e un film. Nu poţi să tot fugi de acasă, căsătorită fiind, pentru că te-ai îndrăgostit de un alt bărbat, apoi să revii şi tot aşa. Pe moment totul este roz, dar şi amantul se poate dovedi un tip banal şi poate cu mai multe defecte decât soţul tău.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.