Femeia care a renunțat la salariu, și-a închis contul bancar și trăiește fără bani de peste 10 ani. Cum își duce viața acum

Comentează

O femeie din Australia a renunțat la un loc de muncă stabil, și-a închis contul bancar și a ales să trăiască fără salariu sau economii. Jo Nemeth spune că decizia, luată în 2015, a fost motivată de dorința de a se îndepărta de societatea de consum și de a construi un alt mod de viață. Femeia se bazează pe cultivarea propriei hrane, reutilizarea obiectelor, ajutorul oferit celor din jur și o economie a darurilor, cotidianului sârb Blic, parte a grupului Ringier Media International.

A renunțat la salariu și și-a închis contul bancar

Înainte de această schimbare, Jo Nemeth avea un loc de muncă în domeniul dezvoltării comunitare, un partener și o viață aparent stabilă. Cu toate acestea, spune că era profund nefericită și tot mai preocupată de efectele societății de consum asupra oamenilor și mediului.

Inspirată de poveștile unor persoane care au ales să trăiască fără bani, printre care irlandezul Mark Boyle, cunoscut drept „omul fără bani”, Jo a decis să facă o schimbare radicală.

În aprilie 2015, și-a dat demisia, și-a închis contul bancar și i-a oferit fiicei sale, Amy, care avea atunci 18 ani, banii pe care îi mai avea.

De atunci, potrivit informațiilor prezentate de presa australiană, nu a mai avut salariu, economii, ajutor social sau proprietăți.

Cum trăiește fără bani

Una dintre primele probleme pe care a trebuit să le rezolve a fost procurarea hranei.

Jo a început să cultive o parte din alimentele de care avea nevoie. Prietenii îi ofereau, la rândul lor, produse pe care nu le mai foloseau sau alimente care altfel ar fi ajuns la gunoi.

Uneori, ea a recuperat alimente încă bune de consum de la magazine.

Sistemul pe care îl folosește este bazat pe economia darului. Spre deosebire de troc, unde două persoane stabilesc ce oferă și ce primesc la schimb, economia darului presupune să ajuți atunci când poți, fără să ceri neapărat ceva în schimb.

La rândul său, Jo primește ajutor atunci când are nevoie.

Nu plătește chirie, dar muncește zilnic

Faptul că nu folosește bani nu înseamnă că nu muncește.

În primii trei ani, Jo a locuit la ferma unei prietene, unde și-a construit o mică locuință folosind materiale recuperate. Ulterior, a avut grijă de casele altor persoane și, pentru o perioadă, a locuit într-o mașină transformată într-un spațiu de locuit.

Din 2018, locuiește în casa multigenerațională a prietenei sale Sharon Brodie, în Lismore, New South Wales.

Nu plătește chirie, însă contribuie la viața gospodăriei prin muncă. Gătește, face curățenie, se ocupă de grădină și de copii și produce diverse lucruri, inclusiv săpun, detergent de rufe și alimente fermentate.

Astfel, lipsa unui salariu nu înseamnă lipsa unei contribuții.

„Mă simt mai în siguranță decât atunci când câștigam bani”

Pentru Jo, principala schimbare nu este una financiară, ci legată de felul în care își construiește siguranța.

„Mă simt mai în siguranță decât atunci când câștigam bani”, a spus Jo într-un interviu pentru The Guardian.

Ea consideră că siguranța nu trebuie măsurată exclusiv prin banii din cont, ci și prin relațiile pe care le are cu oamenii din comunitate.

Având mai mult timp la dispoziție, poate să aibă grijă de copii, să îi ajute pe prietenii bolnavi, să lucreze în grădină și să participe la activitățile comunității.

Jo recunoaște însă că stilul său de viață nu reprezintă o independență absolută față de bani.

Locuiește într-o casă ale cărei costuri sunt suportate și de ceilalți membri ai gospodăriei. Folosește internetul acestora și a primit inclusiv un telefon mobil cadou.

De asemenea, apar situații în care nu poate obține un serviciu prin intermediul economiei darului sau prin propria muncă.

Una dintre cele mai dificile situații a fost atunci când a avut nevoie de tratament stomatologic. În loc să plătească direct, a luat în calcul organizarea unei campanii de strângere de fonduri, oferind în schimb ateliere în care să îi învețe pe oameni să prepare tofu și oțet.

Femeia nu susține că modelul său de viață poate fi aplicat de oricine. Este, după cum descrie ea, un schimb între siguranța oferită de bani și siguranța oferită de comunitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește