Citește Horoscop săptămânal Pești. Previziuni pentru perioada 27 septembrie – 3 octombrie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Pești.

Horoscop săptămânal Pești – 27 septembrie – 3 octombrie 2025

Între 27 și 29 septembrie la prânz, posibile ipostaze publice, prezențe la activități oficiale, participare la concursuri, spectacole, festivaluri, demonstrații în cadrul cărora nativii se pot afirma ca niște persoane înzestrate cu talent, care pot face carieră într-un domeniu (statut de „speranță”) ori care se pot impune prin maturitatea abordării.

Între 29 septembrie, după ora 12:55′, și 1 octombrie seara, relațiile cu prietenii nu vor fi spectaculoase; ele vor evolua în nota ultimelor săptămâni, dar lipsa de entuziasm și de interes pentru vizite, conversații sau participarea alături de unii apropiați la activități comune se va explica prin modul de viață al nativilor, care pot avea preocupări importante pentru a căror realizare nu vor să-și risipească timpul și energia.

De la sfârșitul săptămânii, relațiile afective vor începe să sufere reevaluări pe fondul unui trigon Saturn/Jupiter (în casa I a identității nativilor), drept care nativii vor deveni mai puțin sensibili la detaliile neimportante ale unei relații, vor fi mai reținuți și vor aborda multe dintre ipostazele vieții lor sufletești cu obiectivitate, ceea ce le va permite reevaluarea unor persoane sau a evenimentelor mai aproape de semnificația lor adevărată.

Între 1 octombrie, după ora 22:52′, și 3 octombrie, impact discret, dar deranjant, pentru unii Pești, al vieții active asupra psihicului, cu ecou asupra activității sistemului nervos central și periferic și asupra sistemului neurovegetativ.

Unele persoane pot avea surpriza descoperirii unui detaliu (important) despre un membru al familiei din care provin, care va explica o situație, evoluția unui eveniment sau decizia luată de aceia la un moment dat. Atenție, întreaga săptămână, la mecanismele exagerate sau viciate de o stare de spirit, de un conflict, de o presiune morală care patronează o chestiune de crez, de conștiință sau de exprimare artistică.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.