Cuprins:
Dragobete – sărbătoarea iubirii la români
Dragobetele se sărbătorește în fiecare an pe 24 februarie, dată care marchează într-un mod simbolic și începutul primăverii, chiar cu puțin înainte de primăvara calendaristică.
Dragobetele este o sărbătoare tradițională românească dedicată iubirii, tinereții și renașterii naturii. Este considerată echivalentul autohton al Zilei Îndrăgostiților sau Valentines Day, însă are rădăcini mult mai vechi, provenind din credințele și obiceiurile populare ale satului românesc.
Potrivit legendelor, Dragobete este un personaj mitologic, fiul Babei Dochia, reprezentând spiritul tinereții, al iubirii și al bucuriei de a trăi. În unele zone ale țării, el este văzut ca un flăcău chipeș care aduce noroc în dragoste, iar în altele este considerat un protector al îndrăgostiților și al căsătoriilor. Se spunea că ”Dragobetele sărută fetele”, iar cei care se întâlnesc sau se sărută în această zi vor avea parte de iubire și armonie tot anul.
Astăzi, Dragobetele este sărbătorit mai adesea prin gesturi romantice, mesaje de dragoste și activități în cuplu, mai ales de către cei care țin să celebreze iubirea ținând cont de această sărbătoare românească.
Mesaje frumoase de Dragobete 2026

Mesaje de Dragobete pentru iubită
- De Dragobete îți spun din nou cât de mult te iubesc, nu doar pentru cine ești, ci pentru felul în care mă faci să fiu mai bun, mai senin și mai fericit în fiecare zi.
- Ești povestea mea preferată, începutul și continuarea tuturor viselor mele. Cu tine, iubirea nu este doar un cuvânt, ci un sentiment pe care îl simt în fiecare bătaie de inimă.
- Te iubesc pentru liniștea pe care mi-o aduci, pentru râsul tău care îmi alungă orice grijă și pentru felul în care îmi faci viața mai frumoasă.
- Dragostea mea pentru tine crește odată cu timpul, nu se uzează, nu obosește, nu se stinge. E ca un foc care arde calm, dar sigur, în sufletul meu.
- Dacă ar trebui să aleg din nou, te-aș alege tot pe tine, în fiecare viață, în fiecare poveste, în fiecare vis în care aș avea dreptul să iubesc.
- Tu ești motivul pentru care cred în iubire, în legături sincere, în promisiuni care se țin și în fericirea care se construiește pas cu pas.
- În brațele tale mă simt acasă, indiferent unde suntem. E locul în care nu mi-e frică, nu mă prefac și nu trebuie să fiu altcineva.
- Te iubesc pentru micile tale gesturi, pentru privirile care spun mai mult decât o mie de cuvinte și pentru felul în care îmi atingi sufletul fără să îți dai seama.
- Ești cea mai frumoasă întâmplare din viața mea, cea pe care nu vreau să o schimb niciodată.
- Cu tine am învățat că iubirea nu înseamnă perfecțiune, ci acceptare, răbdare, sprijin și dorința de a merge împreună prin orice.
- Mi-au plăcut şi alți ochi, am sărutat şi alte guri, am ascultat şi alte vorbe dulci și am strâns şi alte mâini, dar nu am iubit pe nimeni cum te iubesc pe tine. Ochii tăi sunt făcuți să cucerească, trupul tău este făcut să trezească dorințele. Toată ființa ta este încântătoare și eu sunt cel mai norocos bărbat, căci sunt iubit de tine.
- Pentru mine iubirea este singurul motiv pentru care mi-aş dori să trăiesc o mie de ani. Dar acești ani să fie mereu cu tine în inima mea!
- Eşti cea mai dulce când zambesti, când râzi, când plângi, când mă cerţi, când mă alinţi, când mă iubeşti. Ești dulce mereu în inima mea!
- Dacă îmi pierd buzele, te sărut cu ochii, dacă îmi pierd ochii te sărut cu inima, iar dacă îmi pierd inima sigur o găsesc la tine. Te iubesc!
- Tu ești rădăcina mea, iar iubirea noastră este floarea cea mai frumoasă, cu fiecare petală plină de emoții pure și sincere. Te iubesc enorm, sufletul meu pereche!
- Iubirea noastră este ca un dans etern, în care suntem mereu sincronizați şi fiecare moment petrecut cu tine este o comoară prețioasă. Nu pot imagina viața fără tine lângă mine, tu ești inima și sufletul meu.
Mesaje de Dragobete pentru iubit
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/declaratii-dragobete-1024x683.jpg)
- Te iubesc chiar și atunci când tăcem, pentru că și liniștea dintre noi este plină de sens și de sentimente.
- În fiecare zi te descopăr din nou, și de fiecare dată mă îndrăgostesc puțin mai mult.
- Ești visul pe care nu știam că îl am, dar fără de care nu mai pot trăi.
- Dragostea ta este cel mai frumos cadou, unul care îmi umple viața de culoare.
- Cu tine, orice zi obișnuită devine specială, iar orice problemă pare mai mică.
- Îți mulțumesc că mă iubești așa cum sunt, cu bune și cu rele, cu zâmbete și temeri.
- Ești persoana lângă care vreau să îmbătrânesc, să râd, să plâng, să cresc și să trăiesc fiecare anotimp al vieții.
- Dragostea noastră nu este perfectă, dar este sinceră, vie și construită din momente reale, din râsete, din greșeli, din iertări și din dorința de a rămâne împreună indiferent de ce ne aduce viața.
- Ești jumătatea mea de liniște, cea care îmi echilibrează gândurile, îmi alungă temerile și îmi aduce pace chiar și atunci când lumea din jur pare haotică.
- Cu tine am învățat că fericirea nu se caută în lucruri mari, ci în priviri, în îmbrățișări, în seri simple petrecute împreună și în sentimentul că nu sunt singură pe acest drum.
- Te iubesc mai mult decât pot explica în cuvinte, dar suficient cât să se simtă în fiecare gest, în fiecare mesaj, în fiecare grijă și în fiecare dor care apare atunci când nu ești lângă mine.
- Ești începutul fiecărei speranțe și sprijinul meu în fiecare nesiguranță, omul care mă face să cred că viitorul poate fi frumos, atâta timp cât îl construim împreună.
- De Dragobete nu îți ofer doar un mesaj, ci o promisiune sinceră că te voi iubi și mâine, și peste ani, cu aceeași emoție cu care te privesc acum.
- Fiecare clipă împreună cu tine este o comoară neprețuită pe care o păstrez cu grijă în inima mea. Ești partenerul meu de viață, cel cu care împărtășesc bucuriile și tristețile, visele și temerile. Te iubesc mai mult decât pot exprima în cuvinte!
- Când mă uit în ochii tăi, văd universul întreg oglindindu-se în strălucirea lor. Ești misterul pe care îl cautam, bucuria pe care o simt în fiecare zi și visul care mi s-a îndeplinit. Te iubesc!
- Fiecare clipă alături de tine este o aventură în care descoperim mereu noi și noi motive să ne îndrăgostim din nou și din nou. Ești persoana care mă susține în toate alegerile și care mă iubește necondiționat şi alături de care vreau să-mi petrec toată viaţa.
Declarații de dragoste de Dragobete 2026

- Te port în minte și în suflet. Te simt în aerul pe care îl respir. Faci parte din mine pentru totdeauna. Te iubesc.
- Iubita mea, în această zi vreau să îți amintesc că această lume este mai frumoasă și mai bună datorită ție. Ai apărut în viața mea și ai transformat-o în poveste. Mi-ai adus un ocean de senzualitate și focuri de artificii pasionale. Îți doresc să fii fericită, zâna mea.
- Sunt un milion de stele și un milion de vise, tu ești singura mea stea și singurul meu vis! Te iubesc!
- Când un strop de ploaie va atinge gura ta să știi că e o sărutare trimisă din partea mea.
- Nici o floare nu înflorește până nu este udată, nici o față nu iubește până nu e sărutată. Vreau să îți mărturisesc că tot ceea ce simt eu pentru tine este dragoste adevărată.
- Ceea ce simt nu poate fi descris în cuvinte. Nu am mai simțit niciodată o iubire atât de profundă. Te iubesc!
- Mă simt atât de fericită când ești lângă mine și sper să ai cea mai frumoasă zi. Una pe care să ți-o amintești, iar eu te voi ajuta să-ți faci niște amintiri care să merite să fie prețuite.
- Îmi dăruiești o mulțime de amintiri frumoase și mă bucur să te am alături de mine. De aceea, îți doresc să rămâi așa cum ești.
- Nu ești doar prietenul meu, ești cel mai bun prieten și sufletul meu pereche. Ești foarte asemănător cu soarele. Dăruiești fericire nelimitată tuturor celor din jurul tău. Și tu ne dai inspirație și ne pui un zâmbet pe față. La mulți ani pentru soarele meu special, iubitul meu fermecător.
- Tu ai făcut culorile mai vii, frumuseţea mai pură, plăcerea mai intensă. Cu ocazia zilei de Dragobete îţi reamintesc: te iubesc mai mult decât iubesc viaţa, minunea vieţii mele!
- Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tău, te-aş strânge în braţe şi aş spune „Uite asta!”.
- De Dragobete vreau să-ţi spun că iubesc motivele pe care mi le dai în fiecare zi pentru a te iubi: zâmbetul tău, ochii tăi, bunătatea ta, atenţiile pe care mi le faci şi modul în care îmi înseninezi viaţa.
- Promit să te iubesc în toate formele, acum și întotdeauna. Promit să nu uit niciodată că aceasta este o iubire pe care o simți o dată-n viață. Te ador!”
- Inima mea bate pentru tine în fiecare zi, dar azi bate mai tare ca oricând. La multi ani de Dragobete, iubirea vieții mele!
- Tu ești raza mea de soare care îmi luminează ziua și ești steaua care îmi luminează fiecare noapte. La multi ani de Dragobete de, m-am uitat în inima şi te-am găsit pe tine. Abia atunci am realizat cât de bogată sunt!
Citate frumoase despre iubire

- Dragostea învinge frica – Apostolul Ioan;
- Nu există obligațiunea de a iubi. Există doar libertatea de a iubi, iar această libertate poate fi descoperită în tine la nesfârșit – Vladimir Levi;
- Nu luptați împotriva celor ce se iubesc: indiferent de armă, veți pierde bătălia, fiți siguri – Dante Alighieri;
- Este uimitor cât de bogat se simte omul care iubește – John Balwer;
- Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El – Michelangelo Buonarroti
- Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână – Alfred de Musset.
- Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit – Victor Hugo.
- Doar pentru că cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa – Gabriel Garcia Marquez.
- Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc – Liviu Rebreanu.
- Când iubești profund, găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită – Blaise Pascal.
- Trebuie să iubești pe oricine, orice, oricum, numai să iubești – Alexandre Dumas.
- Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun – Paulo Coelho;
- Te iubesc și te voi iubi toată viața, iar dacă și după moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna – Dante Alighieri.
- Adevărata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb – Antoine de Saint-Exupery. Dragostea este zarea liberă și largă, unde sufletul poate să își întindă aripile – Charles Wagner;
- Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj – Lao Tzu;
- Iubirea este tot ce avem, este singura modalitate în care ne putem ajuta unul pe celălalt – Euripide;
- A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeași direcție – Antoine de Saint Exupery;
- Nu este nevoie de motiv pentru a iubi – Paulo Coelho
- Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea – Lev Tolstoi.
Descoperă și Citate despre iubire- cele mai frumoase citate despre dragoste
Mesaje amuzante de Dragobete 2026
- “Dragul meu, sunt de acord cu propunerea ta ca de Ziua Îndrăgostiţilor să încercăm o poziţie nouă: eu voi sta întinsă pe canapea, voi bea bere şi voi butona telecomanda, iar tu poţi să treci la călcat rufele”
- ”Subsemnata, adică eu, declar că din accidentul de ciocnire pe care l-am avut când te-am cunoscut m-am ales cu inima frântă şi am rămas privind în gol cu ochii căzuţi în gură. Ca urmare a acestui accident m-am îndragostit total şi iremediabil de tine. Te iubesc!”
- ”M-am uitat în portofel şi era gol, m-am uitat în buzunar şi am găsit doar câteva monede, m-am uitat în inima şi te-am găsit pe tine. Abia atunci am realizat cât de bogată sunt!”
- ”Trebuie sa fii tare obosit pentru ca ai alergat prin mintea mea toata ziua. Te iubesc!”
Descoperă și Tradiții și obiceiuri de Dragobete. Ce să faci pentru a avea noroc în dragoste, sănătate și belșug
Sursă foto – Shutterstock.com
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b32e719d2f305ec7e0bf3c893a462337.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b3db68c53d8d87a7738b283660d5733.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9d9795839c095b3712075ab590952ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33501c16ac4df002c6738d57cc36e38a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5affa9f134f77c0177e7617897d0ac79.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fcac10e49c8f73a320a18fc65a6a4f0f.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e50c2ffbb347ce52828731fa24edba9d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b15790aee78cb68b3e57b88a1bedde5a.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d91ecb8d6b71ffbdf88d511d9f4b5bcf.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9b3744892ebb4c60a4487b375f465d23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_19b096f322462e3d7bd941483637a7f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_ac6d4bae55b2caadc23f59ee04939497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b72cc0b276fb8913670ba67c271ba56b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eda94b00712f0736bb9c12ea82c9ebab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c856b833040f864b4be005961ec4c8ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d0808bde1f5ba56d24ba736ac8836a31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f09c447b5a888326c9821408a8523392.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_801f57f3fe1a659ca1b510f8c1dd4eb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_cff08b0fed473b4ca5ab6c0545dca64c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0b7c40752c4b6453ffbbfbe538dbfa07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_41d2b70cce16ffb0bf1f7b9688c48ea2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nadia-comaneci-hepta8626475-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/radu-miruta-galati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gigi-becali-nutu-camataru-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ciuca--maruta-andreea-marin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_29da4397b35f01bc79f1b76d4b95011f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cdf290fa212754465b34900697266335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-catalin-predoiu-radu-miruta-galati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-parlament-26-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/luna-plina-31-mai-2026-luna-albastra-sagetator-zodii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/apartament-mai-mic-germania-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/beautiful-kyoto-city-temple-twilight-japan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/coffe-corner.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/imagine-principala-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cand-incepe-vacanta-de-vara-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-este-ebola-cum-se-transmite-simptome-tratament-preventie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/elevi-care-sustin-examenul-de-bacalaureat--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1779889110397.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/telefon-bacalaureat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presa-drona-galati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masterclass-kultho-expozitie-romania-elvetia-115-ani-bnr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-vrea-sa-devina-presedintele-romaniei-spune-sorin-grindeanu-este-in-campanie--il-rog-public-un-lucru-e1779128950758.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-val-ironii-mapn-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-id276385-inquam-photos-octav-ganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1779691631646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reciclare-sticle-peturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/chatgpt-interaction--foto-ilustrativ-shutterstock2292589413-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.