Poezii de Octavian Goga – cele mai frumoase versuri scrise de Goga
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Unul dintre cei mai populari poeți români ai începutului de secol XX, Octavian Goga s-a afirmat de la început ca un inspirat cântăreţ al satului ardelean, supus robiei naţionale şi sociale. Cel supranumit „poetul pătimirii noastre” exprima în versurile sale ideea că doar viața la țară este frumoasă.
Cuprins:
Dincolo de scriitura sa, a luptat pentru libertate și pentru întregirea națiunii române. De altfel, întreaga sa operă literară a închinat-o istoriei vitrege și îndurerate a neamului său de plugari transilvăneni înrobiți și a militat de-a lungul întregii vieți pentru eliberarea acestora de sub asuprirea națională și socială. În același timp, Goga a fost și un mare om politic, cunoscut mai ales pentru activitatea sa din perioada interbelică.
Cine a fost Octavian Goga
Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, la Răşinari (jud. Sibiu). Părinții lui erau preotul Iosif şi învățătoarea și scriitoarea Aurelia (născută Bratu).
După ce a făcut şcoala primară în satul natal, el a urmat cursurile liceului maghiar din Sibiu (1890-1899). În ultimul an s-a transferat la liceul românesc din Braşov, ca urmare a unui conflict avut cu profesorul de istorie. Aici şi-a luat bacalaureatul (1900). Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta (1900-1904), relatează Agerpres. A urmat apoi cursurile Universității din Berlin cu o bursă acordată de Asociaţia Astra. El a fost nevoit să-şi întrerupă studiile, în urma decesului tatălui său.
Debutul literar s-a consemnat în 1897, în revista „Tribuna”, cu poezia „Atunci şi acum”. Ulterior a mai colaborat la „Familia”, „Revista ilustrată” și ”Tribuna literară”. Primul volum de versuri, intitulat simplu „Poezii”, l-a publicat în 1905. Acesta cuprindea poeziile „Rugăciune”, „Plugarii”, „Noi” şi „Oltul”. Au urmat volumele „Ne cheamă pământul” (1909), „Din umbra zidurilor” (1913) și „Cântece fără ţară” (1916). Activitatea sa de scriitor s-a diminuat treptat, fiind ales membru activ al Academiei Române în 1919. Octavian Goga a scris și teatru: drama în trei acte „Domnul notar” (1914) şi „Meşterul Manole” (1928), ambele puse în scenă la Teatrul Național din București.
Activitatea politică a lui Octavian Goga
Marele poet s-a stabilit la București, devenind unul dintre animatorii Ligii Unității Politice a Tuturor Românilor. A militat pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară și desăvârșirea unității național-statale. El s-a înrolat în 1917 ca simplu soldat pe frontul din Dobrogea. După terminarea războiului, Goga a fondat Partidul Național Agrar.
În plan public a deținut mai multe funcții importante. A fost ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor (1919), ministru de stat (1920-1921), ministru al Cultelor și Artelor (1920) și ministru de Interne (1926-1927). Între decembrie 1937 și februarie 1938 a fost prim ministru. De asemenea, a fost vicepreședinte al Academiei Române (1929-1932) și președinte al Societății Scriitorilor Români (1924-1925). Totodată, Goga a gost membru fondator al Mișcării Legionare.
Octavian Goga a murit la 6 mai 1938, la Ciucea, în urma unui atac cerebral survenit cu trei zile înainte. Poetul a fost înhumat la Cimitirul Bellu, însă anul următor, rămăşiţele sale pământeşti au fost reînhumate la Ciucea.
Opera literară a lui Octavian Goga
În general, poeziile scrise de Octavian Goga pot fi caracterizate ca fiind profunde, lirice și contemplative, în timp ce versurile sale ar putea fi descrise ca fiind expresive și pline de emoție. Marele poet a fost influențat în opera sa literară în special de mișcarea simbolistă. El a utilizat adesea imagini puternice și simboluri pentru a exprima idei complexe și pentru a crea o atmosferă poetică intensă. În multe dintre poeziile sale, Goga a abordat teme precum natura trecătoare a vieții, frumusețea și melancolia, dragostea și iubirea neîmpărtășită sau relația dintre individ și divinitate. În cele ce urmează îți prezentăm o selecție a celor mai cunoscute și frumoase poezii ale marelui poet (Sursa: Poeții-Noștri.ro).
Octavia Goga – poezii despre Mama
Mama
E plin în jur de noi muzeul,
Și pare-un templu minunat,
În care mii de robi ai vieții
Vin să se spele de păcat.
Sunt călători din largul lumii,
Ce-au pribegit pe ocean,
Să-și scalde ochii în lumina
Din pânzele lui Tizian.
Stau toți cu mintea-ngenuncheată
Și-i mut cucernicul popor,
Eternitatea prinsă-n cadre
Își poartă sfântul ei fior.
Învins de taina mare-a clipei,
Se-nchină sufletul supus
În fața veșnicei icoane
Cu răstignirea lui Isus.
Ce blând se uită chinuitul
De sub cununa lui de spini,
Lumina resemnării mute
E scrisă-n ochii lui senini.
Nu-l dor piroanele din carne,
Zâmbește pașnic, iertător,
El știe că de veci învie
Acei ce pentru alții mor.
La poala crucii e Maria,
Și-n chipul ei, nespus de trist,
A zugrăvit un chin sălbatic
Penelul meșter de artist.
Ea-și frânge mâinile și geme,
În gândul ei a-ncremenit:
Nu dumnezeul, care-nvie,
Copilul ei, care-a murit.
O văd și mă întreb, pe gânduri,
De rostul nepătrunsei firi:
De ce și chinul unei mame
E-n prețul unei mântuiri?
O văd și simt în suflet patimi
Din traiul nostru măsurat,
Toți răstigniții mici ai sorții
Pe rând, în minte, mi s-abat...
Și stau pierdut... În jur de mine
Se schimb-al oamenilor val...
.........................................................
Ce-o fi făcând acum o mamă
Acolo-n satul din Ardeal?...
Ruga Mamei
Să-mi plec genunchii iară,
Să-ți spun iar ce mă doare,
Preasfântă născătoare
Și pururea fecioară!
Cu ochiul tău din ceruri,
Atoatevăzătorul,
Tu mi-ai văzut feciorul,
Și mi-ai văzut necazul...
În doftori n-am credință...
Să-l pui iar în picioare,
Să-i rumenești obrazul,
La tine-i cu putință,
Preasfântă născătoare.
Azi rogu-mă iar ție,
Cum rogu-mă de-a pururi
La sfânta liturghie...
Atâta bogăție
Avem și noi la casă!
Umblat-a mult băiatu
Și știe multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu!
Și are-nvățătură,
Din carte și din gură,
Mai multă și ca popa,
Ca popa Irimie.
Și cum aș vrea, preasfântă,
Norocul să mi-l ție,
Să-l văd iar ca odată,
Cu fața-mbujorată,
Cu ochi de fată mare,
Cum a plecat de-acasă...
Să-și caute mireasă,
Subțire ca o floare,
Ca floarea de cicoare.
Să facem nuntă mare.
Să curgă râuri vinu,
Să joace și vecinu,
Vecinu Niculaie.
Și să-și arunce-n grindă
Căciula lui de oaie,
Și să roiască-n tindă
Tot domni cu-nvățătură,
Să cânte toți din gură
Și-n horă să se prindă.
Să-l văd în hora mare
Pe el c-o domnișoară,
Preasfântă născătoare
Și pururea fecioară!...
Umblat-a mult băiatu
Și știe multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu!
Pace
Luna-şi picură argintul,
Tremurându-l pe fereastră;
Vede-atâta împăcare
Străjuind căsuţa noastră.
Lângă pat, zâmbind, stă mama,
Adormindu-şi copilaşii,
Cămăşuţă cu mătasă
Le-a cusut mâna nănaşii.
Numai moşul povesteşte,
Aşezat pe faţa vetrii -
Dumeriţi de-o pildă veche,
Îl ascultă doi cumetri.
Dar auzi! Căţelul latră,
S-aud şopote-n ogradă
Şi s-aude, subt opincă,
Scârţâitul de zăpadă.
S-a curmat deodat' povestea
Şi-i tăcere mută-n casă -
Osteniţi dorm ochelarii
Pe ceaslovul de pe masă.
Licărind o raz-atinge*
Geamul uşii de la tindă,
De trei glasuri legănată,
Se-nfiripă o colindă...
De sub ţol ridică fruntea
Două feţe bucălaie...
Blând zâmbeşte din icoană
Cuviosul Niculaie...
Octavian Goga – poezii patriotice, despre patrie
Noi
La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...
Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.
La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.
Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul...
Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...
Oltul
Mult iscusita vremii slovă
Nu spune clipa milostivă
Ce ne-a-nfrăţit pe veci necazul
Şi veselia deopotrivă...
Mărită fie dimineaţa
Ce-a săvârşit a noastră nuntă,
Bătrâne Olt! - cu buza arsă
Îţi sărutăm unda căruntă.
În cetăţuia ta de apă
Dorm cântecele noastre toate
Şi fierbe tăinuita jale
A visurilor sfărâmate.
Tu împleteşti în curcubeie
Comoara lacrimilor noastre,
Şi cel mai scump nisip tu-l duci
În vadul Dunării albastre.
La sânul tău vin, în amurguri,
Sfioase, fetele fecioare,
Şi dimineaţa vin neveste
Cu şorţul prins în cingătoare -
Şi vin păstori cu gluga albă,
Din fluier povestindu-şi dorul -
Şi câte cântece şi lacrimi
Nu duce valul, călătorul...
Drumeţ, bătut de gânduri multe,
Ne laşi atât de greu pe noi,
Îmbrăţişându-ne câmpia,
Te uiţi adesea înapoi.
Aşa domol te poartă firea,
Căci duce unda-ţi gânditoare:
Durerea unui neam ce-aşteaptă
De mult o dreaptă sărbătoare.
Demult, în vremi mai mari la suflet,
Erai şi tu haiduc, moşnege,
Când domni vicleni jurau pe spadă
Să sfarme sfânta noastră lege;
Tu, frate plânsetelor noastre
Şi răzvrătirii noastre frate,
Urlai tăriilor amarul
Mâniei tale-nfricoşate.
Cum tresăreau încremenite,
În jocurile lor buiestre,
Oştiri cu coifuri de aramă
Şi roibi cu aur pe căpestre
Când la strigarea ta de tată
Grăbeau din codri la poiene,
Strângând săcuri a subţioară,
Feciorii mândrei Cosânzene.
Zdrobită-n praf, murea arama,
Şi codrul chiotea, viteazul;
Iar tu, frăţine, mare meşter,
Biruitor frângeai zăgazul
Şi,-mbujorându-te la faţă,
Treceai prin văile afunde,
Încovoindu-ţi îndărătnic
Măreţul tău grumaz de unde.
Slăvite fărmituri a vremii,
De mult v-am îngropat văleatul...
Neputincios pari şi tu astăzi -
Te-a-ncins cu lanţuri împăratul.
Ca unda ta strivită, gemem
Şi noi, tovarăşii tăi buni,
Dar de ne-om prăpădi cu toţii,
Tu, Oltule, să ne răzbuni!
Să verşi păgân potop de apă
Pe şesul holdelor de aur;
Să piară glia care poartă
Înstrăinatul nost' tezaur;
Ţărâna trupurilor noastre
S-o scurmi de unde ne-ngropară
Şi să-ţi aduni apele toate -
Să ne mutăm în altă ţară!
Plugarii
La voi aleargă totdeauna
Truditu-mi suflet să se-nchine;
Voi singuri străjuiţi altarul
Nădejdii noastre de mai bine.
Al vostru-i plânsul strunei mele,
Creştini ce n-aveţi sărbătoare,
Voi, cei mai buni copii ai firii,
Urziţi din lacrimi şi sudoare.
Cu mila-i nesfârşită, cerul
Clipirii voastre-nduioşate
I-a dat cea mai curată rază
Din sfânta lui seninătate.
El v-a dat suflet să tresară
Şi inimă să se-nfioare,
De glasul frunzelor din codru,
De şopot tainic de izvoare.
În coapsa grăitoarei mirişti
Devreme plugul vostru ară;
E primăvară pe câmpie,
Şi-n ochiul vostru-i primăvară.
Blând tainele vi le desface
Din sânu-i milostiva glie,
Căci toată floarea vă cunoaşte
Şi toată frunza ei vă ştie.
Purtaţi cu braţele-amândouă
A muncii rodnică povară,
Sub strălucirea-nlăcrimată
A dimineţilor de vară.
Şi nimeni truda nu v-alină,
Doar bunul cerului părinte,
De sus, pe frunte vă aşază
Cununa razelor lui sfinte.
A voastră-i jalea cea mai mare,
A voastră-i truda cea mai sfântă,
Stăpânul vitreg vă loveşte,
Când cerul bine-vă-cuvântă.
Dar dacă-n schimbul pâinii voastre,
Piticul vă plăteşte fiere,
Îndurător v-ascultă Domnul
Şi vă trimite mângâiere.
Când doarme plugul pe rotile,
În pacea serilor de toamnă,
La voi coboară Cosânzeana,
A visurilor noastre doamnă.
Vin crai cu argintate coifuri
Şi-n aur zânele bălaie:
Atâta strălucire-ncape
În bietul bordeiaş de paie.
Fraţi buni ai frunzelor din codru,
Copii ai mândrei bolţi albastre,
Sfinţiţi cu roua suferinţii
Ţărâna plaiurilor noastre!
Din casa voastră, unde-n umbră
Plâng doinele şi râde hora,
Va străluci odată vremii
Norocul nostru,-al tuturora.
A mea e lacrima ce-n tremur
Prin sita genelor se frânge,
Al meu e cântul ce-n pustie
Neputincioasa jale-şi plânge.
Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un întins adânc de mare.
Trăieşte-nfricoşatul vifor
Al vremilor răzbunătoare.
Octavian Goga – versuri de dragoste
Scrisoare
Vezi cum trece vremea,
Şi tu, tot departe,
M-am gândit acuma
Să-ţi trimit o carte.
A-nflorit muşcata
Din grădina noastră,
Şi-i atât de roşu
Macul din fereastră...
Straturile-n luncă
Toate-s semănate -
Şi-ţi spune nănaşa
Multă sănătate.
Şi mai este-o veste,
- Ştii tu, nene, oare? -
Peste-o săptămână
Mărităm pe Floare.
Tata-i dus la târguri,
Mama stă şi coasă
Şi tot plânge, biata,
Că nu eşti acasă.
Eu, pe gânduri dusă,
Trec seara-n ogradă,
Plâng acolo-n taină,
Plâng să nu mă vadă...
Bată-le pustia
Cele ţări străine...
Ne gătim de nuntă
Şi gândim la tine...
Iubirea mea
În munţi cu creştetele sure, din albă inimă de stâncă,
S-a plămădit în taină lacul, şi din prăpastia adâncă
A biruit în drum pământul. Pe veci în matcă nastatornic,
El creşte azi şi creşte mâine, de cer şi de lumină dornic.
Căci are dragoste cu cerul de-a pururi mişcătoarea apă
Şi-n frământarea ei păgână ea coasta zgheaburilor sapă,
Cu pumnii sfarmă-n jur tărâmul şi urlă de amar ce-o doare.
Spre ceriuri braţele-şi întinde să-i vie dragul mire: Soare!
Când razele nepotolite sărută faţa undei clare,
Înfiorată, spuma albă prelung şi pătimaş tresare,
Atâtea curcubeie tremur în valvârtejul ei de picuri,
Când adânc se prind în horă strălucitoarele nisipuri...
Aşa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetăţi de unde,
Adâncul ei se pierde-n taina nemărginirilor profunde,
Cu vifore şi curcubeie, ca valuri lung clocotitoare,
Cu picuri ce se înfioară de chipul unui veşnic soare!
Așteptare
Trei trandafiri într-un pahar,
Trei trandafiri în floare,
Curaţi ca de mărgăritar,
Te-au aşteptat ieri în zadar
Să-i prinzi în cingătoare...
Te-au aşteptat, sărmane flori,
În liniştea mea moartă,
Şi-ngălbenite de fiori,
S-au scuturat de câte ori
Foşnea un pas la poartă.
Amurgul vineţiu de-april
Îmi rătăcea prin casă,
Când frunzele tiptil-tiptil,
Ca nişte lacrimi de copil,
Cădeau încet pe masă.
Foto: Shutterstock
Descoperă cele mai frumoase poezii de dragoste!
