„Somnul rațiunii naște monștri”, ne trezim murmurând când privim ultimele știri.

Uităm, dacă am știut vreodată, că adevărul acesta, de care ne izbim tot mai des, cum se izbesc păsările de gratiile coliviei, ne-a fost transmis de un mare pictor spaniol, Francisco José de Goya y Lucientes. Acesta este, dintotdeauna, tiparul istoriei: ne trezim într-o realitate impusă de alții, plină de monștri coșmarului lor.

„Somnul rațiunii naște monștri” a devenit axioma cu care întâmpinăm tragediile veacului. Astăzi, dacă dorim să vorbim despre vis și veghe, nu putem pune între paranteze coșmarul. Mai ales astăzi, când veștile circulă în timp real. Teoreticianul canadian al media, Marshall McLuhan, a fost un profet când, încă din anii 60 ai secolului trecut, ne avertiza că lumea se transformă într-un „sat global”.

N-aș fi putut să îmi încep altfel călătoria artistică prin vis și veghe. „Somnul rațiunii naște monștri” este a patruzeci și treia dintre cele optzeci de gravuri ale lui Goya, între 1797 și 1798, reunite sub titlul „Capricii”. Nu în înțelesul literar de „toane”, ci mai degrabă în sens muzical, de compoziții libere după coborâri fără plasă de siguranță în adâncul sufletului omenesc.

RADAr CULTURAL. Vis și veghe
Francisco José de Goya y Lucientes – Somnul rațiunii. Foto: wikipedia.org

„DIN VISE-AVEM FĂPTURA PLĂMĂDITĂ”. Artiștii au făcut mereu naveta dintre veghe și vis, mereu fascinați de teritoriul viselor. A spus-o Shakespeare, deschizând calea, prin personajul Prospero, în scena întâi a Actul IV din „Furtuna”: „Din vise-avem făptura plămădită/Și scurta viață ne-o-mpresoară somnul”. Pentru puritatea ideii, iată și „Visul unui fluture”, tabloul Elenei Bissinger. Doar un artist își poate imagina că un fluture visează și el.

RADAr CULTURAL. Vis și veghe
„Visul unui fluture”, tabloul Elenei Bissinger. Foto: tablouridevis.ro

ADIEREA ONIRISMULUI. Curentul oniric (de la oneiros – „vis” în limba elină) atinge și flutură perdelele artei, ca printr-o fereastră deschisă, de la literatură și muzică la artele plastice. Este un mister căruia Freud și Jung, prin discursul lor științific, n-au reușit să îi strivească poezia. Dimpotrivă. 

Faimosul tablou al lui Salvador Dali ne oferă harta simbolică a plăsmuirilor subconștientului și inconștientului, cele două nivele ale psihicului pe care le explorează somnul. Totul este de un suprarealism dezlănțuit, cum sunt de cele mai multe ori și visele noastre. Încât, pe elefantul pe catalige de libelulă, parcă l-am cunoaște de undeva. Titlul tabloului este tot din stratosfera realismului: „Vis iscat de zborul unei albine în jurul unei rodii cu o secundă înainte de trezire”. 

RADAr CULTURAL. Vis și veghe
Foto: learner.org

TIKTALK. HYPNOS, TATĂL SOMNULUI. Rupert Stanbury a rămas in memoria TikTok-ului ca unul care a adus istoria antică pe acest tărâm digital, unde ochii sunt ațintiți spre viitor. Nu l-a ratat nici pe Hypnos (Somnus, la romani) – Zeul Somnului. Fiind, ca toți zeii, nemuritor, putem presupune că își vede în continuare de treabă: una dintre sarcinile lui este de a ne veghea visele.

… ȘI DACĂ SUNTEM VISAȚI? Din motivul vieții ca vis în artă, s-a desprins, probabil, și întrebarea tulburătoare dacă nu cumva suntem visați. În echilibru, pe granița subțire între veghe și vis ne putem gândi și la asta. Poate că existăm doar în visul cuiva care ne iubește… Uvertura la „Visul unei nopți de vară”, compusă la 17 ani de Felix Mendelssohn (după comedia romantică a lui Shakespeare) și dirijată de Sergiu Celibidache ne țintuiește în reverie.   

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

marpatra 27.03.2026, 10:27

somnul ratiunii naste monstri\"...in opinia mea e situatia cind se judeca rational un act artistic emotional sau o credinta legata de supranatural ...rezultatul acestei critici creaza acesti \"monstri\". crede si nu cerceta, sau crede si nu judeca, sint alternative ale acestui fenomen de comunicare sau raportare la doua existente ale fiecarui om real si subconstient...fiecare cu balanta lui de valori..

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.