Mergi direct la conținut »
2020 - Împotriva singurătăţii. La mulţi ani împreună!
Opinii Libertatea > Opinii

2020 – Împotriva singurătăţii. La mulţi ani împreună!

Aceste rânduri le-am scris pentru prieteni la început de an 2020, gândindu-mă la singurătate şi depresie, flagelul generaţiei mele şi al copiilor ei. Nu mă aşteptam ca un om atât de drag mie, Cristina Ţopescu, ne va părăsi în debut de an, în plină singurătate. Poate moartea ei ar trebui să fie o lecţie pentru noi. În amintirea Cristinei rescriu.

Opinie de
Vasile Ernu
Toate articolele autorului

Povestea.

Mama mea a prins teribilul război doi mondial, fiind cea mare în familie. A supravieţuit. Dar a prins ceva poate şi mai înspăimântător: Marea foame din 1946-47 din Basarabia, care a fost atât de teribilă, încât s-a ajuns la canibalism.

Când mă documentam la cartea Sectanţii, am observat că anumite comunităţi au avut pierderi mai mici decât altele în acea perioadă. De ce? Care a fost secretul supravieţuirii lor în faţa damnării la moarte prin înfometare? Secretul l-am aflat de la mama.

Au reuşit nu cei puternici, nu cei care aveau mai mult neapărat, pentru că toţi aveau destul de puţine rezerve după război, ci cei care au reuşit să stea şi să lupte cu acest flagel împreună, care au ştiut să trăiască împreună şi să împartă împreună puţinul pe care-l aveau.

Acest „a fi împreună” şi „a împărţi ce ai împreună” are o putere incredibilă chiar împotriva unor “duşmani teribili” şi chiar împotriva morţii. Poate că nu o învinge, dar cel puţin o amână şi o face mai suportabilă.

Astăzi, tendinţa este diametral opusă: prin tine însuţi, împotiva tuturor, rasist-meritocratic (cine nu reuşeşte şi nu poate, să moară), cu o ură teribilă împotriva comunităţii şi tot ce înseamnă comuniune, grup şi mai ales distribuţie şi redistribuţie; un individualism feroce, un stil de muncă fragmentat şi spart, ultraconcurenţial, care calcă peste cadavre şi dedicat doar profitului; un darwinism social nemaiîntâlnit, o societate ultraatomizată, acompaniat totul de o relaţie mediată tehnologic, care ne îndepărtează unii de alţii definitiv. În jur e prea multă singurătate, alienare, precaritate, tristeţe şi deprimare. Suntem tot mai singuri şi tot mai incapabili să trăim împreună. O singurătate care nu mai vede nici măcar moartea aproapelui.

Experienţa mea e alta. Acum 30 de ani, am nimerit în România. Aveam 19 ani. URSS, ţara mea, era încă vie şi încă temută, dar a dispărut la timp. Am ajuns în miez de noapte la gara Nicolina în Iaşi. Am fost luat şi dus undeva în Copou: căminul 7 din Puşkin. Etajul 1, prima cameră de lîngă baie. Cămin mixt: un etaj fete, un etaj băieţi. Eram primii la duş pentru că auzeam când se dă drumul la apă. Apa caldă era încă limitată.

Primul cuvânt „românesc” auzit a fost „cazarmamentul”. Habar nu aveam ce înseamnă: l-am primit. Era ceva legat de armată.

Am instalat în cameră un pickup şi am dat drumul la Nautilus Pompilius, Kino şi BG. Am dat tare: să se audă în tot Copoul. Era rock-ul sovietic cu care am crescut noi. Am dat să audă toţi „romicii”. Au auzit şi au zis „au venit ruşii”. Aşa am făcut „noi” cunoştinţă cu „ei”. A fost la început o relaţie complicată: vorbeam aceeași limbă, dar înţelegeam lucrurile destul de diferit.

Însă unul dintre misterele anilor 90 era „viaţa economică”. Conform „ştiinţei” numită economie, noi, „generaţia mea”, care în anii 90 era în studenţie, ar fi trebuit să murim. Demult. Nici în ziua de azi nu pot înţelege cum am putut trăi cu atât de puţini bani. Adică efectiv fără bani.

Am venit în 90 cu un rând de haine, o periuţă de dinţi şi bani de covrig. Părinţii nu prea puteau să te ajute: ţara era în colaps economic, iar ai mei primeau salarii în umbrele şi galoşi. De unde făceam rost de haine, mâncare şi bani de viaţă e greu de priceput. E o taină, un miracol. Cert este că-mi cumpăram şi cărţi. Căminul era gratis. Mâncarea era o improvizaţie. Iar eu aveam obiceiul să nimeresc la oameni la masă. Fetele din P7 ştiau regula de aur: indiferent la ce ora te aşezi să mănânci, Ernu atunci vine. Cam aşa era: era instinctul meu de supravieţuire.

Mi-am făcut şi câţiva prieteni în Iaşi, care aveau un obicei bun: te invitau la masă şi te hrăneau bine. E unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ieşene: familii mai înstărite invită studenţi la masă şi îi hrănesc. Mai era o mică bursă. Nu mai ştiu cât era: un 20-40 de dolari? Pentru noi erau bani imenşi. În anii 90 am călătorit enorm de mult: cu naşul. Oricum nu aveam cu ce să plătesc. Mergeam la munte şi mare? Pe ce bani? Habar nu am.

Din punct de vedere economic, noi trebuia să murim în maxim o lună. Nu am murit. Am supravieţuit teribililor ani 90. Şi iată că am ajuns în 2020. Viu. Şi când am mai mult de 50 de lei în buzunar mă jenez teribil. De ce are nevoie un om de mai mult de 50 de lei în buzunar? E prea mult. Dar secretul nu e în bani şi în economie. Ci altundeva.

Ca om care a supravieţuit anilor 90, ca mulţi dintre voi, pot spune că vom supravieţui şi anului 2020. Din păcate, unii nu au supravieţuit…

Care e secretul? Cea mai mare lecţie a anilor 90 este următoarea: sărăcia şi suferinţa pot fi învinse doar în grup, doar în comuniune. Singur, eşti terminat. Singurătatea, mai ales în necaz şi în suferinţă, este iadul. Asta m-a învăţat şi mama mea, care a prins Marea foamete.

Aşa că în 2020 încercaţi să trăiţi împreună, cu cei de lângă voi. Merită.

La mulți ani împreună!

RECOMANDĂRI
Anamaria Prodan dezvăluie un episod șocant: „Au venit 200 peste mine, aveam pistolul pe masă!”
GSP.RO
Anamaria Prodan dezvăluie un episod șocant: „Au venit 200 peste mine, aveam pistolul pe masă!”
Horoscop 6 iunie 2020. Balanțele își exersează talentul diplomatic, Fecioarele se confruntă cu situații greu de controlat
HOROSCOP
Horoscop 6 iunie 2020. Balanțele își exersează talentul diplomatic, Fecioarele se confruntă cu situații greu de controlat
Close
Închide
  Close