Cine este Malala?

 2 comentarii

Am puțini oameni care s-au făcut remarcați în secolul al XXI-lea pe care îi admir fără rest. Îi număr pe degete. Printre ei, Malala Yousafzai (născută în 1997, în Pakistan).

Povestea Malalei este sau ar trebui să fie cunoscută. A fost împușcată în cap de talibani, pentru că milita pentru dreptul la educație al fetelor. Era un copil, o adolescentă.

Dar Malala n-a murit. A supraviețuit, s-a făcut bine în Anglia, și-a scris povestea, a devenit o activistă recunoscută internațional, a fost cea mai tânără laureată a Nobelului pentru Pace (un premiu care, dacă vrea să își păstreze buna reputație, nu ar trebui să ajungă niciodată la acel vlăjgan portocaliu care batjocorește zilnic democrația americană). Avea șaptesprezece ani când a fost laureată.

Malala Yousafzai. Foto: Profimedia

O admir pe Malala pentru puterea convingerilor sale (juste!), pentru vocea ei, pentru busola sa morală intactă, pentru claritatea expresiei sale.

I-am citit și recitit memoriile - Eu sunt Malala (au apărut și în română, la Polirom, acum mai bine de un deceniu) - și de fiecare dată m-a impresionat puterea acestui copil de a observa oamenii așa cum sunt și de a ști, în egală măsură, cum ar trebui să fie.

Malala a fost binecuvântată cu șansa de a fi fiica unui înțelept, Ziauddin, care a luptat, la rândul său, pentru dreptul fetelor la o educație. Fondator de școală și om întreg, Ziauddin nu s-a posomorât cum fac paștunii când nu li se naște un băiat.

Dimpotrivă, și-a tratat fiica exact așa cum se cuvine, ca pe un om întreg. Curajul Malalei de a înfrunta talibanii a fost educat și în familie.

Ce legătură are această poveste cu noi? Are. Înainte să fie împușcată în cap într-o mașină care o ducea la școală, înainte de a fi împușcată chiar pentru vina de a merge la școală, Malala a auzit de la talibanul care ținea pistolul această întrebare: Cine este Malala?

De atunci, de când s-a întors dintre cei destinați morții, tot răspunde și arată. Nu doar cine este ea, ci și cine ar trebui să fim toți - degrevați de absurd și stupiditate.

Iar în societatea românească avem prea puține Malale (numele său vine de la o eroină cunoscută în Afganistan, Malala din Maiwand). Prea puține Malale care să se ridice și să susțină dreptul la educație (și nu numai).

Viața femeilor în România astăzi este cumplită, agresiunile contra lor, mergând până la crime, umplu jurnalele de știri ale televiziunilor.

Uciderea unei femei este o știre înfiorător de des. Traficul de persoane este la ordinea zilei, violența domestică este o boală care nu mai trece.

Și în tot acest infern, mult prea puține voci se ridică să înfrunte nepăsarea înconjurătoare. Și pe noi nu ne amenință nimeni cu un pistol, suntem înconjurați de altfel de talibani, crescuți din nesimțire atroce, din tupeu nemărginit și dintr-o colosală ignoranță. Ce ne scuză lașitatea? Nimic.

Când s-a trezit în Birmingham și a văzut că era în viață, Malala cea adevărată a început să contemple lumea. A înțeles repede că universul din care venea ea era cu secole rămas în urmă (cum, în mod tragic, este și lumea românească).

Cu toate acestea, și-a dorit să aparțină acelui univers, pentru a-l reprezenta, pentru a da o voce acelora care nu aveau niciuna. Aceasta este chiar definiția curajului.

Malala a făcut ceva cu viața ei. Noi ce facem cu viețile noastre?

Cine este Malala? La noi, cu câteva excepții, despre care, de altfel, scriu de douăzeci de ani, iar arhiva mea este publică în cele douăzeci de cărți Baricadele pe care le-am ridicat și le-am tot ridicat în fiecare an de muncă, tăcerea generală rămâne asurzitoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    BugetaruAmarat 02.03.2026, 11:25

    Păi măi Andrei, la noi, Malala strigă că 200 de mii ce copii se culca nemâncați, iar amicii tăi, iubitori de Ursule și Bolojeni, usr-iști si liberali, zic că să se mai termine cu pomenile! La noi Malala zice că sînt facturile prea slobode la tarife libertino-capitaliste, dar prietenii tăi liberali și usr-iști zic că așa e capitalizmu ăsta democratic, că altfel ar fi comunism! La noi Malala e expediată la Moscova dacă zice ce vrea, la noi Malala are etichetă de comunistă, de legionară, de dacă liberă, de putinistă, de panaramă antieuropeană, de conservatoare tradiționalistă, de bugetară atârnătoare, de pensionară fără dinți, de mămică care vrea pempărși și lapte... Ia zii tu, măi Andrei, care sînt talibanii care o împușcă pe Malala în România în fiecare zi?! Ca să știm dacă nu cumva, fără să știi sau să vrei, ai fost și tu întâmplător vreun pui de mic taliban. Poate că fiecare dintre noi am împușcat-o pe Malala în cap ocazional!

  • Avatar comentarii

    Chris2023 02.03.2026, 11:52

    Nu suntem "inconjurati" de talibani,suntem condusi de ei din 6 decembrie 2024

ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:56
Cât costă păpușa Barbie cu Serena Williams: „Inspiră generațiile viitoare să-și depășească limitele”
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie