Maduro, Washington și linia roșie a dreptului internațional

În timp ce în țara noastră majoritatea opiniilor dinspre zona universitară și a experților de tot soiul aproape se împletesc cu cele ale establishment-lui politico-economic – și de aceea nici nu merită menționate, sintetizez mai jos opinia unui specialist din lumea anglo-saxonă, o opinie în opoziție totală cu explicațiile autointitulaților specialiști de la noi. 

Într-un articol publicat pe platforma Chatham House (un institut de politici publice și un forum de dezbatere și dialog, cu abordări de geopolitică și probleme internaționale), „The US capture of President Nicolás Maduro – and attacks on Venezuela – have no justification in international law”, profesorul Marc Weller și-a exprimat poziția într-un mod cât se poate de simplu și de clar. 

Director al Programului de Drept Internațional de la Chatham House, Weller deține catedra de Drept Internațional și Studii Constituționale Internaționale la Universitatea din Cambridge, iar activitatea sa didactică se concentrează asupra dreptului internațional public, incluzând utilizarea forței, soluționarea disputelor, autodeterminarea și procesele de construire a păcii. Cum s-ar zice, un expert de primă mână.

Profesorul de la Cambridge susține că arestarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro de către forțele SUA și atacurile militare asupra Venezuelei nu au nicio justificare în dreptul internațional și reprezintă o încălcare gravă a principiilor care au stat la baza ordinii internaționale după Al Doilea Război Mondial. Operațiunea, prezentată de Washington drept o „misiune judiciară de extracție”, a fost în realitate o intervenție militară de amploare, incluzând lovituri asupra unor ținte militare din Caracas și răpirea forțată a unui șef de stat în exercițiu. Acest lucru constituie o violare clară a suveranității Venezuelei și a Cartei ONU.

Profesorul Weller mai susține că situația este agravată de declarațiile președintelui Donald Trump, care a afirmă că SUA vor „administra” Venezuela și vor impune o tranziție politică sub amenințarea unor atacuri suplimentare. De asemenea, Washingtonul pare decis să folosească forța pentru a obține despăgubiri și control asupra resurselor, în special petrolul, sub pretextul unor active americane „furate” sau naționalizate.

Autorul arată că nu există nicio bază legală credibilă pentru aceste acțiuni. Nu există un mandat al Consiliului de Securitate al ONU, iar Venezuela nu a lansat un atac armat care să justifice autoapărarea SUA. Argumentul combaterii „narcoterorismului” nu îndeplinește criteriile legale ale autoapărării, deoarece dreptul internațional recunoaște doar atacurile armate de tip militar ca declanșatoare ale acestui drept.

Nici invocarea „restaurării democrației” nu este convingătoare pentru că dreptul internațional clasic tratează drept guvern legitim pe cel care exercită control efectiv asupra teritoriului și populației, indiferent de legitimitatea politică. Intervențiile pro-democratice sunt acceptate doar în cazuri foarte limitate, precum lovituri de stat sau refuzul de a implementa un rezultat electoral recunoscut, și numai cu mandat ONU sau regional – condiții absente în acest caz.

În plan juridic intern, autorul notează că instanțele americane vor judeca cazul indiferent de ilegalitatea capturării, conform doctrinei Ker-Frisbie, iar SUA vor refuza să recunoască imunitatea prezidențială a lui Maduro, așa cum s-a întâmplat anterior cu Manuel Noriega.

La ce se referă doctrina Doctrina Ker-Frisbie? Aceasta se referă la un principiu din dreptul penal american, unul care spune că instanțele din SUA pot judeca o persoană indiferent de modul ilegal sau abuziv prin care aceasta a fost adusă în fața tribunalului. Pe scurt, felul în care se ajunge în sala de judecată nu contează pentru validitatea procesului, iar doctrina își are originea în două hotărâri ale Curții Supreme a SUA: 

(1) Ker v. Illinois (1886) se referă la cazul lui Frederick Ker, care a fost răpit din Peru de un agent privat, fără procedură de extrădare. Curtea Supremă a decis că procesul său în SUA este totuși valid. 

(2) În cazul Frisbie v. Collins (1952) curtea și-a reafirmat principiul – chiar dacă o persoană este adusă forțat dintr-un alt stat, acest lucru nu încalcă dreptul la un proces echitabil. De aici denumirea combinată, adică doctrina Ker-Frisbie.

Totuși, doctrina spune că răpirea poate să nu fie legală, iar dreptul internațional poate fi încălcat, după cum nu spune că statul de unde se face răpirea, Venezuela în cazul de față, nu poate fi tras la răspundere diplomatic sau internațional. Pe scurt, ea spune doar că instanța penală nu își pierde competența din cauza modului de capturare. 

Pentru a sintetiza ceea ce spune Weller, episodul Maduro subminează grav principiul fundamental al interzicerii folosirii forței în relațiile internaționale și creează un precedent periculos. Autorul sugerează că acesta poate fi momentul în care Europa Occidentală realizează că SUA au abandonat valorile comune care le-au unit timp de un secol și pune sub semnul întrebării capacitatea aliaților europeni de a apăra statul de drept internațional în fața Washingtonului.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.