„Fată, dacă vreodată rămâi însărcinată, înainte de căsătorie, vii la mine și-mi zici, că maică-ta o să te omoare”, îmi spunea Victoria, prietena mamei, într-o zi de vară, pe când aveam vreo 14 ani. Mama era de față și s-a încruntat. „Dacă rămâne însărcinată, îl păstrează”, a zis. 

Am crescut, în anii ‘90 și 2000, în ceea ce se poate numi, probabil, fundamentalism ortodox. 

Învățată să nu mă uit la trupul meu nici când mă spăl, ci să mă rușinez de el, să-mi ascund sânii, picioarele și orice altceva ar fi putut „ispiti”. Cu ideea că femeia nu este altceva, în afara situației în care este mamă de copii sau călugăriță, decât un vehicul al ispitei, al diavolului, o mină pe cale să explodeze. Iar adolescența este acea perioadă din viață în care o fată devine femeie – deci, ispita se cuibărește în ea. 

Din copilărie, am învățat din cărțile de religie că femeia este vinovată pentru pofta bărbatului și că noi, femeile, suntem datoare să fim cât mai puțin ispititoare. 

„Ispită” era un cuvânt folosit adesea în casa noastră, „ispită” și „încercare”. Și „canon”. Desigur, era și păcatul – și orice ne-ar fi apropiat de „cele lumești” era un păcat. Păcat era să porți pantaloni, să îți dai cu cremă, chiar să te speli cu săpunuri parfumate sau cu pastă de dinți. Trăiam, de altfel, după preceptele călugărilor din vechime – ne spălam pe dinți cu apă și sare, foloseam săpun fără parfum, țineam posturile și mergeam duminica la biserică, în timpul săptămânii la slujba de Maslu. 

Consilier militar în Ministerul Apărării al Ucrainei, pentru Libertatea: „Nu ne vom opri, nu vom ceda, chiar dacă Rusia va folosi arma nucleară”
Recomandări
Consilier militar în Ministerul Apărării al Ucrainei, pentru Libertatea: „Nu ne vom opri, nu vom ceda, chiar dacă Rusia va folosi arma nucleară”

Cât am fost copilă, m-am alăturat mamei în toate astea – fervoarea ei religioasă îmi plăcea. Îmi plăcea sentimentul pe care mi-l dădea clădirea bisericii, liniștea dinăuntru, mirosul de tămâie. Poveștile cu sfinți mă fascinau și le citeam, crezându-le, fără să-mi pun vreo întrebare. Erau, dacă vreți, variantele ortodoxe ale poveștilor cu supereroi și aveau, în miezul lor, învățăminte privind virtuțile, calitățile umane de preț. Ne învățau să fim buni, generoși, cinstiți. Ce putea fi rău în asta? 

Dar, pe măsură ce am crescut, mama a devenit tot mai speriată de mine și de pericolele pe care le întrevedea în ceea ce mă privea. Lumea noastră era împărțită, ca în povești, între bine și rău, îngeri și diavoli, iar între femei și bărbați nu exista egalitate. Femeile erau, desigur, de rangul al doilea. 

Despre educație sexuală, în familia noastră
„Educația mea creștină m-a învățat că dragostea mamei e condiționată, că dragostea în sine e condiționată.”

Frica de bărbați și de Dumnezeu

La 10 ani, mi-a interzis să mai port pantaloni scurți sau fuste deasupra genunchiului.  Așa că umblam, în fustele mele lungi, verile, uneori cu capul acoperit. În casa noastră, rareori porneam televizorul. Divertismentul, de altfel, nu ducea la nimic bun. 

LIVE | Rusia anexează oficial cele patru teritorii ocupate din Ucraina – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. Vladimir Putin: „Ne vom apăra teritoriul cu toată puterea și cu toate mijloacele”
Recomandări
LIVE | Rusia anexează oficial cele patru teritorii ocupate din Ucraina – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. Vladimir Putin: „Ne vom apăra teritoriul cu toată puterea și cu toate mijloacele”

Nu știu ce înțelegea mama prin mândrie, dar știu că a încercat totdeauna să o strivească în mine și cred că a reușit. Am devenit un soi de creatură fricoasă, cu o stimă de sine scăzută, cu frică de bărbați și, mai ales, de Dumnezeu. 

Îmi era interzis să dansez, chiar să fac sport, să fac baie duminica. Mama era speriată de corpurile noastre, prin care se ivea tentația.Tentația apărea totdeauna prin simțuri: ochii care pofteau, gura care se lăcomea, atingerea care înfiora. 

Mi-a luat ani de zile să învăț că valoarea umană este intrinsecă și încă nu cred că am priceput asta pe deplin. Că, dincolo de realizările mele potențiale sau reale, dincolo de vreun diagnostic, de câți bani faci, de ce știi sau nu, de cum arăți, ca om ești valoros. Dar ceea ce educația mea creștină m-a învățat a fost că sunt valoroasă doar atâta vreme cât îmi păstrez virginitatea și cât țin capul plecat. 

„Noi trebuie să fim frumoși doar în fața lui Dumnezeu”, spunea mama, în vreme ce eu mă gândeam că frumusețea asta ne face tot mai mult rău. 

Trăitul „în păcat”

Educația mea creștină m-a învățat că dragostea mamei e condiționată, că dragostea în sine e condiționată. Că rolul femeii e să nască copii, să îi îngrijească, să țină gospodăria și orice nu se raliază la acest tipar este, cumva, „greșit”. Iar mai târziu, când am crescut, mama a început să îmi spună că e cazul să fac un copil, imediat ce terminasem facultatea. Să mă mărit, poate, deși abia îmi câștigam existența. Să nu mai trăiesc „în păcat” cu prietenul meu de atunci. 

Biserica schimbă regulile după cazul Visarion Alexa: spovedania nu se mai face în chilii, iar duhovnicii trebuie să fie „eliberați de robia patimilor trupești”
Recomandări
Biserica schimbă regulile după cazul Visarion Alexa: spovedania nu se mai face în chilii, iar duhovnicii trebuie să fie „eliberați de robia patimilor trupești”

Nu am purtat niciodată cu mama mea vreo discuție sinceră despre relațiile mele, despre ce așteptări ar trebui să am, despre ceea ce pot oferi eu într-o relație, despre intimitate. Și, cred, cel puțin din motivul ăsta scriu, că sunt mulți alții care au avut experiențe similare. 

La prietena mamei, la Victoria, nu am ajuns niciodată. Pentru că nu am rămas vreodată însărcinată și nu am cunoscut niciodată ce este acela un avort. 

O sarcină nedorită a fost, multă vreme, spaima mea de căpătâi. Iar mai târziu, după ce am depășit vârsta la care era rușinos să fiu însărcinată, a devenit rușinos să nu fiu. 

Inițial, un copil „nedorit” a devenit o sperietoare, iar corpul meu, m-am gândit de atunci, m-ar fi putut trăda. Corpul meu, cu care nu m-am putut împrieteni niciodată până la capăt, era o sursă de frustrare și de anxietate, nu părea că aș avea vreun control asupra a ceea ce acest trup exprimă, nu aveam libertatea de a dispune de el și mă născusem să fiu un soi de incubator uman. 

Mai târziu, un copil a devenit dorit – de familia mea. Alegerea mea de a nu avea copii a fost privită cu scepticism, mi s-a spus că mă voi răzgândi, că am timp, ce altceva să fac, dacă nu asta? 

Valorile induse? Să fiu supusă. O bună gospodină. O soție fidelă. O mamă devotată. 

Revolta

La vârsta la care am ajuns la facultate, m-am revoltat față de acest tip de educație, considerându-l în întregime greșit, dar nu știam ce să pun în loc. Fără să știu, intrasem în dilema omului occidental: când îl dărâmi pe Dumnezeu de pe soclu, ce pui în loc? Cum îți alegi valorile? Cum devii un om mai bun? Și ce înseamnă să devii un om mai bun? Poți îndrăzni să speri la fericire? 

Ideal ar fi fost, probabil, să îmi petrec tinerețea reflectând la toate astea. Poate că, atunci, aș fi evitat o seamă de greșeli. Dar nu am făcut asta. 

Când un copac crește strâmb, șansa ca el să se îndrepte este să tindă spre lumină. Lumina mea însă nu a venit de nicăieri, printr-o educație echilibrată. Lucrurile s-au amestecat. Îmi spuneam că acest corp îmi aparține, că pot purta o fustă scurtă fără să simt vinovăție, dar realitatea era alta: mă simțeam culpabilă. Îmi spuneam că pot ieși la dans, că nu e nimic rău în asta, dar orice contact aș fi avut cu corpul meu părea străin și bizar. 

Deși mergeam la petreceri, dansam, mă distram, la fel ca mulți alți studenți și tineri, persista în mintea mea ideea că fac o greșeală. Îmi era rușine de corpul meu, mă simțeam străină de el și, mai ales, mă simțeam responsabilă pentru felul în care trupul meu este privit. 

Dincolo de toate astea, învățasem să fiu agreabilă și supusă până la greață. Îmi era frică să mă cert, aveam groază de conflicte, teama de a fi neplăcută în vreun fel. Educația mea religioasă reușise într-o bună măsură să anuleze orice formă de liberă exprimare aș fi adoptat. În parte rebelă, în parte supusă, am devenit un soi de hibrid uman care nu se hotăra încotro să (mai) crească. 

Azi, cred că această educație mi-a răpit capacitatea de a fi autonomă și de a mă încrede în mine, curajul de a trăi. Pentru că ne refugiasem atâta vreme în biserici, lumea reală a devenit o corvoadă, o greutate, neobișnuită. Pentru că, ani de zile, trăiserăm aproape izolați, evadarea a fost brutală și, multă vreme, a generat o ruptură adâncă în familia noastră – am devenit oaia neagră a familiei, fiica rătăcitoare, rebela. 

În cele din urmă, când eram pe cale să-mi asum această identitate, o identitate despre care aveam să aflu că mă ține prizonieră în aceeași măsură în care o făcuse și cea veche, mama s-a îmbolnăvit. Iar toate aceste gânduri au rămas suspendate în fața ororii de a o vedea rău. 

Dar diferențele dintre noi au ieșit la iveală chiar și aici – în vreme ce suferea, mama credea că „plătește” pentru păcatele ei, pentru sexualitatea ei, pentru vini închipuite sau reale. 

„La ce ne gândim când ne îmbrăcăm?”

Ne-am împăcat, în cele din urmă, chiar dacă nu am fost niciodată de acord cu punctul ei de vedere. A rămas între noi valabil, ani de zile, un soi de pact: eu nu aveam să mai spun nimic despre stilul ei de viață, iar ea nu avea să îmi mai spună ceva referitor la al meu. 

Dar, în urma acestui fel de a fi educat să vezi lumea, în alb și negru, nuanțele au fost totdeauna o problemă pentru mine. 

Mă întreb acum: ca femei, la ce ne gândim când ne îmbrăcăm? 

„Vreau să fiu atrăgătoare pentru mine”, mi-am spus o bună perioadă de timp, dar adevărul e că anii în care am tot auzit prelegeri despre ceea ce e decent și ce nu – în funcție de ce tentații trezește, despre femeile care „o cer” prin felul în care se îmbracă, toți anii în care foști iubiți mi-au reproșat fie că nu mă machiez, fie că nu mă îmbrac suficient de „sexy”, acei ani și-au spus cuvântul. 

Iar odată plecată de acasă, nu mama, ci Bărbatul – ipotetic sau real – a început să reglementeze felul în care mă vedeam pe mine și felul în care mă exprimam. Am schimbat, cum s-ar zice, un stăpân cu altul. Iar așa-zisul stăpân nu a fost niciodată un bărbat în carne și oase, ci ceea ce eu învățasem de acasă că este bărbatul: o ființă impulsivă, capricioasă, greu de mulțumit, agresivă, competitivă. Iar educația sexuală este și despre asta: despre reprezentările sexului opus, pe care de multe ori le „învățăm” din filme, cărți – în cel mai bun caz sau de-acasă, despre toate formele de abuz pe care le putem suferi și, desigur, toate formele de abuz la care îi putem supune pe ceilalți. 

„Alegerile de viață care nu ar trebui să fie influențate de dogmă, de așteptările societății”

De curând, în timpul unei ședințe de terapie, am fost întrebată ce cred eu că m-ar putea face fericită. Răspunsul nu mi-a venit pe moment, habar nu aveam, de altfel, ce mă face fericită. Știu că am enumerat tot soiul de mici delicii culinare, timpul petrecut cu iubitul meu, dar nimic despre mine, nimic al meu, nimic suficient de abstract, dar și suficient de concret cât să devină o rețetă. 

Înainte să scriu acest text, mi-am dat însă seama: ce mă face cu adevărat fericită este să mă exprim și să găsesc noi modalități de a face asta. Inclusiv prin acest corp al meu pe care l-am repudiat undeva, pe care, în sinea mea, când oamenii mă întreabă – fără să fie treaba lor – când am de gând să fac un copil, îl văd uneori drept inutil, fără scop. De parcă un corp ar avea nevoie de un scop ca să existe, de parcă simpla lui existență nu e destul, de parcă fiecare organ din acest trup ar trebui să servească în cele din urmă cuiva sau la ceva și, dacă nu se întâmplă astfel, ceva e profund greșit. 

Cred că, dincolo de contracepție, de discuția despre avorturi, despre sex, adevărata conversație ar trebui să fie despre autonomie, despre a te simți bine în trupul tău, despre alegerile de viață care nu ar trebui să fie influențate de dogmă, de așteptările societății sau de biologie. În același timp, poate că ar fi util să știm și ce spune dogma, ce așteptări are societatea și ce informații relevante ne furnizează biologia. 

Azi, după câțiva ani de terapie, îmi accept educația, deși mai greu îmi e să accept lipsa de echilibru care a reieșit din ea, plutitul în derivă. Am înțeles că mama voia să mă apere – de mânia divină, de judecata societății, de la a fi exploatată. Pot să văd și să apreciez intenția, chiar dacă am respins metoda. 

În capul meu a rămas însă un soi de rețetă nescrisă, o reprezentare a ceea ce ar trebui să fie femeia ideală, conform celor învățate de acasă. Reprezentare de care mă simt străină și departe, dar la care tind, totuși, aproape involuntar, neîncetat. Este, cumva, o formă de vinovăție – de a nu fi ceea ce mama m-a învățat să fiu, acea femeie supusă, ascultătoare, de o puritate care pe ea o încânta, iar pe mine mă înspăimânta. Și pendulez astfel, între reprezentarea de mamă-eroină învățată de acasă și ceea ce știu despre mine, între reprezentările media despre femeie și ceea ce văd la mine, iar toate astea nu se împacă nicicum. Și, cred, educația sexuală este și despre asta – despre rolurile de gen – pentru că, în fond, sunt niște roluri, pe care fiecare și le asumă inconștient sau nu și, în definitiv, despre găsirea autenticității. 

Împăcarea

În ziua în care i-am mărturisit mamei că îmi începusem viața sexuală, s-a întristat. „Ai pierdut lucrul cel mai de preț, inocența ta”, mi-a spus. 

Aș fi vrut să-i mărturisesc că, de fapt, ajunsesem să văd virginitatea ca pe un soi de povară, fiindcă în casa noastră se vorbea prea mult despre asta. Aș fi vrut să-i spun că pierderea virginității mele a fost nu despre sex, nici măcar despre dragoste, ci despre dreptul la autonomie, de a dispune de propriul corp, despre o formă de eliberare. Aș fi vrut să o întreb dacă e în regulă să faci sex cu cineva pe care nu îl iubești sau cum îți dai seama dacă îl iubești și până când ar trebui să știi. Aș fi vrut să vorbim despre relații, despre ce se întâmplă atunci când tu nu ai chef și partenerul are sau invers, despre fidelitate, despre infidelitate. 

În loc de asta, i-am spus, pe un ton sfidător: „Cel mai de preț lucru al meu e în cap, nu între picioare”. 

Ani mai târziu, mi-am dat seama că în aceste vorbe – ale ei și ale mele – era cuprins întregul nostru conflict. Era rezumatul lui, rezumatul unei răni pe care mama mi-o provocase văzând la mine doar potențialul meu de păcat, nu și potențialul de, pretențios spus, poate, virtute. De calitate umană. 

Și, poate, dacă aș fi crezut cu adevărat acele vorbe pe care le-am spus doar ca să o fac pe mama să se răzgândească, să nu mă mai vadă drept un soi de obiect devalorizat, dacă în acea clipă aș fi avut informațiile necesare, o educație care să pondereze cele învățate de acasă, poate că relația mea cu mine însămi ar fi fost alta. 

Pentru că, în fond, educația sexuală este în primul rând despre relația cu noi înșine, cu corpurile noastre, cu ceea ce credem sau știm despre aceste corpuri, despre limitele lor, despre alegerile pe care le facem și cum ne pot ele influența existența. 

Editorialul a fost publicat inițial în publicația Școala 9.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șoc în Spania, cu cine susține presa că Shakira s-ar iubi. El a divorțat anul trecut după o relație de 11 ani
GSP.RO
Șoc în Spania, cu cine susține presa că Shakira s-ar iubi. El a divorțat anul trecut după o relație de 11 ani
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Viva.ro
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Rusia s-a apropiat de România cu 1.000 de km după anexarea celor 4 regiuni. Care vor fi urmările pe viitor
Observatornews.ro
Rusia s-a apropiat de România cu 1.000 de km după anexarea celor 4 regiuni. Care vor fi urmările pe viitor
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Știrileprotv.ro
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Raed Arafat a vorbit despre cele 3 planuri ale României în caz de atac nuclear: ”Mare atenţie la acest lucru”
FANATIK.RO
Raed Arafat a vorbit despre cele 3 planuri ale României în caz de atac nuclear: ”Mare atenţie la acest lucru”
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
HOROSCOP
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase