Trump, motivat să ducă dincolo de prima etapă Acordul de încetare a focului în Gaza
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Israelul nu poate lupta împotriva lumii, Bibi! Nu poate lupta împotriva lumii”!, i-a declarat președintele Trump joi, 9 octombrie, lui Sean Hannity de la Fox News, relatându-i discuția pe care a purtat-o cu premierul Netanyahu după semnarea Acordului de încetare a focului: „M-a sunat. Mi-a spus «Nu pot să cred. Toată lumea mă place acum» - adică pe el. I-am spus: Mai important - ei iubesc din nou Israelul! Și chiar o fac. Iar el înțelege foarte bine asta”.
Argumentul de necombătut al liderului de la Casa Albă („Israelul nu poate lupta împotriva lumii, Bibi!”) a venit cu o zi înainte de a afla cu resemnată (?) surprindere (și nu doar el, cu surprindere) că nu i s-a acordat Nobelul pentru Pace. Lumea se întreabă dacă acum, odată ce nu și-a văzut visul împlinit, va mai fi motivat să facă presiuni asupra zisului Bibi ca - după consumarea primei etape a Acordului Israel-Hamas (probabil până la jumătatea săptămânii viitoare) - să nu mai dea înapoi (ceea ce ar înseamna să declanșeze războiul, după recuperarea ostaticilor).
Cronometrul pentru cele 72 de ore până la eliberarea ultimului ostatic (fie acesta viu sau mort) a pornit alaltăieri la prânz. Sunt ore de tensiune maximă. Vor reuși cele patru grupări care dețin ostatici să îi adune pe toți? Cum se vor descurca în privința morților, a căror recuperare necesită utilaje speciale?
Nu este deloc nejustificată temerea că - văzându-și ostaticii acasă și scăpând de presiunea familiilor - Guvernul de extremă-dreapta de la Ierusalim își va continua atacul asupra Gazei până la „victoria totală”, așa cum se ruga fierbinte zilele trecute Itamar Ben-Gvir, ministrul securității naționale, la Muntele Templului (cunoscându-i poziția, cred că se mai roagă și astăzi). Așa cum sugera și un influent jurnalist israelian, Amit Segal, un admirator al premierului, într-o convorbire cu colega sa de breaslă, Yonit Levi, consemnată de Carolina Landsmann în editorialul său vineri din Haaretz: „«Nu există etapa a doua, asta e clar pentru toată lumea» (…) Comentariul [lui Segal] era destinat acelor oameni naivi care se tem că acesta este un acord real, care necesită concesii serioase din partea Israelului, ceva cu «un damf de Oslo» (referință la celebrele Acorduri palestiniano-israeliene de la Oslo, din anii ‘90, pe care Netanyahu s-a mândrit mereu că le-a sabotat, n.m.). Dar nu vă faceți griji, le-a spus el, nu este nimic aici. Îi recuperăm doar pe toți ostaticii, iar apoi, dacă este necesar, vom relua luptele”. Și Landsman concluzionează: „Dacă Israelul reia luptele odată ce toți ostaticii sunt în mâinile sale, nu va fi altceva decât o sinucidere diplomatică. Nu va fi posibil să apărăm țara. Nici măcar Trump nu va putea face acest lucru”. De altfel, direct și prin emisari, președintele Statelor Unite a și transmis că nu este dispus să o facă.
Reamintesc că Planul Trump, pe care părțile părțile îl pun acum în aplicare realizând „prima etapă”, e vechiul Plan Witkoff (dictat acestuia de Netanyahu, cu mare iscusință, astfel încât să nu aibă vreo șansă), modificat apoi și adăugit cu propunerile statelor arabe și musulmane din regiune (după întâlnirea lui Trump cu liderii acestora, în marja Adunării Generale a ONU), din nou „amendat” serios de Netanyahu și scurtat cu un punct, în camera de hotel de la New York (după histrionicul discurs de la tribuna Națiunilor Unite), împreună cu Trimisul (foarte) Special al președintelui SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și cu „rabinul” său, Jared Kushner. Planul Trump nu stipulează explicit sfârșitul ocupației israeliene în Gaza, nu oferă garanții pentru existența unui stat israelian într-un viitor previzibil. Structura orwelliană de guvernare propusă, cu un Consiliu al Păcii în Gaza, condus de Trump însuși, secondat de Tony Blair, construcția unei feerii turistico-supertehnologice la fața locului, nu înseamnă încă pace, ci că nu va fi război.
Până să se ajungă însă la curățarea molozului, iar magnații imobiliari să își desfășoare proiectele, e nevoie și ca Hamas să nu obstrucționeze parcursul Acordului. Deja un important reprezentant al grupării, Bassem Naim - aflat în exil în Turcia, important de notat - a apucat să declare postului Sky News, că nu va fi vorba despre o dezarmare completă a grupării, ci de o eventuală predare a armelor către un stat palestinian. „Nimeni nu are dreptul să ne refuze dreptul de a rezista ocupației”, a adăugat el. Mai sunt în joc Jihadul Islamic Palestinian și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, care - în virtutea faptului că dețin ostatici - au scos capul în negocierile indirecte de la Sharm El-Sheikh. Nu e deloc exlus să ridice pretenții ce ar putea isca probleme.
Cu toate acestea - și alte impedimente care vor exista - Donald J. Trump este ferm decis și deosebit de motivat să își vadă măcar acest vis împlinit: Gaz-a-Lago! Miza financiară e uriașă, atât pentru SUA cât și/sau mai ales pentru Trump personal și apropiații săi. Dar despre afacerile profitabile ale familiilor Trump, Kushner, Witkoff în țările bogate din Golf Persic sau Arabic (la atâta bănet nu mai contează cum îl numim) - în curând, pe larg. În strânsă legătură cu subiectul, o subliniere importantă: fără puterea de convingere a țărilor din regiune, exersată cu abilitate asupra Hamas, Planul Trump ar fi rămas la stadiul de 20 de puncte vagi susținute cu aplomb.
