Tribunele în delir: arbitrul trage la poartă!

Încerc să mă strecor printre exploziile bombelor de presă, să evit şrapnelele retorice ale politrucilor.  

Recunosc: am contemplat vreme îndelungată declaraţia preşedintelui în exerciţiu. „Ce face eu?”. Corectă întrebare venită din partea lui Iohannis. Cum ar fi fost să spună „Ce face România?”.

Privesc cum, după decizia Curţii Constituţionale, autorităţile au pornit, în sfârşit, să adune şi probe. Cele legate de fraudarea prezidenţialelor – mai bine oricât de târziu decât niciodată. Dar mă întreb de ce membri ai celulelor neolegionare sunt deranjaţi abia acum. Nu înţeleg. Dacă cineva m-ar obliga, totuşi, să înţeleg – sub ameninţarea cu exilul pe TikTok – eu cred că personaje din (cum să zic?) Structuri – fie active, fie în retragere – s-au făcut mereu că nu îi văd, cum s-au făcut că nu-l văd pe Georgescu. (DIE – SIE – Serviciile ruseşti n-ar fi un traseu pe care să nu-l poţi străbate în galop, pe cal alb, la o adică). 

Din agitaţia acestor zile (nu mă pot decide cât e caragialiană şi cât ionesciană), în care declaraţiile lui Georgescu şi Lasconi, de după decizia de anulare a prezidenţialelor, au coincis de parcă ar fi fost citite de pe acelaşi prompter, întrezăresc, totuşi, speranţa: la următorul scrutin, poate ne ajută USR să n-o mai regăsim pe liste nici pe doamna Elena Lasconi. Din simplul motiv că nu poţi propune un candidat care îşi luminează canistra minţii cu bricheta…

… Şi speranţa că, de poimâine, în meciurile electorale, nu va mai fi nevoie ca arbitrul să tragă la poartă. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE