Acum, cei de la PRO TV au anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, și cât îi costă pe fanii fotbalului să vadă meciurile din Premier League.

Premier League se vede pe VOYO începând cu sezonul 2025-2026

„Vrem să le oferim fanilor din România nu doar un preț extrem de competitiv, ci și oportunitatea de a urmări, fără întreruperi, în exclusivitate, întreg sezonul Premier League”, spun reprezentanții postului din Pache Protopopescu.

Potrivit comunicatului de presă pe care l-au trimis, cei de la PRO TV anunț că utilizatorii VOYO pot beneficia, în această perioadă, de abonamente extinse la un preț special.

„VOYO devine destinația preferată pentru iubitorii fotbalului adevărat. Este un pas firesc de a aduce cât mai aproape de public conținut premium, accesibil pe toate device-urile și adaptat stilului de viață actual”, a spus Vlad Stănilescu, Digital Director PRO TV.

În această campanie, utilizatorii VOYO pot opta pentru un abonament de 12 luni, pentru care plătesc doar opt luni, patru fiind gratuite. În acest fel, VOYO le face o surpriză fanilor fotbalului și iubitorilor de filme, seriale sau show-uri originale, oferindu-le posibilitatea de a se bucura de conținut premium, fără întreruperi, pe o perioadă mai lungă și la un preț special.

Abonamentul anual costă aproximativ 193 de lei, la ofertă

Astfel, utilizatorii pot beneficia de 12 luni de conținut premium (8 luni plătite + 4 luni cadou), cu un tarif lunar de la 3,17 euro TVA inclus (19%). Asta dacă abonamentul este plătit pentru tot anul, nu în fiecare lună, suma în lei fiind de aproximativ 193 de lei.

„Pentru achiziționarea unui abonament de 12 luni (365 de zile) în valoare de 57,12 euro TVA inclus (preț vechi) se va realiza o plată de 38,08 euro TVA inclus (preț nou) (33,3% reducere din valoarea abonamentului), echivalentul a 3,17 eur TVA inclus/lună.
După expirarea perioadei promoționale a abonamentului de 12 luni (365 de zile) se activează automat o recurentă cu abonament de 12 luni (365 de zile), având prețul abonamentului anual aplicabil la sfârșitul perioadei promoționale”, anunță cei de la PRO TV.

Oferta este disponibilă pentru achiziția de abonamente online, direct pe site-ul VOYO, pe toată durata campaniei. Reducerea nu poate fi cumulată cu alte discounturi, vouchere sau promoții existente.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.