Intrarea pe teren a lui Daniel Pancu, după pauză (min. 46) a schimbat radical aspectul meciului. Dacă în prima repirză a dominat teritorial, însă fără să-și creeze mari ocazii de gol, în primele 15 minute ale celui de-al doilea mitan giuleștenii au forțat deschiderea scorului, reușind să o facă prin execuția de manual a lui Edu Oriol. Apoi, giuleștenii au conservat rezultatul în timp ce Ceahlăul a avut imaginea unei echipe resemnate.

Ceahlăul – Rapid 0-1 / LIVE TEXT

A marcat: Edu Oriol (min. 55)

MECIUL S-A ÎNCHEIAT.

Min. 90: Se indică 3 minute de prelungire.

Min. 82: Meulens (Rapid) reia peste poartă, din 7 metri, balonul respins de Calancea la șutul lui Edu Oriol.

Min. 79: Daniel Niculae (Rapid) trimite în brațele lui Calancea.

Min. 76: Buchta (Rapid) reține mingea centrată de Markovic (Ceahlăul).

Min. 67: Schimbare la Rapid. A ieșit 70. Kikas. A intrat 17. Rui Miguel.

La acest rezultat, Ceahlăul nu mai are nici matematic șanse de salvare de la retrogradare.

Min. 63: Schimbare la Ceahlăul. A ieșit 25.  Gheorghiu. A intrat 32. Margină.

Min. 62: Edu Oriol (Rapid) îi trimite fratelui său, Joan Oriol. Acesta șutează, însă respinge Calancea.

Min. 55: GOL, RAPID! Edu Oriol înscrie cu un șut plasat, de la circa 25 de metri.

Min. 54: Săpunaru (Rapid) centrează de pe dreapta, însă Calancea (Ceahlăul) reține balonul.

Min. 53: Meulens (Rapid) centrează de pe dreapta, Daniel Niculae trimite cu capul, iar Buden lovește mingea cu brațul stâng… Se cere penalty pentru Rapid, însă arbitrul Găman nu acordă.

Min. 51: Meulens (Rapid) e în zona careului mic, pe dreapta, însă cade fără a fi atins de adversari. Și atinge balonul cu mâna.

Min. 50: Rapid presează, însă atunci când greșește Calancea resping fundașii nemțeni.

Min. 47: Calancea (Ceahlăul) respinge mingea trimisă de Kikas.

Min. 46: Șut periculos trimis de Garai (Rapid). Calancea (Ceahlăul) scoate de sub transversală. Ocazie mare de gol.

Min. 46: Schimbare la Rapid. A ieșit 14. Andrei Cerlincă. A intrat 21. Daniel Niculae.

S-A RELUAT ÎNTÂLNIREA

PAUZĂ

Min. 45: Se arată un minut de prelungire

Min. 45: Meulens (Rapid) pătrunde în careu, șutează, însă Wellyson se interpune și balonul iese în corner, după ce face o boltă. Mingea a părăsit terenul foarte aproape de poarta Ceahlăului.

Min. 39: Lovitură liberă pentru Rapid, de pe stânga. Edu Oriol trimite mingea spre careu, însă gazdele resping.

Min. 35: Kikas (Rapid) centrează de pe dreapta, iar Cerlincă reia cu capul, din plonjon. Mingea trece pe lângă poarta lui Calancea.

Min. 33: Săpunaru (Rapid) greșește din nou centrarea… Oaspeții insistă pe partea dreaptă, însă atacurile lor se opresc în urma execuțiilor neinspirate ale căpitanului lor.

Min. 31: Atac în viteză al Rapidului, cu schimburi între jucători. Meulens este blocat la marginea careului gazdelor.

Min. 25: Sialmas (Ceahlăul) pătrunde pe stânga, fentează, intră în careu, însă șutează pe lângă poarta Rapidului.

Min. 21: Un nou șut imprecis al lui Markovic (Ceahlăul)

Min. 18: Garai (Rapid) șutează, însă balonul iese în corner. Lovitura de la colț nu are efecte asupra tabelei de marcaj. Rapidiștii au solicitat penalty.

Min. 17: Mingea centrată de Săpunaru (Rapid) este respinsă de apărătorii Ceahlăului.

Min. 14: Schimbare la Rapid. A ieșit 9. Benson și a intrat 14. Cerlincă.

Min. 10: Rapid irosește un atac ce putea să se soldeze cu gol. Benson (Rapid) se accidentează. E la pământ și primește îngrijiri medicale.

Min. 9: Markovic (Ceahlăul) șutează, însă mingea ocolește poarta Rapidului

Min. 8: Săpunaru (Rapid) sprintează pe dreapta, însă mingea centrată de el nu ajunge la niciunul dintre colegii lui.

Min. 5: Rapid s-a instalat în jumătatea adversă de teren. Meulens este cel mai activ jucător al giuleștenilor.

MECIUL A ÎNCEPUT.

Puțini spectatori au venit astăzi, la stadionul Ceahlăul, un bilet pentru meci costând 40 de lei (intrare generală). Rapidul este susținută de galeria venită din București.

Rapid are un singur jucător român în primul 11: căpitanul Cristi Săpunaru. La Ceahlăul sunt 4 autohtoni: Tăbăcariu, Achim, Gheorghiu şi Ştefănescu.

////////////////////////////////////////////////////////////////////

Echipele de start

Ceahlăul: 22. Calancea – 86. Markovic, 6. Buden, 23. Wellyson, 18. Rafael Knief – 16. Tăbăcariu, 10. Achim – 25. Gheorghiu, 11. Sialmas, 31. Ştefănescu – 14. Rodrigues

Antrenor: Vanja Radinovic

Rezerve: 1. Jovic, 2. Gorea, 15. Nagy, 24. Mateciuc, 32. Margină, 33. Căruţă, 35. Drăghiceanu

Rapid: 30. Buchta – 22. Săpunaru, 27. Cmovs, 4. Sapina, 3. Joan Oriol – 15. Gecov, 29. Garai – 7. Meulens, 70. Kikas, 11. Edu Oriol – 9. Benson

Antrenor: Cristiano Bergodi

Rezerve: 90. Drăghia, 19. N. Vasile, 8. Al. Dan, 14. Cerlincă, 17. Rui Miguel, 21. Daniel Niculae

Rapid va disputa, astăzi, în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț (20.30, Look TV, DigiSport și livetext pe sportnews.ro), o partidă capitală pentru viitorul echipei. Giuleștenii nu au decât varianta victoriei pentru a mai putea spera la evitarea retrogradării.

Cu doar 30 de puncte din tot atâtea etape, băieții lui Cristiano Bergodi au nevoie de trei victorii din ultimele patru meciuri ale actualului sezon, pentru a rămâne în Liga 1. O sarcină grea, în opinia lui Mircea Pascu, fost președinte al grupării de lângă Podul Grant între 1992 și 1994. ”Rapid este într-o situație ingrată și nu știu dacă va putea evita retrogradarea. Din păcate, degringolada de la acest club de tradiție a pornit de mult, de la ingineriile lui George Copos. Acum fostul finanțator le-a lăsat pe cap actualilor investitori o moștenire imposibilă. Este fără rezolvare”, a declarat, pentru Libertatea, Mircea Pascu.

ALEX5234
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal (februarie-august 1990) a continuat: ”Încă din 1994, când am plecat de la Rapid, am atenționat în legătură cu noua politică a clubului. Era previzibil că se va ajunge la un astfel de final rușinos pentru această iubită grupare”. Totuși, Mircea Pascu este de părere că trupa vișinie, aflată în acest moment în insolvență, ar putea evita falimentul, chiar dacă va ajunge în liga secundă. ”Se poate evita falimentul și în Liga a II-a dacă va exista un management sănătos. Rapid reprezintă ceva în fotbalul românesc și ar fi păcat ca acest club să dispară”, a conchis Pascu.

Pe de altă parte, situația la clubul moldav este una tensionată. Echipa are șanse infime de a se salva de la retrogradare. Mai mulți jucători nemțeni se află la final de contract și cu restanțe salariale de 4-5 luni. Fundaşul Alexandru Ichim, cel care fusese trimis la echipa a doua pentru autogolul marcat în meciul cu Astra, și-a depus memoriu pentru a deveni jucător liber.

Daniel Niculae este incert, după accidentarea de acum două runde.  Nu au făcut deplasarea în Moldova Aritz Borda, Mădălin Martin, Daniel Pancu și Joao Coimbra.

În tur, Ceahlăul și Rapid au încheiat la egalitate, 1-1. Prețul biletului de meci este de 40 lei, cost considerat piperat de fanii nemțeni.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.