Obreja (52 de ani), aflat la Penitenciarul Rahova, a precizat că este nevinovat și că adevărata miză a scandalului din ”Gala Bute” a fost aceea de a se ajunge cu acuzații grave la Traian Băsescu, fostul președinte al României.

”Nu recunosc această sentinţă în sensul că ea e o nemernicie, însă mă supun legilor statului. Până la momentul la care vom reuşi să demonstrăm, alături de avocaţii mei, care este adevărul, mă supun regulilor. Toată această poveste a fost pentru a o agăţa pe Elena Udrea. A fost singurul loc unde ar fi putut s-o agaţe cu ceva. Ei au mizat că vor scoate de la mine cine ştie ce lucruri. A fost o încercare disperată. Mi-au venit din patru locuri diferite s-o dau pe Elena Udrea ca să scap. Le-am spus instanţelor”, a spus Rudel Obreja.

Fostul boxer a mai dezvăluit că i s-a promis libertatea în schimbul unor declarații care să o incrimineze total pe Elena Udrea.

”Mi-au cerut s-o dau pe Elena Udrea, să spun despre ea şi sunt liber. Sunt luptele lor. Eu nu vreau s-o scot. Sunt luptele lor la nivel mare. Eu am devenit indezirabil pentru că nu am acceptat să colaborez. Elena Udrea a fost miza politică internă cu ramificaţii la nivel extern. Ea a fost una din componentele principale ale unui nucleu de putere care a condus această ţară pentru mulţi ani.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

A trebuit înlăturată – nu neapărat înlăturată cât anihilată, acaparată şi, prin intermediul ei, trebuia să se ajungă la Băsescu. Într-una din cele patru încercări de a smulge de la mine un denunţ mincinos împotriva Elenei Udrea a fost şi o situaţie când mi s-a cerut şi să vorbesc de Traian Băsescu. Eu nefiind un intim al oamenilor ăstora, dar probabil era bun la dosar. Vedeţi că ies dosare după zece ani, apropo de asta”, a mai spus Rudel Obreja.

Rudel Obreja a fost condamnat, în luna iunie, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”, decizia fiind una definitivă.

Elena Udrea a primit 6 ani de închisoare cu executare. Decizia judecătorilor de la Curtea Supremă este definitivă. Fostul ministru fusese condamnat în primă instanță, în martie 2017, la șase ani de închisoare.

Procurorii DNA spun că statul ar fi fost păgubit cu două milioane de euro, în 2011. Bani ar fi fost daţi ilegal de Ministerul Dezvoltării firmei care a organizat Gala de Box în care Lucian Bute îşi apăra titlul mondial.

Hotărârea a fost pronunțată în absența Elenei Udrea, care de aproape cinci luni este în Costa Rica, unde ar avea statut de refugiat.

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime


Citește și: Detalii neștiute din viața lui Ilie Micolov. A fost economist, jucător de hochei și nu mai avea buletin

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Știrileprotv.ro
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI