Echipele Şcolii de Fotbal Prosport Focşani au avut evoluţii meritorii la cel mai puternic turneu de copii şi juniori din Romania. „A fost un turneu dificil, cu multe meciuri interesante. Prosport Focşani a reuşit să intre în posesia medaliilor de argint la grupa 2001. În cadrul aceluiaşi turneu, echipele noastre s-au remarcat şi prin premiile individuale. Marian Milea a câştigat titlul de cel mai bun jucător al turneului, iar Ionuţ Petrea s-a dovedit a fi cel mai bun marcator al turneului, cu 17 goluri, câştigând „Gheata de Aur. Prosport Focşani a participat la acest turneu cu şase echipe, specialiştii prezenţi la competiţie apreciind evoluţiile copiilor de la şcoala noastră”, a declarat profesorul Laurentiu Muscalu, presedintele Prosport Focsani.

La acest turneu au participat peste 150 de echipe din toată ţara. „ACS Tampa, Steaua, Sportul, Petrolul, FC Braşov, Poli Timişoara sunt doar câteva din cele mai puternice cluburi care au luau parte la aceasta întrecere. Prosport a câştigat în acest an trei trofee, fapt care ne a rata că suntem pe un drum ascendent. Vreau să-i felicit pe toţi antrenorii Şcolii de Fotbal Prosport pentru talentul şi dăruirea lor: Marian Brutaru, Ionuţ Constantinescu, Petrica Ene şi Rodinel Stan. Copiii au înţeles mesajul antrenorilor şi au reuşit nu numai să se bată de la egal la egal cu cluburile mari ale ţării, ci chiar să câştige de multe ori in fata lor”, a adugat Muscalu.

Grupa 2005 de la Prosport nu a pierdut nici un meci la Braşov

Echipa de copii născuţi în 2005 nu a pierdut nici o partidă la Braşov Indoor Cup, având şapte victorii şi un singur rezultat de egalitate. Prosport Focşani a fost la un pas de a se califica în semifinalele turneului de la Braşov, ratând calificarea de puţin calificarea în careul de aşi. „Şapte victorii si un egal. Acesta e palmaresul grupei 2005. Echipa prof. Ionuţ Constantinescu a avut o evoluţie excelentă la primul ei turneu. În grupă de patru, Prosport a câştigat două meciuri şi remizat, scor 3-3 cu Kinder Tg. Mureş. Această din urmă a avut golaveraj de plus 18 goluri, iar Prosport Focşani de plus 17 goluri. Datorită golului în plus, Kinder a prins semifinala. Echipa noastră s-a clasat până la urmă pe locul cinci, reuşind să-şi mai treacă în cont alte cinci victorii. Evoluţiile foarte bune au avut şi grupele 2003 şi 2004. Echipa pregătită de Marian Brutaru a câştigat şase meciuri şi a pierdut doar unul singur, în grupa cu 1-0 în faţa celor de la Stars Brăila, echipa care a luat medaliile de argint. La 2004, gruparea antrenată de Adrian Schineste a dat golgheterul competiţiei”.

Scandal IMENS la Euro! Politicienii maghiari se revoltă: „Ce vreți să faceți?! E dăunător și periculos”
PARTENERI - GSP.RO
Scandal IMENS la Euro! Politicienii maghiari se revoltă: „Ce vreți să faceți?! E dăunător și periculos”
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Playtech.ro
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
HOROSCOP
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
Știrileprotv.ro
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)