Adriana Nedelea LA FIX: Ziarul Libertatea celebrează 30 de ani sub acest nume. Octavian Andronic explică de ce istoria este una mai lungă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea a intrat în posesia unei secvențe video extrem de importante în istoria cotidianului care împlinește, pe 22 decembrie, 30 de ani.
Este vorba despre momentul în care, la 30 de minute după reluarea emisiei la TVR, pe 22 decembrie 1989, din studioul 4, Petre Popescu, crainic al TVR, a anunțat apariția ”primului ziar liber din România”. Elena și Nicolae Ceaușescu fugiseră, decolând cu scurt timp în urmă cu un elicopter de pe acoperișul Comitetului Central al PCR.
”Confrații noști de la Informația au reorganizat ziarul, se numește Libertatea și va apărea într-o oră!”, a spus Popescu în aplauzele generale.
Era ora 13.00. Nu una, dar patru ore mai târziu, de la ferestrele redacției Libertatea, situată pe atunci pe strada Brezoianu, în fostul Palat Universul, mii de exemplare ale primului ziar liber din România zburau către mulțimea adunată sub ferestre.
Par scene neverosmilie, la fel cum neverosimil ar putea părea că angajații au ieșit pe străzi și au distribuit gratuit ziarul.
Fraţi români! AM ÎNVINS! TIRANUL A FOST ÎNVINS! Ceauşescu şi clica lui odioasă au fost înlăturaţi de voinţa şi puterea poporului! PUTEREA ESTE ÎN MÎINILE POPORULUI Primul număr al ziarului Libertatea:
Cotidianul Libertatea a fost fondat, așadar, pe 22 decembrie 1989, la ora 12.45, de Octavian Andronic, ca „primul ziar liber al Revoluției române”
Primul număr a avut 4 pagini și a fost publicat într-un timp record pentru nivelul tehnic din acea perioadă.
Din echipa fondatoare a ziarului Libertatea au făcut parte Octavian Andronic, primul redactor-șef al ziarului, Marian Cioba, Horia Tabacu, Sorin Roșca Stănescu, Ileana Coman, Stelian Moțiu, Gabriel Miron, Petru Calapodescu, Marian Ghiolduș, Val Voiculescu, Mihai Bărbulescu și Aurel Ghimpu.
Publicația Libertatea a apărut însă pe scheletul echipei care lucra la Informația Bucureștilor, publicație fondată în 1953. Apărea dor în Capitală și rămăsese, la un moment dat, singurul ziar distribuit volant, de vânzători care purtau ziarele în brațe.
Popularitatea sa se datora faptului că avea o pondere redusă a conținutului ideologic impus de regimul comunist.
”Era un tabloid cu patru pagini - fusese redus prin 1980 din rațiuni de economie - și nu avea balastul politic al acelei perioade. Avea informații din domeniul social, sportiv, cinema și teatre. Era chiar bătaie pe ziar, rămăsese singurul care era distribuit și volant. Eram mai eliberați de presiuni”, a relatat primul redactor-șef al ziarului Libertatea, Octavian Andronic.
Acesta avea deja o experiență de două decenii la Informația Bucureștiului când, în ziua de 22 decembrie, a fost desemnat redactor-șef al unei noi publicații, Libertatea.
În emisiunea Adriana Nedelea LA FIX a venit pentru o incursiune spectaculoasă în trecut, Octavian Andronic, primul redactor-șef al ziarului Libertatea, și Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial al ziarului.
Octavian Andronic: Până la momentul acela au mai fost niște momente. La TVR am fost însărcinat de colegii mei să anunț apariția ziarului. Am circulat cu o Dacie neagră cu număr mic și imaginea nu trezea sentimente plăcute, dar am reușit să fac anunțul.
Vă mulțumesc de invitație și mărturisesc că am fost surprins. Din 1997 de când am părăsit ziarul, nu am mai reușit să iau contact cu foștii colegi sau cei de după noi. Am avut chiar sentimentul că acea perioadă era percepută ca o ereditate negativă. Poate m-am înșelat dar faptul că acum restabiliți o comunicare normală vă face cinste și vă mulțumesc.
Cătălin Tolontan: O să vin cu un exemplu din fotbal pentru că ați fost la început jurnalist sportiv. Cel mai iubit club al lumii în România este Barcelona. Ei au un ritual. De fiecare dată când vine la ei un mare fotbalist, îi : vino să-ți arătăm marea vedetă! Și îl duc în sala cu trofee și li se spune: ”Îți mulțumim că ai venit la noi. Știm că este un mare fotbalist, dar oricât de mare ai fi, marea noastră vedetă sunt istoria și palmaresul. Aveți 50 de ani la Libertatea 50 de ani, pentru că înainte s-a numit Informația Bucureștilor. Spuneți două vorbe de ce Libertatea care face 30 de ani este mult mai veche? Cum era Informația Bucureștilor?
OA: Era un tabloid cu patru pagini - fusese redus prin 1980 din rațiuni de economie - și nu avea balastul politic al acelei perioade. Avea informații din domeniul social, sportiv, cinema și teastre. Era chiar bătaie pe ziar, rămăsese singrul care era distribuit și volant. Eram mai eliberați de presiuni
CT: Era cel mai nepolitic ziar al vremii. Trata foarte mult acel ziar viața comunitară a orașului, prin teatre, spectacole. Era un ziar ușor, clar, bine făcut și util.
OA: A fost o discuție în redacție pe tema numelui ziarului, la prânz în ziua de 22 decembrie. De dimineață plecasem de acasă și am trecut pe Magheru tocmai când venea o coloană masivă de manifestanți spre Piața Universității. Era un tablou incredibil și persoane care dirijau această manifestație. În fața lor era un cordon de miliție și acești organizatori aveau grijă să nu se producă provocări ca să nu se tragă. Dinspre soldați s-a tras o salvă în aer. M-am dus să ridic tuburi goale de cartușe și un soldat speriat mi-a pus țeava puștii în piept. Când am ajuns, redactorul-șef mi-a spus nervos: ”Pe unde umbli? Că am nevoie de tine”.
CT: Informația nu ieșise în acea zi, iar în ziua în care celelalte ziare făcuseră ultimul gest de obediență în fața regimului comunist, a existat un singur ziar liber care oglindea ce se întâmplase în acea zi
OA: Mi-a plăcut să numesc această ediție ca primă atestare documentară a Revoluției. A fost primul document scris. Deci am ajuns în redacție și am trântit tuburile de cartuș pe masă spunând: ”Despre ce vreți să scriu? Despre asta? Despre cum se trage în oameni?” Am trântit legitimația de la ziar și apoi am plecat acasă convins că voi fi tras la răspundere. Apoi am fost chemat înapoi în redacție de colegi pe care i-am găsit uitându-se la televizor. Începuse să emită Televiziunea. Apoi ne-am apucat de scris. Mi-a fost semnalat mai târziu că unii colegi s-au îmbrăcat și au plecat acasă, iar alții o săptămână-două nu au scris.
CT: Azi este greu de înțeles, dar atunci pe 22 era încă devreme și nu se știa ce se va întâmpla cu Ceaușescu. Oamenii încă se uitau să vadă dacă nu sunt filmați.
OA: De când am dat semnalul ca lumea să se apuce de scris și am stabilit numele ziarului - nu mai știu cine a venit cu numele, cine a fost ursitorul ziarului - cam la ora 16 a apărut. Prima șarjă de ziare am aruncat-o pe fereastră, iar apoi oamenii l-au distribuit în drum spre casă”
CT: A rămas clădirea publicațiilor independente. De exemplu, Recorder are sediul acolo. Sunt câteva redacții tinere, este o sală de cinema... Este o agora în care se strâng foarte mulți jurnaliști tineri. Presa trage la presă și după atâția ani”.
OA: ”Am reușit să facem un ziar foarte viu, care se scria dintr-o suflare. Ziarul permitea o exprimare foarte liberă, lipsită de orice restricții. S-au format și ziariști redutabili. Unul dintre ei este Mihai Rădulescu, de la TVR, printre alții. Printre editorialiști; Silviu Brucan, Catrinel Oproiu, Cornel Dinu”
CT: ”Și Radu Cosașu sub numele de Belfegor care făcea cronica TV...”
OA: În primii ani de după Revoluție presa a intrat în administrarea jurnaliștilor care nu avceau pregătire jurnalistică și acest lucru a slăbit capacitatea de a rezista diverselor șocuri. Primul șoc a fost șocul hârtiei pentru că fabrica de la Letea dădea hârtie pe sponci, iar noi în primul an am avut și un tiraj de un milion de exemplareS-a făcut confuzia că un bun jurnalist poate fi și un bun manager. N-a fost chiar așa.
Când am făcut înțelegerea cu grupul Ringier a venit un băiat de la ei și a început să ne facă educația managerială.
N-am avut nicio rezervă financiară de a putea trece peste șocuri. De aceea am luat decizia - eu am luat-o singur, nedemocratic - să vindem către Ringier. Decizia a fost salvatoare pentru că ziarul există și astăzi.
Nu mi-a plăcut în primii ani după ce a fost preluată de elveției pentru că au vrut să-i dea o tentă tabloidă și accesibilă. Faptul că Libertatea se află într-o concurență extrem de dură cu cele câteva cotidiane care au mai rămas a implicat o depășire a acestei limite. Citesc anchetele, gen care a cam dispărut. Îmi place...
CT: Banii și prestigiul aduși de Libertatea au făcut ca Ringier să rămână în România, singurul grup străin care produce știri în România. Asta pentru că Libertatea a stat pe picioare atâția ani.
OA: Ziarul nu a avut niciun beneficiu de pe urma puterii. Altfel nici nu am fi vândut.
Le transmit tinerilor jurnaliști să fie foarte atenți la viitorul lor. Este foarte greu să răzbești într-un mediu atât de concurențial cum este astăzi.
Această fractură dintre Libertatea și mine m-a făcut ca acum să donez Bibliotecii Municipale colecția Libertatea din 22 decembrie până în 1995. Am salvat-o atunci când era pe cale să fie dată la reciclare când ne-am mutat din strada Brezoianu.
Foto: Octavian Andronic, fondatorul ziarului Libertatea, și Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial
