Stephen Bax, profesor de lingvistică aplicată la Universitatea Bedfordshire, consideră că se găseşte pe calea cea bună în ceea ce priveşte descifrarea ciudatului manuscris. Acesta pretinde că a reuşit să descifreze 10 cuvinte din respectivul manuscris.
Profesorul Bax a folosit analiza lingvistică pentru a încerca să descifreze manuscrisul literă cu literă, scrie descoperă.ro.
„Am pornit de la ideea de a identifica substantivele proprii din text, urmând abordările mai vechi care au dus la succesul descifrării hieroglifelor egiptene şi a altor scrieri misterioase, şi am folosit apoi acele substantive pentru a descifra parţial manuscrisul”, spune el.
„Manuscrisul are foarte multe ilustraţii reprezentând stele şi plante. Am putut identifica unele dintre acestea şi numele lor, studiind manuscrise botanice redactate în arabă şi în alte limbi, şi apoi am început decodificarea, cu unele rezultate foarte interesante.”
Printre  cuvintele identificate se numără cel ce denumeşte constelaţia Taurul, alăturat unui desen ce reprezintă şapte stele, care ar putea fi Pleiadele (un grup de stele ce face parte din această constelaţie), şi cuvântul KANTAIRON, scris lângă desenul ce reprezintă o plantă numită ţintaură(din genul botanic Centaurea), o plantă medicinală binecunoscută şi utilizată în Evul Mediu.
Stephen Bax susţine că a mai recunoscut cuvintele ce denumesc plante ca ienupăr, coriandru, spânz, bumbac, negrilică, şofran, precum şi cuvântul Chiron (numele unui corp ceresc, în astrologie).

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.