Televiziunea a transmis în direct injecţia primită de Anita Quidangen într-un spital din Toronto.
„Sunt bine”, a declarat Quidangen reporterilor.
Ea lucrează ca infirmieră la un centru de îngrijire pe termen lung pentru bătrâni din Toronto și a precizat că este „încântată” să fie prima persoană care a fost vaccinată în Canada.
Campania de vaccinare a început la mai puţin de o săptămână după aprobarea vaccinului Pfizer-BioNTech de către autorităţile canadiene.
Aproape în același timp, într-o casă de bătrâni din Quebec a fost vaccinată Gisele Levesque, în vârstă de 89 de ani. Mai apoi a urmat vaccinarea personalului și vârstnicii din două case de bătrâni situate în Montreal şi Quebec.
Canada urmează să primească până la 249.000 de doze până la sfârşitul lunii.
În primul trimestru al anului viitor, autorităţile canadiene se aşteaptă să primească şase milioane de doze de vaccinuri Pfizer şi Moderna, aflate în curs de omologare. Acestea vor permite vaccinarea a trei milioane de persoane în două doze.
Premierul Justin Trudeau a declarat că se așteaptă ca majoritatea canadienilor să fie vaccinaţi în septembrie 2021.
Al doilea val de pandemie s-a accelerat în ultimele săptămâni în Canada, iar ţara a înregistrat luni un total de 464.313 cazuri de coronavirus şi 13.479 de decese.
Statele Unite, ţară vecină şi cea mai îndoliată din cauza pandemiei, au început campania de vaccinare luni dimineaţă.