Instalația nucleară Fordo din Iran – o potențială țintă

Bomba antibuncăr americană are o lungime de 6 metri și o greutate de 13.000 de kilograme. 

Ea poate pătrunde până la 60 de metri în pământ înainte de a exploda. Această capabilitate o face ideală pentru a ataca facilități nucleare ascunse adânc sub pământ.

Guvernul israelian susține că Iranul este aproape de a produce o armă nucleară. 

Se crede că uraniul îmbogățit necesar este produs și depozitat în instalația Fordo, situată adânc în interiorul unui munte din nord-vestul Iranului.

Bomba nu a fost niciodată folosită în luptă, ea a fost concepută special pentru a fi utilizată împotriva unor ținte din Iran și din alte părți unde au fost construite instalații subterane și protejate de beton gros, susține  colonelul în rezervă Steve Ganyard.

„Asigură-te că le păstrezi pentru locuri precum Iranul și Coreea de Nord, pentru că nu ai nevoie de ceva atât de profund” în circumstanțe normale, a spus colonelul în rezervă Steve Ganyard, colaborator ABC News.

Capacități unice ale bombei antibuncăr

Bomba GBU-57 A/B Massive Ordnance Penetrator, cunoscută sub numele de „bunker buster” 5.000 de kilograme de explozibil, conceput să detoneze odată ce atinge ținta subterană. 

Ganyard afirmă: „Nu ar fi o explozie masivă. Ar pătrunde în pământ și ar ridica niște resturi, dar nu ar fi un nor masiv”.

Nicio altă armată, nici Israelul, nu are acces la GBU-57. 

Bomba poate fi transportată doar de bombardierul stealth B-2 Spirit al SUA, care poate căra două astfel de bombe gigantice.

Bombardierele B-2 sunt staționate la baza aeriană Whiteman din Missouri. Experții militari estimează că ar avea nevoie de 15 ore pentru a ajunge în Iran, dacă ar fi desfășurate.

Gaynard a menționat că specificațiile acestei arme secrete nu ar fi un factor crucial într-o eventuală misiune în Iran.

Aceasta deoarece armata israeliană a distrus deja o parte semnificativă a sistemelor de apărare aeriană iraniene.

Donald Trump susține acțiunile Israelului

Cu toate acestea, oficialii iranieni neagă acuzațiile Israelului privind dezvoltarea unei arme nucleare. 

Președintele Trump a emis avertismente Iranului și susține acțiunile Israelului, dar rămâne evaziv în privința unei posibile implicări americane.

Donald Trump a cerut „capitularea necondiționată” a Iranului și a avertizat că știe unde se ascunde Ali Khamenei: „Nu îl vom ucide încă”.

Rafael Mariano Grossi, directorul general al AIEA, a avertizat recent asupra pericolelor atacării instalațiilor nucleare: „Asemenea atacuri au implicații serioase pentru siguranța, securitatea și garanțiile nucleare, precum și pentru pacea și securitatea regională și internațională”.

Ce bombe americane ar mai putea străpunge buncărele iraniene

Pentru a distruge facilitățile nucleare iraniene extrem de protejate, cum sunt cele de la Fordo și Muntele Pickaxe, Statele Unite ar putea folosi mai multe tipuri de arme capabile să penetreze adânc în sol și beton armat. 

Printre acestea se numără GBU-43/B MOAB („Mama tuturor bombelor”), care este cea mai puternică bombă non-nucleară din lume. 

Ziarul german Bild a dezvăluit recent că SUA intenționează să livreze Israelului această armă.

„Mama tuturor bombelor” are o greutate de 10.000 kg și poate distruge buncăre subterane aflate la adâncimi considerabile. 

MOAB folosește o explozie masivă pentru a distruge structuri protejate de beton și stâncă.

În plus, Forțele Aeriene ale SUA ar putea apela și la alte tipuri de muniții speciale, cum ar fi bombe cu penetrare adâncă, adaptate pentru a distruge buncăre greu protejate. 

Statele Unite au finalizat recent și prototipul celei mai noi bombe nucleare gravitaționale B61-13, cu o putere de până la 360 de kilotone.

Aceasta este prevăzută cu aceleași caracteristici avansate de siguranță, protecție multistrat și ghidare de precizie ca și B61-12, dar are puterea de a străpunge ținte militare mai dure și mai mari, inclusiv buncăre subterane și posturi de comandă.

Aceste arme sunt proiectate pentru a rezista la impactul cu diverse straturi de protecție, având un rol important în strategia de descurajare și distrugere a instalațiilor nucleare subterane ale Iranului.

Utilizarea acestor bombe ar avea un impact semnificativ asupra infrastructurii nucleare a Iranului, dar ar putea genera și o escaladare a conflictului, cu implicații geopolitice majore.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.