UPDATE Ora 14:30 | „Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie. Iar semnarea procesului verbal de recepţie, în momentul de faţă, mai depinde de doar câteva obiecţii din partea ISU pe care le-am discutat şi cu domnul ministru şi cu conducerea Metrorex, pentru care se lucrează”, a afirmat Ludovic Orban, într-o deplasare în teritoriu, la Orşova, potrivit Agerpres.

„Rezolvarea acestor obiecţii se va face într-un timp relativ scurt, de ordinul zilelor, nu de ordinul săptămânilor sau lunilor, aşa cum am văzut în tot felul de speculaţii pe această temă”, a mai spus Ludovic Orban despre inaugurarea liniei de metrou M5.


Știrea inițială | Ora 9:30

Comisia de Recepție instituită pentru terminarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou din București se întrunește din nou astăzi. În urma ședinței, s-ar putea decide data la care metroul din Drumul Taberei va fi funcțional, au declarat surse din Ministerul Transporturilor pentru Libertatea.

În urma ședinței de astăzi, sunt posibile două variante, potrivit informațiilor Libertatea.

Prima variantă ar fi să se semneze Procesul Verbal și să se stabilească data precisă la care metroul din Drumul Taberei va putea fi folosit de călători.

A doua variantă ar fi să se constate că încă mai sunt lucruri de pus la punct și să se decidă un nou termen pentru rezolvarea acelor probleme.

Ad placeholder
De 4 ani a avut nevoie DNA ca să-l trimită în instanță a doua oară pe Secureanu
Recomandări
De 4 ani a avut nevoie DNA ca să-l trimită în instanță a doua oară pe Secureanu

Istoricul construcției Magistralei 5 de metrou

Construcția Magistralei 5 de metrou din București a avut o istorie tumultuoasă. Începute în 2011, când fostul director Metrorex, Gheorghe Udrişte, spunea că „în 2015, ar trebui să dăm în folosinţă tronsonul Drumul Taberei-Eroilor”, lucrările la metroul din Drumul Taberei s-au oprit doi ani mai târziu, din cauză că, în bugetul pe anul 2013, fondurile alocate Magistralei 5 au fost drastic tăiate.

Prin urmare, panourile prin care bucureștenii din Drumul Taberei erau anunțați că “Peste trei ani aici va fi noua ta stație de metrou” au rămas fără obiect.

După ani de tergiversări, cu descinderi ale DNA la Metrorex în 2015, cu licitații anulate, cu termene de finalizare încălcate, pe 28 mai 2020, oficialii Metrorex au anunțat că Magistrala 5 va fi gata “până la sfârșitul verii”.

Nici acest termen nu a putut fi respectat, motivul fiind o serie de probleme apărute la o centrală de ventilație și la o stație de pompare a apei.

Ad placeholder
CCR a respins obiecția Guvernului Orban și a decis că legea care măreşte pedepsele prădătorilor sexuali este constituțională!
Recomandări
CCR a respins obiecția Guvernului Orban și a decis că legea care măreşte pedepsele prădătorilor sexuali este constituțională!

Magistrala 5 de metrou – 10 stații și 7 kilometri lungime

Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproximativ 7 kilometri lungime.

3,4 miliarde de lei

este valoarea totală a proiectului de metrou M5 din Drumul Taberei

10 staţii de metrou şi un depou vor face parte din Magistrala 5: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

Citeşte şi:

Reuters: Hackeri ruși finanțați de Moscova, suspectați că ar fi atacat firma de campanie electorală a lui Joe Biden

Raed Arafat, despre nepurtarea măștii de către elevi: “Nu vrei să porți mască? Ieși din clasă! Așteaptă afară, în hol!”

Remus Pricopie, rector SNSPA: “Mandatul de președinte CNR al lui Sorin Cîmpeanu a expirat în mai”. Amenință cu un proces. Ce spune Cîmpeanu

Laura Codruța Kovesi, pentru BBC: “Am primit informații de la serviciile secrete și am folosit aceste informații ca să deschidem cazurile”

Presa germană: Starea lui Aleksei Navalnîi s-a îmbunătățit și poate vorbi. S-a intensificat paza la spital

De ce teribilii criminali Yakuza sunt jupuiți de piele când mor » Care e testul incredibil de admitere și de ce se taie degetul mic
PARTENERI - GSP.RO
De ce teribilii criminali Yakuza sunt jupuiți de piele când mor » Care e testul incredibil de admitere și de ce se taie degetul mic
Drama lui Clotilde Armand. Copilul ei a murit în somn: ”Nici nu știam că se poate întâmpla acest lucru”
PARTENERI - PLAYTECH
Drama lui Clotilde Armand. Copilul ei a murit în somn: ”Nici nu știam că se poate întâmpla acest lucru”
Horoscop 1 octombrie 2020. Gemenii caută soluții pentru a se putea apropia de anumite persoane
HOROSCOP
Horoscop 1 octombrie 2020. Gemenii caută soluții pentru a se putea apropia de anumite persoane
Profesoara universitară Ionela Băluță, despre interzicerea studiilor de gen în școală: „Discuțiile despre diversitatea de gen ar trebui să înceapă de la grădiniță”
Scoala9.ro
Profesoara universitară Ionela Băluță, despre interzicerea studiilor de gen în școală: „Discuțiile despre diversitatea de gen ar trebui să înceapă de la grădiniță”
ŞOC! O femeie l-a obligat pe instructorul de fitness să întreţină relaţii sexuale cu ea! Reacţia bărbatului a lăsat-o mască
Telekomsport
ŞOC! O femeie l-a obligat pe instructorul de fitness să întreţină relaţii sexuale cu ea! Reacţia bărbatului a lăsat-o mască