Cuprins:
Plasată sub control judiciar
În datele de 3, 4 și 13 aprilie, polițiștii de la Secția 18 din Capitală au depistat-o pe femeie în trafic conducând haotic și cu permisul suspendat.
În două dintre cazuri, a fost testată pozitiv pentru consumul de substanțe interzise, iar în al treilea incident, nu a oprit la semnalele poliției și a lovit o autospecială aflată în urmărirea ei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a deschis un dosar penal pentru trei infracțiuni de conducere fără permis, iar femeia a fost plasată sub control judiciar.
Ulterior, în urma sesizării făcute de Poliție, procurorii DIICOT au efectuat marți o percheziție la domiciliul acesteia, unde au descoperit peste 100 de grame de cocaină, 83 grame de 2MMC, 20 grame de MDMA, o coală impregnată cu DMT (substanță încadrată la droguri de mare risc), 22 grame de rezină de canabis și 35 grame de amfetamină combinată cu 1-PEA (drog de risc și substanță psihoactivă).
A vândut droguri de mare risc
De asemenea, polițiștii au mai găsit în casa femeii un cântar electronic de mare precizie, obiecte cu urme de substanțe interzise și alte probe relevante pentru anchetă.
Procurorii au descoperit că, în intervalul martie – aprilie 2025, femeia a procurat, deținut și vândut în municipiul București comprimate ecstasy (drog de mare risc).
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bc7c3d8f4eaff01872d9ef866ad42d15.webp)
Ea a fost reținută pentru 24 de ore și va fi dusă la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Demradulescu • 16.04.2025, 20:59
Păi ce trebuia să găsească la ea acasă,culegeri de matematică de Gheba,sau Alchimistul de Paulo Coehlo sau Carte de bucate Sanda Marin?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0320cd177a7512d93eccc74b56464446.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_40c4fb59fac549bece95be4a3d37f0eb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_5b0f1179a8fd3fa8205be3f8f46927a2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_8e09688e1c30ca8de421e14a19b26a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_30650e5a7ff131bc18e3e9d6f76d5803.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_afabf58ad5677a4a90ca3e43508e5114.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d5d24e6cc733b5f8a88c756a01c42c0a.jpg)