Un atac sângeros a avut loc în regiunea Kashmir din India, soldat cu moartea a cel puțin 26 de turiști. Incidentul s-a produs într-o zonă populară din Pahalgam.

Cele mai multe dintre victime erau turiști din diferite părți ale Indiei, dar ar putea fi și cetățeni străini printre cei uciși.

Ministrul de Interne indian Amit Shah a calificat atacul drept „act terorist”.

Un martor ocular a povestit că „atacatorii au ieșit din pădure și au început să tragă. În mod clar au cruțat femeile și au tras în bărbați, uneori cu focuri izolate, alteori cu multe gloanțe, era ca o furtună”.

„Nu te voi ucide. Du-te și spune-i lui premierului Modi despre acest atac”, i-ar fi spus unul dintre teroriști unei femei.

Premierul Narendra Modi a condamnat „actul odios” și a subliniat că făptașii vor fi trași la răspundere. Forțele de securitate au izolat zona și au demarat o operațiune de căutare a atacatorilor.

Regiunea himalayană Kashmir este împărțită între India și Pakistan din 1947. Ambele țări revendică întregul teritoriu și au purtat deja două războaie pentru controlul regiunii.

India are jumătate de milion de soldați staționați acolo și luptă împotriva grupărilor rebele din 1989.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

În 2024, 3,5 milioane de turiști au vizitat Kashmirul


Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.