Confesiunile Janei Odintsova, solista rock celebră în Rusia forțată să părăsească țara natală în 2022 fiindcă a criticat invadarea Ucrainei: „Regimul este ca o boală cronică”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fondată în 2012 la Moscova de Alexander „Aor” Osipov și Jane Odintsova, Imperial Age a fost prima formație rock din Rusia care a protestat deschis față de invazia Ucrainei din februarie 2022 și a strâns ajutoare pentru civilii ucraineni afectați de război.
Cuprins:
Au publicat un manifest împotriva războiului
La scurt timp, componenții trupei au fost forțați să plece din Rusia în Turcia, stabilindu-se în cele din urmă în Marea Britanie. Într-un interviu pentru Libertatea, primul acordat unei publicații din România, Jane Odintsova a vorbit despre curajul trupei de a protesta față de război, despre evoluția trupei, dar și despre cât de greu a fost să reia totul de la zero după plecarea din Rusia.
Când a început invazia rusă în Ucraina, fondatorii și soliștii trupei Imperial Age, Jane Odintsova și Alexander „Aor” Osipov, au publicat un manifest împotriva războiului și au părăsit Moscova, orașul lor natal.
Iată ce au scris în februarie 2022 cei doi soliști ai trupei Imperial Age:
„Nu susținem nicio acțiune a nimănui care duce la război - suferința și moartea oamenilor nevinovați. De-a lungul istoriei acestei planete, războaiele nu au rezolvat niciodată vreo problemă. Războaiele sunt problema. Aceste resurse colosale ar fi putut fi cheltuite pentru a îmbunătăți considerabil viețile oamenilor, nu pentru a le distruge sau a le mutila. Ca trupă internațională de metal cu un public global și prieteni în întreaga lume - inclusiv în Ucraina - susținem pacea, unitatea și libertatea, pretutindeni și pentru toată lumea. Separarea oamenilor și a țărilor distruge tot ceea ce ne motivează să trăim. Muzica noastră a avut și va avea întotdeauna rolul de a uni oamenii, nu de a-i separa. Opriți războiul!”.
Concerte de mare succes în Europa
În timpul turneului lor din Marea Britanie din ianuarie 2023, au fost recunoscuți de Consiliul Artelor din Anglia ca „Talente excepționale”, ceea ce le-a permis lui Jane și Aor să se mute în Marea Britanie cu vize Global Talent - o cale de imigrare de elită rezervată artiștilor, sportivilor și oamenilor de știință de renume internațional.
Trupa s-a bucurat de o popularitate internațională crescândă după 2020, în special în rândul publicului occidental, rămânând în același timp independentă de casele de discuri, ceea ce le-a permis să facă această mutare și să-și continue activitatea, bazându-se în totalitate pe vânzările de muzică pentru a-și acoperi cheltuielile.
În puțin peste un deceniu, Imperial Age a trecut de la o formație underground de metal simfonic la una dintre cele mai apreciate trupe rock din Europa de Est de pe scena europeană.
În acest an, Imperial Age a susținut un amplu turneu în Europa, cântând în fața a sute de mii de fani, din Marea Britanie și Franța până în Germania și Polonia.
„Credeam că Putin blufa când venea vorba de a invada Ucraina”
Libertatea: Ați părăsit Rusia în martie 2022, ați plecat în Turcia și apoi în Marea Britanie. Care moment din această călătorie a fost cel mai greu?
Jane Odintsova: Acceptarea faptului că nu este ceva temporar, nu este o vacanță. Că tot ce am lăsat în urmă a rămas în urmă.
- Care au fost sentimentele tale după exodul forțat din Rusia?
- În primele două zile după ce am citit știrile despre începerea invaziei (eram încă în Rusia) a fost un fel de comă. Nu puteam face nimic, stăteam ore întregi în bucătărie și citeam știrile.
Discutasem cu Aor și cu restul trupei cu câteva zile înainte despre planurile pentru situația „dacă acest lucru se va întâmpla cu adevărat” (nimeni nu credea că acest lucru se poate întâmpla - toți credeam că Putin blufa), dar chiar având un plan (de a pleca) și după ce am discutat toate acestea, mintea mea a refuzat să lase să intre această posibilitate.
Nu mă mai mutasem vreodată în alt oraș sau în altă țară, așa că pentru mine a fost un dezastru. Sunt ca o pisică - mă simt bine doar în locul meu, chiar dacă este un apartament mic într-o clădire sovietică veche. Dar să rămânem în zona noastră de confort nu este modul în care evoluăm.
„Vameșii ruși au început să ne blocheze pachetele”
- Cum ați reușit să mențineți trupa în viață, în ciuda pierderilor financiare mari și a numeroaselor dificultăți?
- Poți face multe lucruri când nu ai de ales. La acea vreme deja renunțasem în mod deliberat la toate celelalte „joburi”. Atât Aor, cât și eu lucram ca profesori particulari înainte ca veniturile din muzică să ne poată susține pe deplin, așa că am fost forțați (de noi înșine) să facem trupa să funcționeze și să trăim doar din arta noastră. Unii oameni încă nu cred asta.
Pierderile financiare au fost substanțiale. În Rusia aveam un loc pentru repetiții și pentru depozitul magazinului online, aveam oameni care lucrau în acel depozit, ambalau și trimiteau comenzi în toată lumea.
După ce ne-am mutat în Turcia, a trebuit să construim totul de la zero - vameșii ruși au început să ne blocheze pachetele la ieșirea din țară și a trebuit să scoatem tot stocul de CD-uri din Rusia prin contrabandă.
Am încercat să trimit pachete din Turcia, dar a fost un coșmar și a trebuit să apelăm la o opțiune a unei companii terțe din UE (care a permis magazinului online să continue să funcționeze, dar a adus profiturile la zero).
Primul an a fost ca și cum ai înota în mare atunci când ai înotat destul de departe de țărm, iar vântul și valurile sunt puternice și te zbați în aceste valuri, apa îți intră în ochi, în gură și începi să înțelegi că ești în pericol. Și atunci ai două opțiuni - mori sau îți aduni puterile și faci ceea ce trebuie făcut.
Ne-am confruntat cu pierderi mari din cauza logisticii complicate. Pentru a avea întreaga trupă în Europa, a trebuit să zburăm cu ei în Turcia și apoi în Europa, iar prețurile biletelor erau nebunești pentru că era (și încă mai este) una dintre puținele rute posibile de ieșire din Rusia și toată lumea o urma. Am avut un sprijin masiv din partea fanilor noștri. Acesta este motivul pentru care nu vom obosi niciodată să spunem că fanii noștri sunt totul pentru noi. Acest lucru este valabil pentru fiecare artist în parte. Un artist nu este nimic fără fanii săi.
- Când v-ați îndrăgostit de muzică și ați decis că vreți o carieră muzicală?
- Ca probabil orice copil, am crezut întotdeauna că artiștii muzicali sunt niște tipi cool și visam să fiu unul dintre ei (asta include folosirea unei perii de păr pe post de microfon și „spectacole” pentru părinții mei). Dar niciodată nu m-am gândit la un astfel de viitor pentru mine.
Am început să mă apropii de muzică abia după ce am absolvit școala - Aor și-a înființat prima trupă și eu ieșeam tot timpul cu ei.
Apoi am început să învăț să cânt la pian doar pentru distracție. Apoi acea trupă s-a destrămat și am decis să creăm Imperial Age (pe atunci îmi făceam stagiatura în Medicină). Și cum suntem oameni foarte determinați, urma să o facem în mod serios, iar eu știam că ar fi imposibil să combin munca la spital cu turneele, așa că a trebuit să aleg.
- Ați primit amenințări după ce ați publicat manifestul antirăzboi?
- Eu personal - nu, dar Aor a primit. Am văzut, de asemenea, capturi de ecran cu postări în care anumite persoane (din comunitatea metal rusească) cereau să se scrie delațiuni împotriva noastră. Eu nu sunt activă pe rețelele sociale rusești, nu scriu postări pe teme politice sau sociale, așa că s-ar putea să fi ratat multe lucruri. Nu sunt un fan al discuțiilor politice, și oricum nu de asta sunt aici, pe Pământ.
- Ce soluție vezi pentru războiul din Ucraina?
- Eu nu o văd. Nu sunt consilierul lui Trump (sau al oricărui alt „om la putere”). Ce soluție vedeți pentru o leziune a unui țesut? Corpul se va vindeca în cele din urmă, dar se va forma țesut cicatricial și vor apărea consecințe. La fel și aici. Războiul se va încheia. Va rămâne o cicatrice uriașă, cu consecințele corespunzătoare pentru noi toți.
- Ce sfârșit vezi pentru regimul lui Vladimir Putin?
- Dacă nu ar fi existat sintagma „regim” în întrebarea ta, aș fi răspuns: „El va muri. La fel cum vom muri cu toții într-o zi”. Dar cu cuvântul „regim” întrebarea devine mult mai complicată.
Regimul este ca o boală cronică (îmi cer scuze pentru cantitatea de metafore legate de Medicină - nu pot scăpa de trecutul meu) - organismul (țara), toate sistemele sale, toate celulele (oamenii) s-au obișnuit și s-au adaptat la acea stare „nesănătoasă”. Atât de adaptate încât există chiar și un fel de echilibru în acel sistem bolnav. Și este foarte greu să scoți sistemul din acea stare.
Sunt generații și generații de oameni antrenați să trăiască în acele condiții. Ei nu au cunoscut niciodată altceva. Mulți dintre ei nici măcar nu cred că e rău. Unii dintre ei sunt atât de lipsiți de creier încât susțin aceste condiții. Deci, cum să punem capăt unei boli cronice? Nici măcar nu sunt sigură că este posibil.
- Muzica voastră este o combinație între heavy metal și muzică clasică wagneriană. Cum ați ajuns la această minunată fuziune?
- Asta este în totalitate vina lui Aor. Obișnuia să participe la concerte de muzică clasică cu bunicul său - acesta ar putea fi motivul. Muzica lui Wagner este de fapt în rădăcinile întregii muzici heavy metal.
„Nu mi-am mai văzut părinții și sora de când am plecat din Rusia”
- Cum ați descrie relația dintre muzica clasică și metal în muzica voastră?
- Este o colaborare frumoasă. Nu văd nicio contradicție, competiție sau respingere între niciun gen de muzică, în special muzica clasică, care se află în rădăcinile tuturor celorlalte. Îți oferă doar sunete suplimentare, culori suplimentare cu care să lucrezi.
- Cum este pentru tine să faci muzică în Marea Britanie în comparație cu Rusia?
- A face muzică este la fel, a face o afacere este diferit. În Rusia ne-am chinuit să facem afacerea să funcționeze legal (să primim plăți din străinătate, să trimitem bunuri în străinătate atunci când procedura legală de export este făcută în așa fel încât este imposibil să o urmezi și costă atât de ridicol de mult încât falimentează întregul demers).
Aici, în Marea Britanie, am construit în sfârșit o afacere adevărată (cu propriul nostru birou în centrul Londrei și mai mulți angajați care ne permit să ne concentrăm din nou asupra muzicii) și avem toate oportunitățile în fața noastră.
- V-ați gândit la o revenire în Rusia după februarie 2022?
- Bineînțeles că m-am gândit, pentru că nu mi-am văzut părinții și sora de când am plecat. Dar...
Nu văd să se întâmple în viitorul apropiat. Și îmi este greu să-mi imaginez gradul de schimbări care trebuie să aibă loc acolo pentru a ne simți în siguranță.
Întotdeauna arată mai rău decât este atunci când privești din exterior și întotdeauna arată mai bine decât este atunci când privești din interior. Așadar, situația reală din Rusia este undeva între ceea ce vedem noi de aici și ceea ce spun ei de acolo, dar nu doresc să risc.
Amintirile legate de România
- Imperial Age a avut mai multe concerte în România. Care sunt cele mai speciale amintiri ale tale de la acele concerte, din partea României și a fanilor români?
- Eu spun mereu că am „memoria unui peștișor auriu” - 3 secunde. Spre deosebire de Aor, care își amintește fiecare concert, fiecare locație (inclusiv ce am avut la catering), singurul lucru pe care mi-l amintesc eu seamănă cu „am făcut turnee în 2016 și 2018”.
În 2019 am fost în turneu cu o dubă foarte veche cu o remorcă (iar această combinație a făcut ca duba să fie foarte lentă). Am întârziat la propriul nostru spectacol din Cluj-Napoca (a trebuit să-l întreb pe Aor în ce oraș era) pentru că am pierdut enorm de mult timp pe drumurile de munte (biata dubiță se chinuia foarte mult să urce). Spectacolul a avut loc totuși, dar a cântat doar trupa de suport. Am ajuns la sfârșitul spectacolului. Spectacolul din București de-a doua zi a fost totuși foarte bun, iar apoi am susținut Rotting Christ în Iași după aceea!
Turneul acela a fost greu. Ne conduceam singuri. Aor și-a rupt mâna în a treia zi, a trebuit să zburăm la Moscova pentru operație și să ne întoarcem pentru a ne alătura restului trupei (care a susținut 5 concerte fără noi). Rutele au fost nebunești. Aveam distanțe uriașe de parcurs între concerte, uneori trebuia să conducem toată noaptea fără să dormim. Paul, chitaristul nostru de atunci, și cu mine eram principalii șoferi. Dar nu trebuie să te renunți niciodată.
