„Sunt onorat să particip la acest Summit dedicat Democrației. Îi mulțumesc Președintelui Biden pentru punerea la dispoziție a unei platforme atât de importante. Îmbrățișăm pe deplin conceptul și scopul Summitului, întrucât este de datoria noastră să susținem valorile și principiile democratice pe care le prețuim cu toții. De asemenea, coordonarea la nivel global este vitală”, a declarat președintele Iohannis.

Acesta a spus și că „România este hotărâtă să prevină și să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică, contribuind astfel la construirea rezilienței democratice”.

Joe Biden, consultări cu Klaus Iohannis și ceilalți lideri ai formatului București 9

Președintele american Joe Biden are consultări joi seară cu președintele Klaus Iohannis și liderii celorlalte state aliate est-europene din cadrul formatului București 9, potrivit Calea Europeană. Principala temă de discuție este temerea unei invazii rusești a Ucrainei.

Întâlnirea virtuală a lui Biden cu liderii blocului est-european vine după convorbirea pe care acesta a avut-o, marți seară, cu președintele rus Vladimir Putin.

Președintele SUA are o discuție telefonică cu „liderii Grupului celor nouă de la București, format din aliații din flancul estic al NATO, pentru a rezuma întâlnirea sa cu președintele Putin, a le asculta opiniile privind situația actuală de securitate și a sublinia angajamentul Statelor Unite față de securitatea transatlantică”, a anunțat Casa Albă într-un comunicat, potrivit Calea Europeană, care citează Reuters.

Grupul celor nouă de la București include Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia și a fost creat de președinții Klaus Iohannis și Andrzej Duda.

Convorbirea va avea loc după o altă o conversație telefonică programată a lui Biden, cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky.

Președintele american i-a comunicat direct omologului său Vladimir Putin că dacă Rusia va invada militar Ucraina, SUA își „vor fortifica aliații de pe flancul estic cu capacități suplimentare ca răspuns la o astfel de escaladare”, a anunțat, marți seară, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al liderului de la Casa Albă.

Citeşte şi:

Ministrul Florin Roman a trimis ziarului 10 pagini din lucrarea de master, care sunt 100% copiate. Transformarea digitală a României, condusă de un plagiator

Victimele colaterale ale pandemiei. „Vizitele la urgențe pentru tentative de sinucidere au crescut cu 51% în rândul fetelor adolescente”

Accident cu 20 de mașini, în București, după ce șoseaua a devenit patinoar din cauza aspersoarelor

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Playtech.ro
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Observatornews.ro
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
Primele imagini cu prăbușirea celui mai nou avion US Navy, un aparat de război de 100.000.000 de dolari, în timpul aterizării pe un portavion |VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini cu prăbușirea celui mai nou avion US Navy, un aparat de război de 100.000.000 de dolari, în timpul aterizării pe un portavion |VIDEO
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer