VIDEO/ Cum petrec filipinezele din România de Halloween. Dansează pe „Thriller” îmbrăcate în vrăjitoare

Întreb de Rose de la intrare. Politicos mi se cere un moment de liniște, pentru intonarea imnului național. Așa începe orice întâlnire a comunității filipineze din București. Sunt patrioți și își asumă cu mult curaj plecarea din țară. O țară cu 100 de milioane de suflete pe care nu le poate hrăni. Așa că au plecat peste mări și țări, la fel cum româncele noastre au luat calea Italiei sau Spaniei.

După momentul imnului, începe petrecerea. Scena se umple repede de fete care încep să danseze în sincron, iar cei din public își scot repede telefoanele ca să filmeze. Se dansează, se vorbește tare. Aproape toată lumea e îmbrăcată în negru, cu pălării de vrăjitoare pe cap și machiaj strident. E petrecerea de Halloween.

„În prima săptămână când am venit aici, plângeam într-una”

Cum petrec filipinezele din România de Halloween? Și mai ales, e Halloween-ul tradițional la ei acasă? „În Filipine, mergem la cimitir, pe 1 noiembrie, și după ce aprindem o lumânare pentru cei dragi care nu mai sunt printre noi, iar apoi mulți dintre adolescenți și copii vor această petrecere de Halloween. Fiind singuri în această țară, când îi vezi pe ceilalți filipinezi de-ai tăi, simți că ești cu familia ta. Sunt aici de aproape opt ani, nu știu când au trecut și aproape că nu mă mai recunosc. Când am venit aici, în prima săptămână, plângeam într-una, mi-era dor de casă, de copiii mei, de familia mea”, povestește Florence. Este bucătăreasă la reședința Ambasadei Braziliei și e mulțumită și de angajator și de viața ei aici. Are 43 de ani și patru copii acasă pe care îi întreține. Îmi explică că familia este totul pentru ea, și pentru filipinezi în general.

Recomandări

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Rouen Reyes este maestru de ceremonii. La distrează pe doamne de pe scenă. Momentele de bucurie nu sunt atât de obișnuite pentru cei din comunitatea filipineză. Aflați la mii de kilometri distanță, de multe ori ajung captivi în casele unor angajatori care îi tratează ca pe niște prizonieri. Multe dintre bonele filipineze ajung să fie abuzate de angajatori. „Nu toți, dar există niște angajatori care tratează filipinezii ca și cum ar fi un nou tip de sclavi. Nu primesc zi liberă, nu sunt lăsați să se întâlnească cu alți filipinezi, nu au nicio zi liberă și pentru că nu avem ambasadă, unii angajatori ne abuzează verbal. Ne spun: faci ce-ți zic eu, că n-ai ambasadă aici și nu ai unde să depui plângere”, explică Rouen care este și președintele asociației filipinezilor de aici. Unde mai pui că mulți filipinezi se trezesc după ce au ajuns deja în România că altele sunt condițiile de muncă. Sunt uneori vânduți ca o marfă de rețele de crimă organizată. 

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Educația românilor: copiii pot avea tot ce vor

Rouen a venit în România cu soția sa Rose în urmă cu șapte ani. Rose e bucătărească și el om bun la toate în casa unei familii înstărite de români. În absența lor li s-a născut și primul nepot de care le e foarte dor. Se gândesc serios să-și aducă familia aici. „România este o țară primitoare, în alte țări, poți vedea la TV, este violență, dar aici poți merge liniștit pe stradă și nimeni nu-ți face rău. În română este liniștit”, povestește Rouen.

La fel crede și Anne despre România. S-a acomodat, deși a trecut pe la diferiți angajatori și prin diferite experiențe. „Am învățat multe în România. Înveți să te adaptezi la fiecare șef, cu copiii pe care îi îngrijești, cu românii, cultura, tradițiile, totul. Sunt deja de opt ani aici și îmi place. Am fost bonă și femeie de serviciu. Copiii filipinezi sunt diferiți de cei de aici, pot spune asta și sper să nu vă supărați. Mulți dintre copiii de aici sunt prea răsfățați, pot avea tot ce vor. Iar noi trebuie să facem ceva. Nu suntem vrăjitoare, dar pe copiii noștri îi învățăm că în viață nu e așa ușor, nu pot avea totul”, explică tânăra foarte diplomatic.

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Concurs de costume înspăimântătoare

Deja se încinge petrecerea. Tinerele cu costume se aliniază pe scenă: îngerul morții, femeia-diavol, scufița roșie, vampirul, scheletele. Ca să își prezinte costumele, sunt ajutate de „Lambada” care sună tare în boxe. Fetele se unduiesc sexy și râd cu poftă. Apoi, încearcă să facă o coregrafie pe „Thriller”. Nimeni nu este înspăimântat, cei mai mulți izbucnesc în râs.

Printre petrecăreții care privesc este și Eduard cu Rose. Eduard, un român plecat de 15 ani prin străinătățuri și Rose, o tânără venită să muncească în România, undeva în Pitești. Un cuplu vesel și îndrăgostit care de la început își dezvăluie planurile serioase. „Vrem să ne căsătorim și poate facem și ceva mic, de un anișor-doi, pe care să-l dăm la școală aici”, spune puțin sfios bărbatul. S-au cunoscut acum un an jumătate, au ieșit la o cafea și de atunci Eduard face naveta din Scoția lunar pentru iubita lui. „Eu vin la lună acasă, de fapt luna asta am venit de două ori acasă din cauza ei”, spune tânărul. Vrea să revină acasă și el, că „a albit prin afară” și îl trage pământul înapoi. Cât despre diferențele culturale, nu cred că vor fi probleme: „Eu cu engleza mea, ea cu româna ei, ne înțelegem foarte bine”.

Filipine și România. Două țări pe care le despart 9 mii de kilometri. Dar care reușesc o compatibilitate prin oamenii lor. Filipinezii, în special femeile, sunt împinși de nevoi să lucreze în străinătate. 10 milioane s-au împrăștiat prin toată lumea. 800 muncesc cu forme legale în România.

Citește și: Credeai că bonele filipineze sunt o fiță? Românii aveau ”slugi” de import încă din 1800!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro