MENIU CAUTĂ
, de Andreea Archip

Cum să reziști în Asia fără telefon și cu program de călugăr budist. Povestea lui Andrei Lasc, tânărul care s-a regăsit la 10.000 de kilometri distanță și și-a descris experiența într-o carte

Distribuie

O relație care îl făcuse să se piardă pe sine, norii toamnei clujene care nu mai dezvăluiau albastrul clar de luni bune, zilele de zăcut în pat, într-o derivă repetitivă. Sunt momente și stări care l-au făcut pe Andrei Lasc, un tânăr care lucrează în domeniul publicității, să plece într-o călătorie de descoperire. Când s-a ridicat practic din patul în care plutea spre depresie a plecat direct în Asia, la un Silent Retreat (retragerea în tăcere). Și a scris și o carte despre asta. "07.07".

„Mil pasos” și 10.000 de kilometri

Era cald, așa cum e mereu cald în India. Și parcă îi era poftă de ceva dulce. A intrat într-o cofetărie indiană, cu prăjituri ciudate și colorate, ca de marțipan și și-a luat de 5 lei bomboane. Încă își calcula în cap rata de schimb. S-a așezat cu cutia lui cu zece bomboane pe o bancă. Și a mușcat din fiecare, ca să testeze gustul nou. După ce le-a gustat pe toate, a închis cutia. Atunci o fetiță s-a apropiat de el. Și a întins un deget spre cutie.

„A deschis capacul, a luat o bomboană. Apoi a mai venit o fetiță și a arătat cu degetul și a mai luat o bomboană, practic toate bomboanele erau mușcate. Nu știam de cât timp se uită la mine, că eu nu eram atent la ele. Închipuie-ți că la finalul scenei erau 10 copii în jurul meu și se băteau pe ultima bomboană. Toată treaba cred că a durat maximum 10-20 de secunde și apoi au dispărut. Și am rămas cu cutia goală și m-am gândit că poate mi-am imaginat. Și ăla a fost momentul în care am primit botezul și m-am gândit că o să am ce povesti. Și îmi era ciudă că toate bomboanele erau mușcate și nu am putut să le dau niște bomboane întregi pe care oricum dădusem cinci lei, în banii noștri. Mi-era milă că nu știam de cât timp se uitau la mine. Ăla a fost primul moment în India în care mi s-a părut că lumea e nedreaptă. Ce înseamnă pentru mine cinci lei, pentru copiii ăia înseamnă orice altceva. Și din punctul ăla mi-am zis că o să iasă o carte”, își amintește Andrei.

În cafenea începe melodia „Mil pasos”. „Pe melodia asta am scris mai bine de jumătate din carte…”, are un moment de reintrat în realitate Andrei.

Abia și-a lansat cartea „07.07”, în fața a 200 de oameni. Oameni care îl citeau pe Facebook și care se identificau cu simțurile lui. Oameni care poate și-au dorit și ei, la un moment dat, să poată să fugă de viețile lor, de serviciul pe care nu-l iubesc, de relațiile care-i fac nefericiți.

Fără telefon și cu program de călugăr budhist

Andrei Lasc a plecat în 2016 în Thailanda la un Silent retreat, adică „o retragere a tăcerii”, o mănăstire cu călugări budhiști unde lași la intrare telefonul și calculatorul și rămâi doar tu cu tine. Ai un program strict, asemenea călugărilor și neavând nici un alt lucru care să-ți distragă atenția, te poți vedea și chestiona pe tine.

„Băteau cu ciocanul într-un con la 4 dimineața, era trezirea, și la 4.30 începeai meditația. La micul dejun, la 7.30, aveai o oră jumătate pauză, la prânz la fel, seara nu era cină și seara aveai două ore pauză. Meditai de la 4.30 la 9.30 seara, practic, cu pauze. La început e greu fizic, pentru că dormeam pe o scândură, nu aveam aer condiționat, nu aveam dușuri, te speli cu castronelul la comun cu ceilalți. Dacă nu ești obișnuit să meditezi te dor gleznele, genunchii, șoldurile… Nu aveai cină seara și eu mâncam destul de mult în Asia. Aveam zile când mâncam și de șapte ori. Dar după trei zile te obișnuiești”, povestește Andrei.

Nu vrea să „dea spoilere”, adică să dezvăluie prea mult din carte, dar totuși îi place să povestească. Și oricum n-a încăput în carte tot-tot. A plecat în Asia cu o fată în gând și cum să repare relația, apoi și-a dat seama că, de fapt, avea un bilet doar dus, și de la relație, și de la Andrei ăla care devenise.

Nu poate medita nici acum, nici după acel silent retreat. Dar a învățat atâtea despre sine. „Ultima oră înainte de micul dejun la meditație era crunt, număram secundele ca să mă pot duce să mănânc. E greu mental… Nu mai ai telefon, cărți, nimic, îți vin fel de fel de gânduri, de stări, dar la un moment dat tot începe să se mărească ritmul și îți dai seama că de o oră te gândești la același lucru și te afunzi într-o stare. Am văzut oameni plângând sau fiind foarte nervoși. Și eu aveam momente în care îmi venea să rup gâtul cuiva pentru că a strănutat. Breath in, breath out, let go…”, mai spune autorul cărții „07.07”.

Din categoria „o dată în viață”

Ce a învățat în cele două plecări în Asia și cele două părți din care este compusă cartea? Că nu ești singur. Nu ai cum să fii singur în lumea asta atât de mare. Dar afli asta doar explorând.

„Mi se pare că măcar o dată în viață ar trebui să treci printr-o chestie dintr-asta, să n-ai nici un fel de tehnologie, să te trezești dimineața de la niște clopote. Și la nivelul ăsta foarte superficial mi se pare valoros să vezi cât de agățat de tehnologie ești. Eu eram mereu cu telefonul în mână, mereu era un stimul tehnologic care acoperea o liniște. Acum am mereu telefonul pe silent”, povestește Andrei.

Asia e altfel ieftină, așa că s-a descurcat cu banii, chiar dacă uneori a rămas doar cu 100 de euro în portofel. Relația cu Bianca a rămas acolo, agățată în norii supărați ai Clujului. El a mers mai departe, foarte departe, la 10.000 de kilometri distanță, ca să se regăsească. Și a făcut-o. Cartea regăsirii și aventurii lui este la vânzare online și în librării.

Citește mai multe despre carte și Investigații şi Reportaje pe Libertatea.

Comentarii