Preşedintele Nicuşor Dan a explicat luni, 15 septembrie, la Antena 3, de ce TVA a fost majorată la 21 la sută de către Guvernul condus de Ilie Bolojan, deși în campania electorală actualul șef al statului a dat în scris că TVA nu va crește.
Nicușor Dan a spus că el a discutat cu premierul Bolojan, dar nu a putut trece peste decizia șefului Guvernului, pe care tot el l-a instalat în funcție.
„Cred că trebuie să avem un echilibru şi un calcul pe termen mediu şi lung cu ce înseamnă fiecare din deciziile pe care le-am luat. Dacă vorbim de TVA, mai mult decât atât, în momentul în care Guvernul a fost instalat, s-a instalat pe această promisiune după care a revenit şi... În fine, ar fi fost dificil ca eu să revin când toată lumea se uita la noi şi cumva să blochez această...”, a afirmat Nicușor Dan.
Și a continuat: „A fost parte din înţelegerea pe care am avut-o când s-a format guvernul (n.red. promisiunea că nu va creşte TVA). Apoi am avut o discuţie pe nişte calcule, cu unele am fost, cu altele nu am fost de acord, dar Guvernul a spus că numai aşa putem (n.red să reducă deficitul), spunând că are alte date faţă de cele pe care le avuseserăm când am avut înţelegerea”
Nicuşor Dan a fost întrebat dacă îl enervează premierul Bolojan, care nu i-a respectat promisiunea de a nu majora TVA. „Nu am voie să mă enervez”, a răspuns el.
Întrebat dacă acum regretă că l-a numit premier pe Bolojan, preşedintele Nicuşor Dan a răspuns: „Nu. Am făcut ceea ce am spus în campanie. Am spus că mi se pare o alegere potrivită şi asta am făcut. A fost o aşteptare din partea tuturor partidelor din aceatsă coaliţie”.
Amintim că pe 13 mai, cu 5 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, Nicuşor Dan a semnat o hârtie pe care a scris că, dacă va fi ales președinte în dauna lui George Simion, TVA nu va crește în mandatul său.
Însă, după ce a devenit președinte, Nicușor Dan nu a mai exclus că TVA nu va crește, așa cum promisese. După mai multe discuții cu PSD, PNL, USR și UDMR, l-a desemnat premier pe Ilie Bolojan pe 23 iunie, iar una dintre primele măsuri luate de noul Guvern a fost creșterea TVA. Mai exact, primul pachet pentru reducerea deficitului bugetar, care a intrat în vigoare la 1 august, a conținut două măsuri drastice pentru români: creșterea TVA la 21 la sută și faptul că bătrânii cu pensii lunare mai mari de 3.000 de lei net plătesc CASS de 10% peste suma care depășește acest prag.
Cu toate acestea, în ciuda măsurilor luate de Guvern, Ilie Bolojan a anunțat pe 2 septembrie că deficitul bugetar pe care România îl va raporta la finalul acestui an nu va fi sub 8%.
Anul trecut România a avut cel mai mare deficit bugetar din Europa, de 9,3% din PIB.