Decizia de închidere a drumului a fost luată în urma unui incident grav. Un copac a căzut pe un autoturism, rănind grav șoferul, un tânăr de 29 de ani. ISU Sibiu a raportat că victima a suferit un traumatism cranian sever, fiind transportată la spital în stare de conștiență.

„Vineri seara, peste un autoturism condus pe DJ 106 A, de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Tălmaciu, a căzut un copac de pe marginea drumului, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

În urmă evenimentului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pompierii sibieni au intervenit de urgență, la fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD cu medic.

În autoturism a rămas blocat un bărbat în vârstă de 29 de ani care a fost extras de ceilalți participanți la trafic până la sosirea forțelor de intervenție. Acesta a fost preluat ulterior de echipajul medical.

A suferit un traumatism cranian sever, dar a fost transportat la UPU Sibiu conștient.”

În stațiunea Păltiniș, stratul de zăpadă depășea 5 cm seara, în timp ce la Bâlea Lac, în munții Făgăraș, acesta atingea 30 cm. Autoritățile locale monitorizează situația și lucrează la restabilirea circulației în condiții de siguranță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.