Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Femeia, care este din comuna Negomir, a sunat la poliție după ce soțul ei a lovit-o duminică, 4 ianuarie.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în ziua de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 19:00, femeia, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi avut un conflict spontan cu soțul său, în vârstă de 66 de ani, pe fondul unor neînțelegeri privind suma de bani pe care aceasta a câștigat-o din munca prestată în Italia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj, potrivit Gazeta de Sud.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

„În urma conflictului, bărbatul și-ar fi lovit soția cu pumnul în zona capului, ar fi tras-o de păr și lovit-o cu piciorul în zona inferioară a corpului“, a mai transmis Poliția.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu

Femeia nu a dorit să fie transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile împotriva bărbatului.

„În continuare, a fost completat formularul de evaluare a riscului, din care rezultă că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile împotriva bărbatului. Totodată, femeii i-a fost adusă la cunoștință măsura de protecție privind monitorizarea electronică, dar aceasta s-a opus“, mai precizează reprezentanţii IPJ Gorj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.