Victima înșelăciunii i-a transferat persoanei necunoscute suma totală de 22.760 de euro, după ce aceasta a pretins că este „general de război” și are nevoie urgentă o sumă importantă de bani pentru a ajunge în România, urmând ulterior să-i restituie suma de bani.
Din iunie până în prezent, femeia a luat legătura prin intermediul reţelei de socializare cu persoana rămasă necunoscută care i-ar fi relatat victimei înșelăciunii că este general de război fiind în misiune de război şi are nevoie urgentă de bani întrucât nu vrea să moară acolo, dorind să vină în România.
Din milă, persoana vătămată a acceptat să ajute, efectuând de bunăvoie mai multe tranzacţii de transfer numerar de la diferite sucursale din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, către diverse conturi bancare pe care persoana necunoscută i le-a oferit.
Ulterior, femeia a povestit întâmplarea membrilor familiei, care și-au dat seama că este vorba despre o înșelăciune.
„În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, ce urmează a fi soluţionat procedural prin unitatea de parchet competentă”, a transmis IPJ Suceava.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b973f25ad3da0aa94d3e244f5ffc3b56.jpg)
Poliţiştii atrag atenţia cu privire la acest mod de înşelăciune şi recomandă să nu se dea curs unor astfel de relaţionări păguboase şi să se vireze sume de bani în conturile solicitate de persoane necunoscute.
FOTO: Hepta
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_777ba3837695cde622def65073b18403.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_edfd4e570148ec4d98f5f5c269d8a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8ce438128f277946b92ed35f86d830da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_c2503a3ca520d3b1ad3b91e732d8b29f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b8d262872f60add0a01159569b757779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0d6f23d604b3d063dc9815e1d64514ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
pikpik • 05.12.2022, 18:16
Data viitoare o så fie un sultan...
ivryernest • 04.12.2022, 19:37
Auzi, ce le mai dă prin minte ! General de război...
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.