„Un Domn cu ochelari şi Floarea Soarelui puteau fi văzuţi deunăzi într-un taxi, trecând prin faţa Girafei (din faţa muzeului Antipa -n.r.). P.S. În mai bine de zece ani de când îl fotografiez pe Mihai Şora, au fost cadre mai izbutite şi imagini mai clare. Însă fotografia aceasta (în fapt: o captură de ecran din filmuleţul făcut cu telefonul, când am ieşit din spital) este una dintre cele la care ţin cel mai mult”, a scris Luiza Şora pe contul său de Facebook, alături de o fotografie cu filosoful.

Mihai Sora

Ea a mai scris că, dacă cineva o va întreba vreodată cum arată fericirea, va răspunde cu fotografia postată: „Fericirea este să vezi fiinţa iubită în viaţă. Fericirea este Viaţa, – Viaţa şi punct”.

Mihai Şora a fost supus pe 28 iunie unei intervenţii chirugicale din cauza unor probleme la colecist. Scriitorul şi filosoful Mihai Şora a participat activ la protestele care au avut loc în Piaţa Victoriei, devenind „portavocea mobilizării societăţii civile” împotriva „abaterilor” guvernării din România.

Citește și

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/Un zâmbet mai puternic decât moartea. Lecția Zorba sau bunicul care și-a smuls nepotul din ghearele flăcărilor și-a fugit cu el în mare

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.