Gafa Fox News, făcută în timpul transmisiunii despre Paște

Incidentul a avut loc pe 20 aprilie, în timpul unei transmisiuni despre slujbele de Paște din întreaga lume. Postul american a prezentat imagini de la slujba la care a participat președintele rus, Vladimir Putin, în Moscova, iar în același timp a transmis imagini în direct de la slujbele de Paște din Kiev, capitala Ucrainei, pe care a identificat-o în mod eronat ca fiind un oraș rusesc.

Potrivit relatărilor, greșeala a rămas pe ecran timp de aproximativ 20 de minute.

„Dacă a fost o greșeală și nu o declarație politică intenționată, atunci ar trebui să urmeze scuze și o anchetă pentru a stabili cine este responsabil”, a scris pe platforma X (fostul Twitter) purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tykhyi.

Reacția lui Volodimir Zelenski

Deși nu a menționat postul în mod direct, președintele Volodimir Zelenski a părut să critice și el Fox News într-un mesaj publicat tot pe 20 aprilie, în care a denunțat multiple încălcări ale armistițiului de Paște de către trupele rusești.

„În loc să difuzeze slujbe religioase din Moscova, ar trebui să se pună presiune pe Moscova pentru a respecta cu adevărat un armistițiu total”, a declarat Zelenski.

„Le mulțumim tuturor jurnaliștilor, podcasterilor, bloggerilor și celor care spun adevărul despre ceea ce se întâmplă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.